Ce au mai facut „cercetatorii britanici” in 2010? Dar ce n-au facut?!

Cred că aţi descoperit şi dumneavoastră că de câte ori presa trebuie să atribuie o ştire interesantă cuiva, atunci cu siguranţă că o pune în cârca cercetătorilor. Cei mai activi sunt cercetătorii britanici, cu doi „i”, toţi cercetătorii laolaltă şi deodată, ei descoperă absolut orice, de la cum se vindecă bătăturile cu mujdei de usturoi, la cum reacţionează ratonul la zece halbe de bere. Apropo de bere. Cercetătorii germani domină reclamele. Ei arată la televizor cum inventează ei nu ştiu ce ambalaj deştept, care ţine băutura proaspătă, cu proprietăţi deosebite, colorit minunat, reconstruieşte flora intestinală şi mai şi râgâie în locul consumatorului. Să vedem câteva dintre faptele lor de vitejie pe 2010.

Cercetătorii americani le-au dat o lecţie dură cercetătorilor britanici şi au ajuns la concluzia că 21 de bancnote de dolari americani din cele 22 analizate au pe ele un strat superficial de bisfenol-A, substanţă care poate cauza probleme de cancer, obezitate, infertilitate şi pubertate precoce. Nu ştiu, dar am o presimţire că guvernul Boc de aia a micşorat salariile bugetarilor, să nu devină românii obezi după ce-şi ling buricele degetelor numărând la alea şapte, opt… doisprezece… nouăzecişipatru bancnote toată ziua. Primarul Ciuhandu trebuie să fie foarte atent, că a cam luat în greutate.

Să trecem la subiecte mai grele. Un sondaj de opinie efectuat de sondorii britanici a descoperit că unul din cinci manageri din insulă îşi concediază angajatele care se prezintă la serviciu cu un decolteu prea îndrăzneţ. Ce nu mai spune sondajul este că ceilalţi patru manageri, dacă ar fi români, ar recurge la un asemenea gest disperat doar dacă angajata nu-şi dă jos şi sutienul.

Îi rog frumos pe cercetătorii britanici să vadă ei ce se întâmplă cu fetele scandinave. Unde sunt blondele alea de altădată, după care tot sculer-matriţerul îşi lăsa balele pe litoralul românesc înainte de 1980? Am urmărit cu atenţie campionatul european de handbal feminin şi am rămas dezamăgit să văd că fetele lor, ca şi „fetele noastre”, sunt în proporţie de 1% blonde naturale, 1% brunete nevopsite şi 98% brunete vopsite, de ziceai că pe teren e numai una, naţionala Republicii Moldova, dând năvală în depozitul cu Perhidrol.

Ştirile în care se precizează universitatea la care studiază cercetătorii aia britanici sunt rare şi, evident, mai credibile. Tocilarii ăia ochelarişti de la Worchester dărâmă munca celorlalţi cercetători şi spun că de 100 de ani nu s-a mai descoperit nimic, că totul intră în regula ciclicităţii şi că tot ce avem acum a mai fost făcut de cineva pe glob. Păi pentru asta trebuiau să stea cercetătorii ăştia să consume banul Coroanei britanice? Atâta le puteam spune şi eu, că nimic nu se schimbă, că dacă cineva din regimul Băsescu face un act de corupţie, aşa ceva s-a mai făcut de mii de ori până acum, în perioada interbelică, căcălău la comunişti, la neocomunişti, după care din nou de către partidele istorice. Şi tot aşa.

Alţi cercetători ajung chiar să fie premiaţi pentru descoperirile lor, în cadrul unei gale numite IgNobel. Pe lângă chinezii care au descoperit că şi liliecii practică fără jenă sexul oral, nu numai reprezentantele modelingului de la şcoala de vară a PSD, un alt grup de cercetători ar fi concluzionat că, dacă înjuri de mama focului după ce te-ai lovit la degetele de la picioare, durerea pe care o înduri este atenuată, la fel cum fac românii când înjură la guvernul Boc, parcă mai trece şi foamea după vrea două „urări” de bine, ca între lilieci.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

marius a spus: (decembrie 29th, 2010 at 07:32 )

spectaculos….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO

Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă la Trofeul Râșnov și și-a consolidat fotoliul de lider în clasamentul Categoriei I din Campionatul Național de Viteză în Coastă cu două etape înainte de final. Deși nu era considerat favorit pe traseul de la poalele Cetății Râșnov, atât din cauza mașinii, care nu e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru prima dată, arbitrii din cadrul CJA Timiș au primit un set complet și unitar de echipament, achiziționat cu sprijinul sponsorilor și partenerilor AJF Timiș, fără niciun cost pentru cavalerii fluierului. Fiecare set este compus din două tricouri de arbitru, pantaloni și jambiere, marca Joma, același model de echipament utilizat și la nivelul Ligii 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră în fotbalul timișean! AJF Timiș s-a îngrijit de garderoba arbitrilor/FOTO
Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat, în data de 8 septembrie, Forumul Online de Afaceri România – Turcia, dedicat dezvoltării și consolidării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul a urmărit să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci oferă noi oportunități de cooperare pentru companiile timișene și turcești
Finalizarea celei mai dificile etape a lucrărilor de realizare a lotului lipsă din autostrada dintre Lugoj și Deva, cel de la Margina, se apropie de final. Excavațiile pentru galeriile tunelului lung, unul dintre cele două de pe traseu, au ajuns la ultimii metri. În paralel, continuă etapele următoare pentru conturarea galeriilor, are loc execuția radierului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Construcția lotului Margina – Holdea din A1 merge înainte. Pe galeriile tunelului lung ”luminița” e aproape/Foto
Piața din Mehala a fost, pentru încă un an, gazda Rod Festival, zona atipică devenind spațiu de artă și creație. Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul și-a continuat menirea de a scoate arta din spațiile culturale convenționale și de a o duce în locuri și comunități care sunt rareori în centrul atenției politicilor culturale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cultura și creația a ajuns pentru încă un an în piața din Mehala, prin Rod Festival/Foto
Cu 16 zile înainte de-a părăsi scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz vorbeşte despre iluminatul public al oraşului. Cu o investiţie de 32 milioane de lei fonduri nerambursabile, în Timişoara se va face primul parc fotovoltaic al oraşului. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 16....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 16 zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz abordează tema iluminatului public
O întreagă mobilizare de forțe a avut loc în cursul nopții în localitatea Șag, unde un incendiu puternic a cuprins o locuință cu etaj. Flăcările violente au afectat grav imobilul și au pus în pericol viața a doi localnici, care au fost salvați în ultimul moment și transportați de urgență la spital. Alarma s-a dat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un incendiu violent a mistuit o casă din Șag: doi oameni au ajuns la spital, iar imobilul a fost distrus în proporție de 80%
Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.