Grindeanu a demisionat de la primarie

Sorin Grindeanu a demisionat joi din funcţia de viceprimar al Timişoarei. El prinsese al doilea mandat în urma alegerilor locale din vară. Înainte să plece, Grindeanu a redenumit o stradă din oraș, în memoria lui Mile Cărpenișan.

Prim-vicepreşedintele PSD Timiş a candidat însă pentru un fotoliu de deputat la alegerile parlamentare şi a câştigat fără probleme colegiul. Automat, Sorin Grindeanu trebuia să-şi prezinte demisia din funcţia de viceprimar. Ultima decizie luată a fost să atribuie unei străzi numele regretatului jurnalist Mile Cărpenişan. Este vorba despre o stradă nouă din zona de sud a oraşului – Ovidiu Cotruş.

„Evident, îmi pare rău, şi am regrete la despărţirea de Primăria Timişoara. Sunt patru ani şi jumătate pe care mi i-am petrecut în primărie. Cu mulţi dintre colegi m-am împrietenit şi sper să rămânem prieteni. Îmi doresc ca cel ce vine în locul meu să facă treabă mai bună decât mine, eu o să-l ajut din postura de deputat cu tot ce o să pot”, ne-a spus deputatul Sorin Grindeanu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

liana a spus: (December 27th, 2012 at 14:34 )

nicio pierdere.

ana a spus: (December 29th, 2012 at 11:22 )

Se zvoneste, ca in locul lui S.Grindeanu v-a fi numit dr. Barsasteanu …proasta decizie! trecutul nu -l recomanda! Toti stim care am trecut pe la ORTOPEDIE II ,nu dadeai dreptul nu faceai RMN .!se stie asta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat

Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru stabilirea viitorului preşedinte alş Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, Ioan Mureşan, unul dintre cei patru candidaţi, a făcut public programul prin care speră să-i convingă pe oamenii de fotbal din judeţ să-l aleagă. Fostul arbitru a candidat şi în urmă cu patru ani pentru funcţia supremă în fotbalul judeţean.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

De 4 ani. De atâta timp stă pierdut prin sertarele de la Ministerul Transporturilor proiectul descărcării către Timișoara de pe autostrada A1 la Sînandrei. Dincolo de frumoasele promisiuni ale politicienilor, orașul de pe Bega nu are ieșire la autostradă, iar șefii „drumarilor” se ascund în spatele diverselor avize. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că, dacă ar exista voință, situația ar putea fi deblocată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șapte zile – atât mai are termen guvernul până să fie reclamat de primarul Nicolae Robu la Comisia Europeană, pe tema vaporașelor. Edilul admite însă că n-a fost la București, să discute concret, ci a trimis doar documente, pentru că... nu era normal să meargă la guvern, înainte ca acesta să afle exact cum funcționează.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporasele mai asteapta 7 zile. De ce n-a batut Robu cu pumnul in masa la guvern: Nu e asta principala problema a tarii
Timișoara culturală are datoria de a-l respecta și de a-l „folosi” pe Ioan Holender. Asta spune primarul Nicolae Robu, care regretă decizia fostului director al Operei de Stat din Viena de a renunța funcția de președinte onorific al Asociaţia Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Edilul nu a putut spune însă de ce Holender n-a prea fost „folosit” până acum de instituțiile locale de cultură.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu regreta decizia lui Holender si nu stie de ce Timisoara culturala l-a ignorat pana acum pe acesta
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top