Ceartă pe Cazarma „U”, între proprietarul ei şi arhitecţii timişoreni

Discuţii aprige în Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara, la dezbaterea publică a proiectului unui arhitect bucureştean,  de amenajare a unui hotel de cinci stele în faţa Cazarmei „U” din Piaţa Mărăşti.

Propunerea arhitectului Dorin Ştefan, de a reabilita Cazarma „U” aflată în proprietatea Mioarei Simcelescu, a stârnit reacţii puternic printre arhitecţii şi urbaniştii timişoreni prezenţi în sală. Acesta vizarea „completarea” vechiului imobil cu  un corp de clădire în care să funcţioneze un hotel de cinci stele. Unul dintre oponenţi a fost chiar Ciprian Cădariu, arhitectul şef al Timişoarei. Conform proiectului lui Dorin Ştefan, în vechea cazarmă vor funcţiona diverse birouri şi un spa, iar în corpul nou, situat în faţa acesteia, va fi un hotel de cinci stele, cu opt, zece sau 14 etaje. Sub clădire şi sub Piaţa Mărăşti ar urma să se construiască o parcare subterană pe două niveluri, în care pot încăpea 300 de maşini. Ciprian Cădariu spune însă că această construcţie este „un pic prea mult” pentru Piaţa Unirii. „Vreţi un Hilton de cinci stele, care trebuie să aibă minimum 100 de camere, bine. Dacă nu, bine. Cred că deranjează. Niciodată nu o să avem un hotel de cinci stele”, a comentat, iritată, Mioara Simcelescu. Arhitecţii timişoreni s-au opus proiectului. În replică, Simcelescu s-a precipitat. „Sunteţi nemulţumiţi că nu am luat un arhitect din Timişoara. Nici nu o să iau. E vorba de răutate. Dacă era un arhitect din Timişoara nu era nici o problemă. Când pentru lituanieni a venit arhitectul Sturdza cu un proiect de zece etaje, n-a fost nicio problemă, pentru că el era din Timişoara”, a mai spus femeia de afaceri. „Prin acest proiect se încearcă revitalizarea acestui monument, important din punct de vedere istoric, dar şi ca parte din ansamblul istoric al Timişoarei. (…) Am încercat ca acest element nou să nu stingă memoria locului”, a explicat arhitectul Dorin Ştefan.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica s-a reunit și pregătește sezonul de primăvară. Puține noutăți, dar speranțe mari

Politehnica Timișoara a sunat adunarea la vestiarele stadionului „Dan Păltinișanu” pentru abordarea sezonului „de primăvară” al Ligii 3. Prima ședință de pregătire a anului 2025 a avut loc pe suprafața sintetică de la Baza 2 a Politehnicii. La antrenament au participat 30 de jucători, dintre care patru provin din afara clubului, în timp ce alți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica s-a reunit și pregătește sezonul de primăvară. Puține noutăți, dar speranțe mari
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș deschide calendarul expozițional 2025 cu Salonul Industriei Ușoare

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Timiş așteaptă publicul timișorean la prima ediție de iarnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare care va avea loc în perioada 5 – 9 februarie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Timișoara, situat pe din Bulevardul Eroilor de la Tisa nr. 22. Evenimentul reunește peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide calendarul expozițional 2025 cu Salonul Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Creșterea numărului de străzi incluse în sistemul TimPark, de taxare a parcării, a adus în prim plan și modul de utilizare a banilor colectați. Viceprimarul Ruben Lațcău a fost întrebat despre aceasta și despre câte noi locuri de parcare au fost create în oraș. Întrebarea lansată de consilierul local Roxana Iliescu nu a primit un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Care e stadiul parcărilor din Timișoara. Deocamdată, doar la sol, cele supraetajate sunt doar ”de viitor”
Universitatea de Vest Timișoara anunță timișorenii că pot completa în continuare chestionarul despre calitatea vieții, pe care îl realizează în colaborare și pentru municipalitatea timișoreană. Rezultatele obținute ajută la luarea deciziilor de administrare a orașului. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, așteaptă locuitorii orașului să completeze sondajul sociologic despre calitatea vieții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cetățenii Timișoarei sunt așteptați să își spună părerea despre calitatea vieții din capitala Banatului
Nicolae Robu, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, a produs un atac la adresa colegilor din PNL Timiş, pe marginea problemelor de la Maternitatea Odobescu. Într-un limbaj de-a dreptul academic, profesor doctorul Robu afirmă că liberalii timişeni au devenit… miserupişti. Este prima intervenţie a lui Robu, după ce, în urmă cu aproape două săptămâni a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A găsit “sorosisti” la PNL? Nicolae Robu, indignat de “miserupismul” celor din PNL Timiş
În urma unor imagini apărute în mediul online, la data de 17 ianuarie 2025, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Antenei din municipiul Timișoara. În urma verificărilor efectuate, au fost identificați cei doi șoferi implicați, respectiv un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi șoferi agresivi au rămas fără carnete după un accident stupid produs în Timișoara
Politehnica Timișoara a sunat adunarea la vestiarele stadionului „Dan Păltinișanu” pentru abordarea sezonului „de primăvară” al Ligii 3. Prima ședință de pregătire a anului 2025 a avut loc pe suprafața sintetică de la Baza 2 a Politehnicii. La antrenament au participat 30 de jucători, dintre care patru provin din afara clubului, în timp ce alți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica s-a reunit și pregătește sezonul de primăvară. Puține noutăți, dar speranțe mari
Cetățenii de pe aproape 50 de noi străzi din Timișoara vor plăti atunci când își parchează vehiculele în zona unde domiciliază. Consilierii locali au aprobat, vineri la prânz, în cadrul unei ședințe online, propunerea de extindere sau ridicare într-o categorie superioară de plată a sistemului TimPark. Motivarea care stă la baza includerii în zonele taxate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea TimPark a fost aprobată de consilierii locali
Astăzi, consilierii AUR din Consiliul Local Timișoara au votat împotriva proiectului de extindere a Clinicii OncoHelp, care deservește pacienții oncologici din întreaga regiune de Vest a României. Un proiect vital pentru mii de oameni care luptă pentru viață a fost politizat de acest partid, transmite USR Timiş, prin intermediul unui comunicat de presă. În pofida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: “Votul AUR este un atac direct asupra bolnavilor de cancer și familiilor acestora”
Top