Probleme in paradis? Robu, faultat in ziarul lui Busoi

Cu toate că se află la putere la nivel local și central, tensiunile în interiorul organizației PNL Timiș sunt departe de-a fi stinse. Dacă, până acum, ele au fost cât de cât estompate, mai nou au ajuns să fie publice. Și unde? Chiar în ziarul considerat oficios al PNL Timiș. Mai exact, el aparține (e drept, nu și în acte) europarlamentarului Cristian Bușoi, vicepreședinte al filialei.

Până nu demult, și vânturile scăpate de liderii PNL Timiș erau glorificate în ziarul cu pricina, acum s-a ajuns să fie atacat ditamai președintele filialei, primarul Nicoale Robu. Motivul este „acvariul” din centru, care se încăpățânează să rămână în picioare, în pofida nenumăratelor promisiuni de demolare făcute de primar. Mai mult, în prima parte a articolului, lui Robu nici măcar nu i se pomenește numele, vorbindu-se doar despre „primarul Timișoarei” sau, simplu, „primarul”.

Robu și Bușoi se află în tabere adverse și în competiția pentru șefia TNL Timiș, acolo unde primarul îl susține pe Liviu Cocean, iar europarlamentarul, pe omul său de casă, Grigore Grigoroiu. Fost director la ziarul cu pricina. Sic!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Vlad a spus: (ianuarie 22nd, 2013 at 12:46 )

Iar dezinformati ! Nu exista un conflict intre ei, sunt simple speculatii lansate de cativa indivizi mediocri din PNL Timis. Le stim noi numele.. Daca cei doi erau in conflict, Busoi nu ar fi fost principalul pilon al campaniei lui Nicolae Robu. Normal… tabara pierzatoare inceraca acum sa denigreze cu orice pret pe cei care au castigat alegerile TNL. Asa e la moda in politica.
In legatura cu afirmatia ca Robu l-ar fi sustinut pe Cocean, e o alta speculatie ieftina. Robu a incurajat competitia in cadrul alegerilor TNL Timisoara. Chiar a fost incantat ca a castigat Andrei Stanus presedentia, pentru ca are o parere foarte buna despre el.
M-am saturat, de fiecare data cand exista un conflict in partid, se foloseste presa ca mijloc de denigrare. Asta nu e politica, e cacialma ieftina.

Hegel a spus: (ianuarie 22nd, 2013 at 13:36 )

Hahahahaha , asta seamana cu articol comandat de Cocean si echipa. Ma asteptam la asa ceva. Prima data au incercat sa conteste alegerile de la TNL Timisoara si nu le-a iesit. Acum au aplicat tactica murdara. Tactica „ei sunt inamicii lu Robu”. Ce penibil. Ce ipocrizie, sa nu accepti infrangerea si sa cauti tot felul de tertipuri pentru a arunca cu noroi in castigatori. La alegerile TNL de la judet cred ca va fi o adevarata lupta la baioneta. Daca iar va castiga echipa Grig, sigur vor curge articolele de presa, cum ca Busoi urmareste sa-l schimbe pe Robu. Of Doamne, mare-i gradina ta !

mariusica a spus: (ianuarie 22nd, 2013 at 18:19 )

Sunt cretini cei ce vorbesc de conflict intre dl. Robu si Cristi Busoi. E adevarat ca Cristi n-a fost cu dl. Robu ci cu Supuran cand dl. Robu a castigat alegerile in partid dar pe-atunci multi au fost la fel pt. ca dl. Robu era nou in partid si nu-l prea stia lumea cum e in realitate, exista o frica de el. Acum Cristi Busoi e la catarama cu dl. Robu si dl. Robu n-are concurenta in PNL Timis. Iar tinerii sunt cu el cel putin 90 % dintre ei mai ales acum cand a facut inca o dovada de corectitudine neimplicandu-se de partea nici unui candidat ci lasand competitia libera.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.