Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi spune că discutarea azi, la Bruxelles, a situației statului de drept în România și avertismentele referitoare la posibilitatea activării „opțiunii nucleare” (adică a Articolului 7 din Tratatul UE) în situația în care Guvernul va lua, prin OUG, măsuri care vor afecta sistemul judiciar sunt de o gravitate extremă.
Senatorul USR Nicu Fălcoi a reacţionat imediat după avertismenul venit miercuri de la Comisia Europeană vizavi statul de drept din România. “Ceea ce se întâmplă este foarte grav. Dacă guvernul va ignora aceste avertismente venite azi de la Bruxelles și va da un OUG cu dedicație, ca să-l scape pe Dragnea, vom ajunge în cel mai grav impas de după Revoluție încoace. Fiindcă dacă premierul de paie Dăncilă girează cu semnătura sa astfel de OUG-uri făcute anume pentru salvarea unui infractor, atunci devine limpede că România nu mai este un stat de drept, ci unul în care premier și instituții lucrează în beneficiul unui infractor cu apucături de dictator”, a declarat Fălcoi.
Că situația este de o gravitate fără precedent o dovedește și mobilizarea de astăzi a oficialilor europeni, continuă Fălcoi. “Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, intenționează să trimită o scrisoare deschisă guvernului Dăncilă și să facă o declarație publică, în plenul Parlamentului European, de susținere a Laurei Codruța Kovesi, iar prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat deja, într-o conferință de presă, asupra implicațiilor pe care le-ar avea adoptarea, în ședința de guvern de azi, a unor măsuri care să le asigure impunitate oficialilor corupți”, afirmă senatorul.
El anuanţă că USR trage și acum un semnal de alarmă, la fel cum am făcut-o în multe alte dăți. “Îndemnul nostru către toți românii este la luciditate și implicare. Dacă această coaliție toxică și marionetele puse de Dragnea să lucreze pentru el vor da legi ca să-i scape pe corupți, atunci răspunsul nostru trebuie să fie unul pe măsură. Trebuie să le arătăm acestor indivizi că românii nu vor distrugerea independenței justiției și nici un govern care să legifereze în favoarea corupților și a penalilor care vor să ne scoată afară din Europa. Și asta le putem arăta cel mai bine în stradă și la referendumul din 26 mai. Atunci, fiecare dintre noi va fi o voce care va putea spune NU abuzurilor împotriva statului și drept și legalizării corupției. Europa, oficialii europeni ne-au arătat, inclusiv azi, că le pasă, că urmăresc ce se întâmplă în România și că nu sunt de acord cu abuzurile puse la cale de Dragnea și ai lui. Dar lupta cu această putere coruptă, controlată de un infractor care vrea să pună stăpânire pe România, este a noastră și va trebui să o dăm până la capăt!”, a conchis Nicu Fălcoi.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
Ciripoi a spus:
(aprilie 3rd, 2019 at 15:41 )
Mai bine ne-ar spune cine e candidatul lor la fotoliul de primar, ca ne incarunteste Lae si noi suntem alergici la gel estompator!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
- Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
- Manfred Weber și Cristopher Cîrpaci recomandă Nicolae Robu
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
- Un „ŞI” care ar trebui să le dea multora bătăi de cap. Războiul lui Dominic Fritz cu baştanii
- Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
- PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Administratie
Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
25 aprilie 2024
de: Marcel Hoster
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Politica
Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
25 aprilie 2024
de: Alex Nestor
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sport
Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
24 aprilie 2024
de: Daniel Neacșu
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
23 aprilie 2024
Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
de: Daniel Neacșu
Social
Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
25 aprilie 2024
de: Daniel Neacșu
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
22 aprilie 2024
Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
de: Daniel Neacșu
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
24 aprilie 2024
de: Advertorial
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Educație și viitor sustenabil, la Universitatea Politehnica Timișoara
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
Universitatea Politehnica Timișoara are cea mai modernă Facultate de Chimie din România
Centrul Școlar „Dumitru Ciumăgeanu” primește 47 de milioane de lei şi va avea o clădire cu consum energetic zero
UVT va reabilita energetic și va oferi locuri de cazare mai bune pentru studenți, în urma unui proiect de 5,2 milioane de euro
Universitatea de Vest Timișoara are aprobate două noi proiecte, cu finanțare din PNRR, în valoare de 12,5 milioane de euro
British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
UVT lansează o pagină dedicată celor care susțin bacalaureatul. Au început cursurile de pregătire gratuite
Webinare pentru dezvoltarea personală și servicii de consiliere individuală în carieră a elevilor din întreaga țară, organizate de UVT
UVT lansează seria de 28 de concursuri adresate elevilor din întreaga țară, la 17 domenii de studii
Elevii din anii finali de liceu, așteptați la cursuri de pregătire oferite de Universitatea de Vest
Ambasadorul Franței în România va susține o conferință la Universitatea de Vest Timișoara
Știri de ultima oră
Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
25 aprilie 2024
de Marcel Hoster
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul
Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
25 aprilie 2024
de Daniel Neacșu
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul
Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
25 aprilie 2024
de Alex Nestor
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul
Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
24 aprilie 2024
de Daniel Neacșu
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul
Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
24 aprilie 2024
de Advertorial
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul
Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
24 aprilie 2024
de Marcel Hoster
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul
Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
24 aprilie 2024
de Marcel Hoster
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul
Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
24 aprilie 2024
de Vlad Stoian
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul
Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
24 aprilie 2024
de Marcel Hoster
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook