Taximetrist ucis in masina in zona Bucovina

Un taximetrist a murit, vineri după-amiază, după ce a fost înjunghiat de un client. El a fost găsit în mașină, după câteva zeci de minute. Polițiștii caută acum criminalul.

Ziua de vineri s-a terminat tragic pentru un taximetrist de la firma timișoreană Tudo. Bărbatul are 46 de ani și ultima sa cursă s-a terminat în zona Bucovina. Din primele informații, se pare că el a luat în mașină un client pe care l-a dus la destinație, dar, odată ajunși acolo, nu s-au înțeles la preț.

Clientul nemulțumit a devenit violent și, la un moment dat, a scos un cuțit cu care l-a atacat pe șofer. I-a tăiat acestuia gâtul și, fără să-i pese, a coborât din mașină. Taximetristul a fost găsit mort după câteva zeci de minute.

Polițiștii locali au dat peste taximetristul înjunghiat. „Colegii mei mergeau la o sesizare în cartier. Coincidența a făcut că ei să oprească chiar în apropierea taximetrului, pe strada Muntenia. Oamenii din zonă le-au atras atenția că e un om mort lângă mașină. Ei au sunat imediat la Secția 4 Poliție și au încercuit zona pentru a conserva probele”, a declarat Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.

Medicii de pe Ambulanță spun că moartea bărbatului a fost instantanee. Polițiștii cercetează acum cazul și încearcă să-l găsească pe autorul asasinatului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Proiectul bugetului Timișoarei poate merge înainte. Dezbatere publică (aproape) degeaba pe această temă

Primăria Timișoara a bifat, joi, și etapa cerută de lege, a dezbaterii publice aferente bugetului local. Întâlnirea desfășurată aproape în unanimitate a avut doar intervenții relativ tangente cu bugetul, intervenienții nu au mai fost, așa cum era până acum, cetățeni care cereau bani pentru cârpit drumuri și trotuare, băncuțe în parcuri sau becuri pentru iluminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul bugetului Timișoarei poate merge înainte. Dezbatere publică (aproape) degeaba pe această temă
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Nevoie disperată de puncte. Dumbrăvița merge la Ungheni cu speranță

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița începe faza play-out din Liga 2, cu o deplasare pe terenul Unirii Ungheni, formație ce a început anul 2025 cu victorii pe linie în campionat. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Central” din Ungheni. „La prima vedere, pare o grupă dificilă, cu adversari cu renume în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoie disperată de puncte. Dumbrăvița merge la Ungheni cu speranță
isho.ro

Social vezi arhiva Social

A aruncat deşeuri din maşină şi a fost amendat cu 30.000 de lei. S-a întâmplat la Ghiroda

Un bărbat din Ghiroda a plătit foarte scump nesimţirea de-a arunca ilegal deşeuri dintr-o maşină. “Aroganţa” l-a costat 30.000 de lei, în plus fiind obligat să strângă tot ce-a aruncat. Polițiștii locali din Ghiroda au surprins, în urmă cu o zi, un bărbat care a aruncat diverse tipuri de deșeuri dintr-o mașină de transport. Șoferul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A aruncat deşeuri din maşină şi a fost amendat cu 30.000 de lei. S-a întâmplat la Ghiroda
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Baza de agrement a AEM a fost achiziționată de o societate privată din Timișoara

Intenția Consiliului Județean Timiș de a achiziționa baza de agrement a AEM nu s-a materializat, aceasta fiind câștigată de către un grup de firme din Timișoara. Aceasta a  oferit un preț mai bun la licitația organizată de o societate de lichidatori și a anunțat deja că va amenaja acolo o bază de sport și agrement...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baza de agrement a AEM a fost achiziționată de o societate privată din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Încă din primele luni ale acestui an s-au conturat la nivelul pieței rezidențiale o serie de tendințe care au potențialul de a marca evoluția sa în 2025. Semnale vin și din sectorul de creditare, care are o influență puternică asupra imobiliarelor, în contextul în care mulți dintre români se bazează pe obținerea finanțării de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața imobiliară românească devine mai accesibilă. Prețurile s-ar putea stabiliza, iar creditele să devină mai avantajoase/Foto
În perioada 28 – 30 martie 2025, în zona Intersport Iulius Town vor fi expuse o varietate de construcții inedite, realizate din mii de cărămizi LEGO®. Expoziția Brickenburg – Zilele Fanilor LEGO® aduce în prim-plan diorame spectaculoase, care îi vor purta pe vizitatori din orașele viitorului spre peisaje sălbatice și misterioase, din regatele atotputernicilor dinozauri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O navă de croazieră și diorame spectaculoase, realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere pentru copii, în acest weekend la Iulius Town
Școala Gimnazială nr. 24 din Timișoara este campionă județeană la jocul de oină în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. În această săptămână a avut loc la Timișoara etapa județeană de Oină feminin și masculin gimnaziu, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. La cele două categorii, oină feminin şi oină masculin, au luat startul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportul național se practică cu drag și ambiție în Timișoara
Un bărbat din Ghiroda a plătit foarte scump nesimţirea de-a arunca ilegal deşeuri dintr-o maşină. “Aroganţa” l-a costat 30.000 de lei, în plus fiind obligat să strângă tot ce-a aruncat. Polițiștii locali din Ghiroda au surprins, în urmă cu o zi, un bărbat care a aruncat diverse tipuri de deșeuri dintr-o mașină de transport. Șoferul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A aruncat deşeuri din maşină şi a fost amendat cu 30.000 de lei. S-a întâmplat la Ghiroda
Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a organizat joi în Aula Magna UVT, dezbaterea „Dialoguri deschise despre violența în școală”, un subiect care se află pe agenda celor mai acute teme din realitatea școlilor – violența îndreptată asupra minorilor în spațiul școlar. La dezbatere au participat reprezentanți ai conducerii UVT, invitați din cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Universitatea de Vest s-a discutat despre violența în școală
Primăria Timișoara a bifat, joi, și etapa cerută de lege, a dezbaterii publice aferente bugetului local. Întâlnirea desfășurată aproape în unanimitate a avut doar intervenții relativ tangente cu bugetul, intervenienții nu au mai fost, așa cum era până acum, cetățeni care cereau bani pentru cârpit drumuri și trotuare, băncuțe în parcuri sau becuri pentru iluminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul bugetului Timișoarei poate merge înainte. Dezbatere publică (aproape) degeaba pe această temă
Prima ediție a Supercupei de rugby se va disputa la finalul acestei săptămâni. Campioana SCM Timișoara și deținătoarea Cupei României, Dinamo București, își vor disputa trofeul sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul Arcul de Triumf din București. Jocul are loc în deschiderea noului sezon, concomitent cu etapa de start din primele două ligi. Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În căutarea primei Supercupe, dar și a revenșei în fața unui adversar de tradiție
Pe lista “suveraniştilor” celor care au primit bani de la Bogdan Peşchir pentru a-i face campanie electorală lui Călin Georgecsu se află cel puţin trei timişioreni. Împreună ei au primit de la Bogdan Peşchir, cel aflat în arest pentru 30 de zile, peste 32 de mii de dolari. Vă amintiţi de individul din Dumbrăviţa, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Suveraniştii” timişoreni Hajjar, Kovacs şi Borcan au primit de la Bogdan Peşchir peste 32 de mii de dolari
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.