Adevăratele culise ale „Acţiunii Stadionul”. Ce roluri au în această afacere Freddy Simonis şi Nicolae Robu

Aşa cum se ştie, miercuri, un comando PSD-ist, avându-l ca invitat de onoare pe vicepremierul Daniel Suciu, totodată ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a descins pe Stadionul Dan Păltinişanu. Şi de acolo a curs cu promisiuni, cum că, nu vor trece doi ani de la demolarea bătrânului “1 Mai”, iar în locul lui se va ridica o mândreţe de stadion de-o să se învârte Soarele în jurul lui. Iar banii chiar nu sunt o problemă! Pardon, ar mai fi o problema la primarul Nicolae Robu, care ar trebui să cedeze un teren în zonă. E vorba de acelaşi Robu care se împăunează cu realizările altora, dar care nu-şi asumă propriile eşecuri. Dar vom reveni la el în rândurile de faţă.

Alfred Simonis

Alfred Simonis

Personal, mi-e greu să cred în aceste promisiuni, fie şi pentru faptul că au venit cu doar câteva zile înaintea alegerilor europarlamentare. Ca să nu mai vorbesc de show-ul de prost gust cu clare conotaţii electorale cu delegaţia plimbându-se pe gazon. De parcă Guvernul nu putea să dea banii dacă nu venea vicepremierul să măsoare lungimea şi grosimea firului ierbii.

Dar, hai de data asta să nu fiu Gică-Contra şi să presupunem că acum se vor alinia planetele şi pornesc de la premiza că avem de-a face cu o treabă serioasă şi nu una electorală. Povestea adevărată din spatele acestei acţiuni sună cam aşa. Pe la începutul lunii aprilie, pe atunci când se anunţa că Guvernul face un stadion nou la Slatina, un consilier local PSD, mare iubitor de sport şi fotbal în special, îl contactează pe deputatul Alfred Simonis, zis şi Freddy, spunându-i că o mare problemă a Timişoarei este lipsa unui stadion nou. Consilierul îi mai explică faptul că mulţi timişoreni îşi doresc acest lucru, mai ales în contextul în care se tot fac stadioane în alte zone ale ţării.  

Simonis n-a fost ales întâmplător, el având cea mai mare influenţă dintre PSD-iştii timişeni la vârful partidului, inclusiv la Liviu Dragnea. Nici nu mai contează că e vorba de acelaşi Freddy care, în iulie 2017, îşi rupea cămaşa după el în semn de protest la adresa lui Dragnea. Înţelegând că are şansa unei mari lovituri de imagine, Simonis discută chestiunea la modul cel mai serios cu ministrul Daniel Suciu, cu care este şi prieten bun. Apropo, Simonis este liderul Grupului PSD din Camera Deputaţilor, acolo unde l-a înlocuit chiar pe Suciu, atunci când acesta s-a dus în Guvern. Şi iar nu e un mare secret că în România multe investiţii se fac pe baza unor prietenii sau discuţii la un şpriţ. În paranteză fie spus, prin relaţiile pe care le are la vârful PSD şi în Guvern, Simonis a ajutat mulţi primari din Timiş, iar zilele trecute s-a implicat chiar şi în proiectul Timişoara – Capitala Culturală.

În fine, Freddy chiar l-a convins pe Suciu să pună bani deoparte pentru stadionul din Timişoara. Problema e alta acum. Aşa cum spuneam, mai e nevoie aici de un teren de 5.000 de mp aparţinând Primăriei Timişoara, instituţie ajunsă o moşie personală a lui Nicolae Robu şi a clicii din jurul lui. Ori şi Robu tot promite acest stadion încă din 2012, motiv pentru care nu prea s-ar împăca cu ideea ca altcineva decât el să intre în istorie ca şi ctitor al obiectivului. Ce-i rămâne de făcut primarului? Prima variantă ar fi să refuze pur şi simplu cedarea terenului în cauză în aşteptarea unor vremuri mai bune. Când va fi el în prim-plan. O variantă care ar conveni şi PSD-ului: „Noi am vrut să-l facem, am adus bani, dar s-a împotrivit Robu”. A doua variantă ar fi să negocieze cu Simonis şi cei din PSD o variantă prin care să-i fie atribuite şi lui merite. Dacă se poate, toate!

Şi aici e partea frumoasă. Pe când era consilier local, înainte de-a fi deputat, Simonis era cel mai vocal oponent al lui Robu. Între cei doi au fost schimburi de replici extrem de acide, unele ieşind din cadrul normalităţii. De exemplu, printre altele, Robu a sugerat că Simonis este consumator de etnobotanice. Nici Simonis n-a rămas mai prejos, afirmând despre primar, printre altele, că n-are discernământ, că e circar etc. Întrebarea este dacă acum Robu va lăsa deoparte vanităţile narcisiste pentru a rezolva problema stadionului şi va sta la aceeaşi masă cu Freddy. Dar acesta din urmă va accepta să cedeze către Robu meritele pentru stadion? Complicat, nu-i aşa?

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (mai 24th, 2019 at 11:14 )

Cind am spus ca debanat a devenit trompeta psd am fost foarte politicos, de fapt se dovedeste tot mai clar ca este hirtia igienica a tilharilor.
P.S. In virtutea bunelor obiceiuri ma astept ca postarea aceasta sa ramina la cosul de hirtii.

noi a spus: (mai 24th, 2019 at 14:26 )

Îşi rupea cămaşa după el ? Era un om dupa care isi rupea camasa ? Rusine ziaristilor impostori !!!

tibi a spus: (mai 24th, 2019 at 14:34 )

poli 21, cei ca tine nu merita dreptul la vot, esti prea prost sa pricepi un text, esti un idiot, esti sub nivelul unui caine… asta e… pune botul in continuare la USL, ok? da tu limbi in politicienii tai pana te ustura.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Mădălina Stanca, o sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, unde a obținut de două ori locul I la categoria Bikini fitness (locul I Junioare, respectiv locul I Senioare – conform regulamentului, vârsta îi permite participarea la ambele categorii). Încununarea acestui succes a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O timișoreancă a devenit dublă Campioană Balcanică la Culturism, și Campioană Absolută, la categoria ei de vârstă
Primarul comunei Șag, Flavius Alin Roșu, şi-a depus, duminică, candidatura pentru un nou mandat de primar. El va susţinut de nu mai puţin de patru partide care au constituit Alianţa pentru Şag. Chiar de Duminica Floriilor, Flavius Roşu şi-a depus candidatura pentru cel de-al treilea mandat de primar al comunei Şag. Sub deviza “Numai împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut de patru partide, Flavius Roşu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Şag
Ei bine, mai sunt şi candidaţi la primărie care nu promit că vor face noi drumuri, şcoli, grădinţe, creşe, curăţenie, investiţii în lapte şi miere. Din contră, se angajează să aducă tot răul de pe pământ în cazul în care vor ajunge primari. Că la mijloc e o crasă lipsă de educaţie, ca să nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (7). Cel mai corect dintre candidaţi. Alina Sperlea promite că, dacă va ajunge primăriţă, va aduce în Dumbrăviţa toate nenorocirile din lume
Top