La bilanţuri stăm bine, practica ne mai omoară

Paraşutat de aiurea sau reîntors în ţară după o perioadă în care n-a avut niciun contact cu România, un om ar avea un şoc enorm încercând să înţeleagă ce se întâmplă pe aici Ar da nas în nas cu lume a contrastelor, a paradoxului, din care nu ar pricepe nimic. Pe de-o parte, s-ar lovi în fiecare zi de oameni tot mai trişti,  mai dezorientaţi, care nu au nicio speranţă şi nu mai cred în nimic. La tot pasul ar vedea indivizi dezumanizaţi, cu privirea în gol, măcinaţi de faptul că nu pot să dea copilului o ciocolată de Crăciun. Ar observa o tristeţe generală, care aminteşte mult de zilele sordide dinaintea evenimentelor din decembrie 1989. Deschizând televizorul şi ascultând declaraţiile şi bilanţurile de final ale guvernanţilor, fie ei la nivel central sau local, s-ar trezi într-o cu totul altă lume decât cea de care s-a lovit pe străzi. Mesaje triumfaliste, declaraţii pompoase, cifre peste cifre, din care tot românul ar trebui să înţeleagă că trăieşte tot mai bine. Dar de „bizon” ce e (la nivel înalt, cu această etichetă sunt catalogaţi românii), nici nu-şi dă seama cât de bine îi este. O mai mare prăpastie între conducători şi cei conduşi parcă n-a mai fost niciodată în România post-revoluţionară. Concret. Mai întâi a fost Boc. Care ne-a spus, din nou, ce drum măreţ stă în faţa României, o ţară care ar fi cea mai atractivă din Europa de Est, dacă nu chiar din Europa sau de pe mapamond. Cine ştie, poate şi extratereştrii ne invidiază. Că acuşi-acuşi ieşim din criză, şi nu oricum, ci printr-un adevărat marş al învingătorilor. Nu mai vorbim de Elena Udrea, caz patologic, aflată într-un festivism perpetuu, fapt care i-a adus critici inclusiv de la colegul de partid Cristian Preda: „Parcă ar fi pe Titanic şi cere un pahar de şampanie”.  La nivel local, am aflat şi de la preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, că totul e perfect. Că instituţia a avut un buget mai mare ca niciodată, că realizările sunt incredibile. Şi cum n-ar fi atâta timp cât, într-un elan de nestăvilit, au fost cazuri de lucrări executate înainte de-a se face licitaţia? Exemplu: străzile din Variaş şi piaţa din Lovrin. A fost un an de vârf, a concluzionat Ostaficiuc. Păcat că timişenii, fiind prea jos, nu pot să vadă acest vârf. Şi la Primăria Timişoara lucrurile sunt OK. Ce e drept, primarul Ciuhandu a fost ceva mai reţinut, menţionând că 2010 a fost un an greu. Cu toate astea lucrările în infrastructură au duduit. Şi aici o „duduială” cumva pe şestache, timişorenii nesesizând decât faptul că mai mult se sparge decât să se repare. Cireaşa de pe tort, bilanţ festiv şi la Aeroportul Timişoara. A crescut şi numărul de pasageri, şi cel de decolări şi aterizări. Asta înseamnă mână de specialist în izmene pus la avioane! Problema este că, în pofida acestor festivisme, omul simplu nu se alege cu nimic. Fiindcă, la urma urmei, politica şi administraţia ar trebui să fie făcute în primul rând pentru oameni. Dar asta e în teorie…