Consilierii locali au dat trei terenuri, ca să scape în timp record de „acvariu”. E foarte posibil însă ca acest lucru să nu se întâmple în termenul stipulat în hotărârea de consiliu local, care expiră în ajunul Crăciunului. Până și primarul Nicolae Robu aproape că admite asta.
Consilierii locali au decis, în noiembrie, să le dea proprietarilor „acvariului” trei terenuri a căror valoare depășește 1,1 milioane de euro. Primarul Nicolae Robu a semnat, cu maximă satisfacție, și autorizația de demolare a construcției. E însă aproape imposibil ca ea să dispară din Piața Victoriei până luni, 24 decembrie.
În HCL prin care s-a decis schimbul de terenuri este stabilită ca dată limită pentru demolarea „acvariului” 24 decembrie. Clădirea e bine mersi cu trei zile înainte și nici măcar primarul Nicolae Robu nu mai e așa sigur că va fi făcută una cu pământul în acest scurt interval.
„Hotărârea prevede condiţiile în care se poate semna contractul care să asigure schimbul efectiv de proprietăţi între subpasaj şi acele terenuri. Consiliul local va decide. E posibil să se prelungească acel termen, să se genereze o nouă hotărâre sau nici una, nici alta. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a înlătura acvariul din Piaţa Operei. Şi el va pleca, dar nu vă pot spune când”, a declarat Robu.
Comentarii prin facebook