„Iepurele” Blaga si „testoasa” Suciu

Convins de Constantin Ostaficiuc și Alin Popoviciu, președintele național al PDL, Vasile Blaga, a venit să candideze pe colegiul senatorial de Sânnicolau Mare. I s-a spus că e doar o formalitate câștigarea acestui colegiu și nu va fi nevoit să facă absolut nimic. E arhisuficient renumele de Buldog, pentru a-i impresiona la maximum pe alegători, care vor da buluc la urne pentru a-și pune ștampila pe candidatul ARD.

De cealaltă parte, din partea USL, inițial, nu prea avea chef nimeni să intre în această confruntare, mulți lideri fiind paralizați numai la auzul numelui de Blaga. Astfel că a fost scoasă din căciulă varianta Matei Suciu, un PSD-ist fără anvergură în partid, fără bob de sclipire. Una peste alta, un individ blajin și bun executant al ordinelor date de șefi. Printre zâmbete zeflemitoare și multe ironii, Suciu și-a luat însă rolul în serios și a purces să se bată cu ditamai liderul PDL

Această luptă dintre Blaga și Suciu îmi amintește de o fabulă a lui Esop cu cursa de alergare între un iepure și o broască țestoasă. Chit că se dă buldog, Blaga și-a luat în cursa electorală rolul iepurelui din fabulă. Arogant, sfidător și prost consiliat, Blaga a crezut că poate să înceapă cursa cu un pui de somn, așa cum a făcut și iepurele în fabulă. Când urecheatul s-a trezit, țestoasa, întruchipată de Suciu, era aproape de finish, avantajul fiind insurmontabil. „Numai cu perseverență poți câștiga o cursă”, a fost mesajul broaștei în fabulă.

Așa și Suciu, în timp ce Blaga dormita, a luat la pas colegiul, cu multă perseverență, comună cu comună, sat cu sat, cătun cu cătun, casă cu casă. E adevărat și faptul că a foat ajutat mult de liderul PSD Timiș, Titu Bojin, pentru care candidatura lui Suciu a fost un pariu personal. La fel de adevărat este și faptul că, de cealaltă parte, PDL-iștii s-au cam dat la fund.

Și aici trebuie remarcată ciudata metamorfoză a PDL. N-a trecut anul de când, de la mic la mare, toți portocaliii, de la lideri, primari, la membri sau băgători de seamă din anturajul partidului, cu o aroganță maximă, controlau la sânge acest județ. Erau mari, erau intangibili și făceau absolut ce doreau mușchii lor. În câteva luni însă, filiala PDL-istă arată ca și pulverizată. Și aici trebuie discutat și despre caracterul dubios al acestor oameni.

Mulți dintre foștii PDL-iști sunt acum PSD-iști cu acte în regulă. Alții, fără să-și schimbe carnetul, s-au predat liderului PSD, Titu Bojin. Cei mai puțini nocivi s-au ascuns prin bârlogurile lor, ca să-și numere banii acumulați în ultimii ani. Aceștia sunt oamenii care au condus județul în ultimii ani și cu care s-au înconjurat Ostaficiuc, Popoviciu etc.! Iar acum se demonstrează că PDL Timiș n-a fost o organizație de partid, ci, mai degrabă, o gașcă eterogenă de indivizi puși pe înavuțire. În atare condiții, „țestoasei” Suciu i-a fost mult mai ușor să alerge. Dar nici „iepurele” Blaga, Ostaficiuc și Popoviciu n-au făcut nimic pentru a-și păstra oamenii în partid, pentru a-i mobiliza în cursa electorală.

Cert este faptul că, din perdant sigur, Suciu este acum pe cale să-și „închidă” colegiul, adică să obțină peste 51%, caz în care ar deveni un erou național al PSD, iar Blaga, după mulți ani de parlamentarism, va fi nevoit să stea acasă, luând o „țeapă” de zile mari. Chiar și dacă acest lucru nu se va întâmpla, e clar că Suciu va fi pe primul loc în colegiu, iar Blaga va obține un mandat la mustață, prin redistribuire. Și în mod cert ar trebui să învețe și o lecție dură de viață.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

PDL a spus: (decembrie 5th, 2012 at 14:34 )

Ostaficiuc ai distrus acest partid.Sa-ti fie rusine!!!!

