Arhiepiscopia Timișoarei, la Marșul pentru viață: „Întreruperea sarcinii este un păcat foarte greu”

Marșul pentru Viață, va avea loc sâmbătă, 23 martie, cu începere de la ora 12.00, în Timișoara. La miezul zilei se va pleca din Parcul „Carmen Sylva” din Timișoara, din fața Bisericii „Sf. Maria Regina Păcii”, iar la ora 13.00 se va face o oprire la Catedrala Mitropolitană din oraș.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Timișoarei, cei care suțin acest eveniment, transmit că studiile recente trag un semnal de alarmă, arătând că, în fiecare zi, în România, au loc circa 400 de întreruperi de sarcină, iar țara noastră se situează pe primul loc la numărul de copii avortați din Europa și, alături de Rusia, e singura țară din lume a cărui număr de copii avortați a depășit numărul populației în viață.

În data de 23 martie 2019, sâmbătă, la orele 13.00, în fața Catedralei Mitropoliane va avea loc Marșul pentru Viață din Timișoara organizat de Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu principalele culte creștine din Timișoara și are ca scop afirmarea dreptului la viață al copilului nenăscut, conștientizarea gravității avortului și susținerea familiei tradiționale. Din fața Catedralei procesiunea va continua pe traseul Primărie – Consiliul Județean, unde se va finaliza prin mai multe luări de cuvânt din partea organizatorilor și participanților la Marș.

„Apărarea vieții intrauterine prin intermediul Marșului pentru Viață, Timișoara 2019, este o reafirmare a strălucirii luminii lui Hristos în pântecele mamei însărcinate. Marșul va fi mai mult o manifestare de rugăciune publică, pentru ca pruncul zămislit să ajungă, cu ajutorul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să vadă și el lumina, atât cea simțitoare și cea înțelegătoare: „să-i arate lui lumina cea simțitoare (fizică), ca să se învrednicească și de lumina cea înțelegătoare (necreată)” (Molitfelnic, 2013, p. 21), și „să se însemneze peste el lumina feței Tale” (p. 16) sau „să strălucească pururea lumina feței Tale în inima lui” ( p. 50). Așadar, embrionul abia zămislit se va întâlni față-către-Față cu Hristos, paradigma sau modelul său, avortul reprezentând o formă de iconoclasm, de ucidere a chipului lui Dumnezeu, care este omul, încă din prima clipă unic în relația sa cu arhetipul. În zilele noastre însă tot mai multe femei refuză să mai fie mame, refuză Darul vieții, care este o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar noi știm că „femeia se mântuiește prin naștere de prunci” (1 Tim. 2, 15). Întreruperea sarcinii, care înseamnă ucidere cu premeditare, este un păcat foarte greu. Așadar, refuzul de a da viaţă sau oprirea cursului vieţii, sunt expresia unei mentalităţi secularizate, care a pierdut sensul spiritual al existenţei umane. Persoana umană nu mai este experiată ca o taină (Stăniloae), divino-umanismul existenței noastre este eludat.”, transmite Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timişoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

gal a spus: (martie 23rd, 2019 at 10:39 )

Nu trebui sa fii un adept al feminismului ca sa vezi ce mizerii patriarhale se ascund in minunata declaratie al domnului episcop. Lasati-o mai moale credinciosilor ca nu e treaba voastra sa va bagati in pantecul unei femei si nici a lui isus hristos

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top