Ostaficiuc recunoaște: „Da, am scăzut în sondaje!”

Bilanț 2010, în viziunea lui Constantin Ostaficiuc. Președintele PDL Timiș recunoaște că metodele populiste din campanie ale democrat-liberalilor au lovit în economia României și admite că partidul are o cotă scăzută în sondaje.

Liderul portocaliilor din Timiș speră să nu mai aibă parte de un an ca 2010. „A fost unul dintre cei mai grei ani. Măsurile pe care PDL le-a luat au fost foarte dure, după ce mulţi ani, am fost obişnuiţi numai cu măsuri pozitive. S-a încercat câştigarea alegerilor prin măsuri superpopuliste, care au lovit în economia României, dezastruos şi dramatic. N-a fost uşor”, spune Constantin Ostaficiuc. Acesta admite că partidul a scăzut în sondaje, din cauza măsurilor guvernului Boc. „Da, am scăzut în sondaje, inclusiv în Timiş, inclusiv în Timişoara. Am măsurat situaţia din judeţ şi Timişoara şi am scăzut faţă de procentul de anul trecut pe care l-a avut Băsescu în 6 decembrie”, a declarat Ostaficiuc. O altă dorință a oficialului pentru alegerile PDL din primăvară este funcția de vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional.

Chiar dacă vede noul an mai stabil din punct de vedere economic, președintele PD-L Timiș este conștient de apropierea, cu pași repezi, a bătăliei electorale din 2012. „În Timiş am luat decizia strategică de a deveni investitorul principal al judeţului. Anul viitor, vom face investiții din bugetul propriu, din fonduri europene și din credite. Avem o problemă legată de faptul că noi, în judeţul Timiş, suntem în opoziţie. În Timiş s-a ales varianta ca Timişoara şi majoritatea din CJ Timiş să fie în opoziţie cu guvernul României. Este decizia lor, o respectăm, dar aş fi dorit să fie o coaliţie locală din care PDL să facă parte”, a mai spus Ostaficiuc.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

dinu a spus: (decembrie 17th, 2010 at 07:06 )

A te prăbuşi în sondaje nu e acelaşi lucru cu a scădea. Ciuhandu scade, dar PD-L şi Ostzaficiuc se prăbuşesc. E o diferenţă, nu-i aşa?

Nu au scazut in ochii mei deloc a spus: (decembrie 17th, 2010 at 10:51 )

In oichii mei acesti politruci pdlisti nu au scazut deloc afirm cu cea mai mare sinceritate,nu aveau de unde sa scada,pentru ca am stiut de la bun inceput ca acesta nu e partid,ci este o gasca pusa pe devalizat Romania,judet cu judet,oras cu oras,comuna cu comuna!!!
Asta se intampla de 2 ani de zile,ani in care nu au facut nimic concret doar au taiat si taiat,au devalizat companiile de stat cum au putut,a se vedea CFR, etc,sa nu mai vorbesc de Drumco,de ce a trebuit drumco sa fie tras pe dreapta? Ca sa aiba loc alte companii private,pentru ultraconfortul unor asa zis politicieni,majoritatea sunt manevrati cu tot felul de dosare,cu bani, precum si cu alte vicii!!!

In loc sa aveti ambitii sa ramaneti in istorie ca reformatori ai judetului ai tarii,veti intra pe usa din dos a istoriei si confortul conturilor pline din Elvetia nu va va aduce liniste niciodata,asa sa va ajute Dumnezeu!
Cine conduce in fapt Romania o gasca oligarhica transpartinica ce acum sponsorizeaza si este asociata cu acest vremelnic PDL.
Important este ca alternativa sa nu puna …………..botul cum zicea Geoana la asa ceva,oricum prin alternativa nu ma gandesc la PSD pentru ca ei sunt un PDL la cub,nici la partidul poporului sau alte asemenea experimente sociale.
Cata onestitate la actualul presedinte al CJT, sa recunoasca faptul ca au scazut in sondaje,e clar ca nu este precum Maria Antoaneta a politicii noastre doamna cu sampanie de pe titanic!!! (Poporul moare de foame,nu are paine, Maria dixit sa li se dea cozonac,cea actuala a oferit sandale sinistratilor si inuntadilor,in ce tara traim? Oricum felicitari acesti doamne ca a atras atatea si atatea fonduri europene fata de Berceanu categoric este mult mai capabila!! Spem sa ajute statiunile Semenic,Muntele Mic,Herculane,Buzias sa se dezvolte intr un ritm accelerat,sa nu mai mergem la unguri la bai,sau la ski in Austria!

Nu au scazut in ochii mei deloc a spus: (decembrie 17th, 2010 at 11:00 )

Succes domnului Ostaficiuc in alegeri ar merita sa fie cel putin Primvicepresedinte PDL!!!
Decat Falca,mai bine Ostaficiuc si Frunzaverde cei doi buni prieteni din Banat,Banatul trebuie sa fie fruntea chiar daca acest partid duce Romania de rapa!!!!! Sau mai stiu eu ce moldoveno olteni sau mitici!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.