Alin a spus: (decembrie 5th, 2012 at 14:39 )

„Bleaga” daca pierde ar trebui sa-si dea demisia impreuna cu intreaga conducere PDL Timis.

Ioane si Gheorghe a spus: (decembrie 5th, 2012 at 14:47 )

„Mulți dintre foștii PDL-iști sunt acum PSD-iști cu acte în regulă”

Pai daca psd i-a primit….asta arata ca si psd e un partid de borfasi, nu? Daca a acceptat acesti ticalosi in randurile sale.

ioanesigheorghe a spus: (decembrie 5th, 2012 at 14:56 )

Si inca ceva. Nu avem pe cine vota!!!!!

De exemplu, in Colegiul 1 Timis, sunt (sursa – presa locala si centrala, ARC):

– Horia Cristian, informator al securitatii de la Medicina, afaceri dubioase imobiliare.

– Ben-Oni Ardelean, a obtinut 2 (doua!!!!) doctorate intr-un singur an !!!! Afaceri dubioase cu terenuri, un pocait latifundiar.

– Mihaes, revolutionarul din Bucuresti, afaceri ilegale cu cladirea data de stat pentru asociatia de revolutionari din Bucuresti. Traseist.

– Samartinean, a facut praf aeroportul din Timisoara ca director, si acuma Curtea de Conturi mai descopera inca contracte ilegale.

– Petrica Folica (!!) si Purceld, un clovn oportunist si un fost securist intrat in afaceri. Partidul pp-dd pe deasupra, aspiratorul gunoaielor din celelalte partide.

– Ungurii….simpatici dar ei sunt cu Ungaria…..

Nu ai cu cine vota in Colegiul 1, absolut toti sunt dubiosi si jalnici, escroci.

PDL a spus: (decembrie 5th, 2012 at 16:00 )

Stiti bancul cu Blaga dupa ce pierde alegerile?
Nici eu nu-l stiu da-mi place cum incepe…

Gelu Voican Voiculescu a spus: (decembrie 5th, 2012 at 17:18 )

Reprezentantii FC Timis din partidul lui Maries au fost scosi din sectia de votare pentru a controla votul si a nu iesi Maries peste blaga. Asa ca daca vreti sa-l f****i pe Blaga votati-l pe Maries.

Vasile Blaga a spus: (decembrie 6th, 2012 at 01:40 )

Pentru voi toti sunt timpiti,securisti,oportunisti,borfasi,clocni.Saraca tara uite cum cei curati,cinstiti,atotstiutori in toate domeniile nu vor sa intre in politica,uita-te la ei cum stau si-si conserva cinstea si inteligenta pina in cea din urma clipa.De vorbit ,vorbiti ca nu va costa decit curentul electric pe care-l consuma calculatorul. mincatorilor de cacat.

@ vasile bleaga a spus: (decembrie 6th, 2012 at 14:30 )

– „Clocnule”, e ultimul tău scheunat ? Ai aflat cumva că se fac cele mai bune mingi de oină (sportul național al românilor) din piele tăbăcită de buldog …?

Marș ! a spus: (decembrie 6th, 2012 at 14:31 )

Bănățenii urăsc buldogii !

doar banat a spus: (decembrie 6th, 2012 at 22:45 )

vasîle, pe scurt, cum ai obtinut certificatul ala de revolutionar, pe ce fapte de vitejie? la cati ani lumina ai fost de cel mai apropiat glont tras?

90% din colegiu a fost pentru suciu curat pionerat, cum ma-sa sa-l votezi pe fraieru asta?

ion a spus: (decembrie 8th, 2012 at 11:02 )

Suciu Senator

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.