Barmanii din Timişoara fac spectacol

Cocteiluri pentru toate gusturile, „asortate” cu mişcări dintre cele mai complicate, deci spectacolul este garantat. Se întâmplă luni, 27 decembrie, la concursul la care se întâlnesc cei mai buni barmani din Timişoara.

Întrecerea are loc în clubul Megalos, în Complexul Studenţesc, iar spectatorii vor putea gusta cocteilurile concurenţilor. În plus, ei vor primi o băutură din partea casei şi vor avea parte de o surpriză din partea organizatorilor. Aceştia susţin că barmanii care vor participa la concurs vor prepara băuturi dintre cele mai complicate: aromate, colorate, decorate şi, foarte important, prezentate publicului cu un întreg „arsenal” de mişcări.

Meseria de barman profesionist a apărut în România abia în urmă cu aproximativ un deceniu, dar, nici în prezent, ea nu figurează în nomenclatorul oficial. Românii se descurcă onorabil în branşă, deşi şcolile de barmani au apărut în ţara noastră în urmă cu doar câţiva ani. Cea mai bună academie de barmani se află la New York. Talentul unui barman constă în a pregăti cu stil un cocteil, fără ca asta să ia mai mult timp decât este necesar. Pentru a creşte bacşişurile, pentru a te ridica în ochii clienţilor şi ai colegilor trebuie să creezi distracţie. „Dă oamenilor un motiv să vină în barul în care lucrezi”, se spune la academia americană de barmani.

Cel mai bun barman din România, în 2010, desemnat în cadrul concursului Bar Master Competition, este Valentin Luca. Braşoveanul a câştigat o mulţime de competiţii în ultimii doi ani, ultima dintre ele fiind Champions Flair Crash, desfăşurată, la începutul acestei luni, la Bucureşti. Concursul, ajuns la cea de-a noua ediţie, reuneşte barmani din întreaga lume. Vali Luca a învins, la această ediţie, concurenţi din Anglia, Italia sau Uruguay.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”

Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic, „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, o pot face online. Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Primele despărțiri la Dumbrăvița

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov și Ouadie Salhi. Practic au fost vorba despre rezilieri de contracte făcute de săptămâni bune, dar anunțate abia astăzi. Sosit la echipă în vara lui 2021, Martinov, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi jucători ai echipei a bifat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele despărțiri la Dumbrăvița
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv modernizarea și eficientizarea energetică a două cămine studențești din campusul universitar. Este vorba de căminele 4C și 7C cuprinzând după finalizarea lucrărilor 340 de locuri. Modernizarea celor două cămine este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de Vest vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley în anul 2025. 9 dintre ele sunt unități de învățământ și vor primi titlul de Școala Ro Bike. În urma apelului de proiecte organizat de Fundația Comunitară Timișoara au fost selectate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele Aleii Libertății. Un număr de 11 stejari au fost plantați de mai mulți revoluționari, plantarea de noi copaci va continua și în anii viitori. Primăria Timișoara a îmbrățișat o inițiativă pornită din partea revoluționarilor. Alături de ei s-a aflat Paula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 stejari au fost plantați de revoluționari în locul unde va fi Aleea Libertății/FOTO
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov și Ouadie Salhi. Practic au fost vorba despre rezilieri de contracte făcute de săptămâni bune, dar anunțate abia astăzi. Sosit la echipă în vara lui 2021, Martinov, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi jucători ai echipei a bifat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele despărțiri la Dumbrăvița
Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv modernizarea și eficientizarea energetică a două cămine studențești din campusul universitar. Este vorba de căminele 4C și 7C cuprinzând după finalizarea lucrărilor 340 de locuri. Modernizarea celor două cămine este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT
Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic, „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, o pot face online. Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”
Primăria Timișoara reia procedurile pentru a putea finaliza lucrările la Școala Generală nr. 30. A obținut victoria în instanță împotriva fostului constructor, iar acum a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două clădiri noi, precum și reabilitarea termică a școlii existente, construcția pasarelelor care vor conecta clădirile respective...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria lansează licitația pentru găsirea constructorului care va finaliza lucrările la Generală 30
Joi, 19 decembrie, în plenul Consiliului Local va intra din nou în dezbatere proiectul privind stabilirea impozitelor pentru anul viitor. Proiectul trebuia votat în urmă cu o săptămână, dar a fost retras, în ultima clipă de primarul Dominic Fritz. Acesta vorbeşte de o mare manipulare în privinţa acestui proiect, în condiţiile în care cotele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Scăderea taxelor pentru proprietarii de birouri ar însemna o creștere de costuri pentru oamenii de rând”. Interviu cu Dominic Fritz despre noile impozite
Muzeul Național de Artă Timișoara aduce în prim plan opera lui Albert Kristóf-Krausz, personalitate marcantă a generației interbelice de artiști din Timișoara, prin deschiderea expoziției temporare „Kraus-Expresii ale modernismului”. Vernisajul va avea loc joi, 19 decembrie 2024, la ora 18:00, în Galeria Arcada. În epoca interbelică căreia i-a aparținut, adesea uitată sau ignorată voit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contribuția lui Albert Kristóf-Krausz la modelarea spațiul urban și artei locale într-o nouă expoziție temporară la MNArT
Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România, la categoria Orașe care Inspiră. De asemenea, la categoria Sate care Inspiră concurează Altringen, iar la categoria Tărâmuri Fermecate este candidată regiunea Banatul Montan. În total, sunt 167 de destinații calificate în ediția 2025. Cu reprezentanți din 38 de județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara candidează la titlul de Destinația Anului în 2025
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Aceasta va deservi 110 copii, costul fiind de 16,7 milioane de lei. Marţi, 17 decembrie, a fost emisă Hotărârea Consiliului Tehnico-Economic al 𝐂𝐍𝐈 pentru proiectul “Construire creșă mare – PROIECT TIP”, sat 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Comuna Moșnița Nouă, Județ Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Urseni se va construi o creşă nouă cu o investiţie de la CNI de aproape 17 milioane
Top