Patronul firmei care gestionează gunoaiele din Timiş, condamnat la închisoare alături de Radu Mazăre

Fostul deputat PSD Eduard Martin, acţionar al firmei Polaris M Holding, a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare cu executare. Alături de acesta, au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre (9 ani şi 10 luni) şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky (7 ani şi 10 luni). Firma Polaris se ocupă de gestionarea gunoaielor din Timiş, precum şi a deponeului ecologic de la Ghizela.

Eduard Martin, acţionar al firmei Polaris M Holding

Eduard Martin, acţionar al firmei Polaris M Holding

Un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie a dat astăzi sentinţele în aşa numitul dosar Polaris. Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani şi zece luni de închisoare pentru luare de mită. Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2009, “Mazăre Radu Ştefan, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa. Sumele de bani ar fi fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societăților respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel.”. Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă la 9 ani de închisoare, primită în luna februarie a acestui an. Fostul primar a fugit în Madagascar în decembrie 2017, unde a cerut azil politic. În acest dosar, fostul deputat PSD Eduard Martin, acţionar al firmei Polaris, a fost acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, iar Gabriel Strutinsky, acuzat de săvârșirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită. Sentinţele pot fi atacate cu recurs.

De menţionat că Polaris are contract de gestionare a gunoaielor cu CJ Timiș, contract încheiat în iulie 2014. Acesta vizează activități de operare a stației de transfer Timișoara și a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta și Făget, respectiv transportul deșeurilor la deponeul din Ghizela. Timp de 12 ani, perioada pe care funcționează contractul, firma primeşte de la CJ Timiș cel puțin 12 milioane de lei. În contract este stipulat că plata se va face în funcție de cantitatea de gunoi gestionată, dar nu poate fi sub un milion de lei pe an. Contractul cu Polaris a fost contestat chiar de la început de consilierii județeni ai PNL și PDL, care de altfel nici nu l-au votat. De menţionat că un alt acţionar al firmei Polaris, Dumitru Martin, unchiul lui Eduard, a fost condamnat în 2017 la 13 ani de închisoare în Statele Unite.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Poli 21 a spus: (mai 3rd, 2019 at 15:55 )

Daca Polaris si CJT sunt parteneri de contract, se confirma faptul ca tilharii se asociaza pentru jaf.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Top