Şcoala vine acasă la copii

O organizaţie din Timiş iniţiază, în şapte judeţe ale ţării, un proiect în valoare de patru milioane de euro, care îşi propune să reducă abandonul şcolar. În perioada mai – septembrie, zece caravane şcolare vor străbate judeţele Timiş, Caraş, Arad, Hunedoara, Bihor, Alba şi Mehedinţi, vor intra în comunităţile în care sunt copii care au abandonat şcoala şi le vor explica acestora şi părinţilor lor de ce este bine să se întoarcă în sălile de clasă. „Caravanele presupun microbuze echipate cu calculatoare, sisteme video şi alte dotări, pentru a le arăta celor care au renunţat la şcoală riscurile la care se expun şi care ar fi beneficiale reintegrării lor. Încercăm să-i determinăm să se întoarcă la şcoală”, spune Georgia Deaconu, vicepreşedintele asociaţiei „Tineri pentru viitor”. Proiectul „Şcoala vine la tine acasă!” durează doi ani şi urmăreşte dezvoltarea de soluţii educaţionale alternative, dar şi posibilităţi de orientare pentru tinerii aflaţi în situaţii dificile. „Prin acest proiect, 2.400 de copii vor fi salvaţi de la abandonul şcolar, iar 560 de profesori vor fi instruiţi să identifice şi să ajute elevii care se află în situaţia de a părăsi şcoala prea devreme”, spun reprezentanţii asociaţiei. Proiectul se derulează în parteneriat cu Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Timiş – Torontal.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Politica vezi arhiva Politica

Primaria Timisoara

Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată

Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, vrea să schimbe tradiția politică a Timișoarei și anunță că formațiunea pe care o conduce nu va lua parte la o coaliție locală împotriva actualului și viitorului primar, Dominic Fritz. O majoritate ”anti” nu va face nimic bine și va fi o piedică în dezvoltarea orașului, susține social-democratul.  Posibil, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Încă un jucător de perspectivă de la UTA va juca în acest sezon pentru CSC Dumbrăviţa

Dacă ieri, divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunţa împrumutul lui Răzvan Joldea de la UTA, vineri, gruparea bănăţeană informează că a mai parafat o aducere, de la acelaşi club prin prima ligă. E vorba despre Ionuț Anișorac, fundaș stânga sosit împrumut pentru sezonul 2024/2025 de la prim-divizionara UTA Arad. Născut la 13 ianuarie 2005 la Arad,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de perspectivă de la UTA va juca în acest sezon pentru CSC Dumbrăviţa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost inaugurat cel mai mare laborator de testare din rețeaua unui important producător german din domeniul automotive

Una dintre cele mai mari companii germane din domeniul automotive, a inaugurat, în cadrul uneia dintre unitățile sale de producție pe care o deține la Timișoara, o nouă locație pentru unul dintre cele mai mari laboratoare de testare din întreaga rețea a unităților din Europa. Noul laborator, proiectat de la zero, are în componență spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost inaugurat cel mai mare laborator de testare din rețeaua unui important producător german din domeniul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă ieri, divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunţa împrumutul lui Răzvan Joldea de la UTA, vineri, gruparea bănăţeană informează că a mai parafat o aducere, de la acelaşi club prin prima ligă. E vorba despre Ionuț Anișorac, fundaș stânga sosit împrumut pentru sezonul 2024/2025 de la prim-divizionara UTA Arad. Născut la 13 ianuarie 2005 la Arad,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de perspectivă de la UTA va juca în acest sezon pentru CSC Dumbrăviţa
O femeie a fost rănită grav chiar pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat în amiaza zilei de astăzi, 26 iulie. „Un tânăr în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism dinspre localitatea Șag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 56 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Izbită pe trecerea de pietoni! Accident grav din cauza unui tânăr care nu a respectat o lege de circulaţie elementară
Încărcarea autobuzelor electrice din Timișoara va fi acum mai ușor de realizat. În această perioadă, municipalitatea montează 15 stații de încărcare rapidă pentru noile autobuze electrice.  Avantajul stațiilor rapide de încărcare este că permit încărcări de câte 10 minute între curse, iar astfel autobuzele pot avea continuitate pe traseu. În rest, la stațiile rapide încărcarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează mai multe stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice
Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, vrea să schimbe tradiția politică a Timișoarei și anunță că formațiunea pe care o conduce nu va lua parte la o coaliție locală împotriva actualului și viitorului primar, Dominic Fritz. O majoritate ”anti” nu va face nimic bine și va fi o piedică în dezvoltarea orașului, susține social-democratul.  Posibil, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată
Președintele ales al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că este dispus să sprijine echipa de fotbal Poli Timișoara, dar numai până va atinge nivelul primei ligi, acolo de unde trebuie să se susțină singură, cu ajutorul sponsorilor și a drepturilor de televizare. Iar momentul în care echipa orașului va ajunge la acest nivel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis vrea să ajute echipa de fotbal Poli Timișoara pentru a ajunge în Liga 1. Momentul va coincide cu finalizarea noului stadion
După o perioadă de instabilitate, echipa de fotbal Politehnica Timișoara are o nouă conducere executivă și tehnică, după plecările lui Costel Pantilimon și Paul Codrea. Consiliul de Administrație este format din conf. univ. dr. ing. Simon Pescari (președinte), Călin Pașca (vicepreședinte), prof. univ. dr. ing. Matei Tămășilă, Cristian Romoniță și Sașa Moza. Astfel, prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica are o nouă conducere executivă şi tehnică, după plecările lui Pantilimon şi Codrea
Potrivit unei inițiative legislative a senatorului USR de Timiş, Raoul Trifan, autoritățile vor notifica cetățenii că urmează să le expire cartea de identitate, pașaportul sau carnetul de conducere. Doar că, adoptată de Senat, iniţiativa USR este ţinută la sertar de PSD-PNL. Totuşi, de la 1 iulie, toți posesorii de permis sunt notificați automat prin SMS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apel la normalitate. Iniţiativa senatorului Raoul Trifan în care statul te notifică la expirarea actelor, pusă în practică… parţial!
Abandonul de deșeuri rămâne o problemă de actualitate, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului acționând permanent pentru descurajarea acestui fenomen. Deși sancțiunile sunt semnificative, în special acolo unde este vorba despre depozitatea pe domeniul public de cantități semnificative de deșeuri, dar și pentru cei care le predau unor operatori neautorizați, există persoane care încalcă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancțiuni mari aplicate de polițiștii locali celor care abandonează deșeuri
Jocurile Olimpice de vară de la Paris încep oficial vineri seara, cu o ceremonie de deschidere inedită, desfăşurată în premieră în afara unui stadion, pe fluviul Sena, care străbate capitala Franţei. Practic Jocurile au început de miercuri, fotbalul deschizând balul. Începând cu ora 20:30, cele 206 de delegaţii vor „defila” pe 85 de ambarcaţiuni pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate drumurile duc la… Paris! 10.500 de sportivi se întrec în peste 300 de probe, iar România are 106 olimpici
Top