Fundaţia Art Encounters a anunţat lista artiştilor care vor participa la ediţia a treia a bienalei

Luna septembrie va aduce debutul oficial a celei de-a treia ediţii a Bienalei Art Encounters 2019. La actuala ediţie a evenimentului cultural participă 60 de artişti, dintre care 20 vor produce lucrări artistice noi, special pentru relaţia lor cu Timişoara.

Art Encounters

Art Encounters

Cea de-a treia ediție a bienalei continuă misiunea pe termen lung a Fundației Art Encounters de a implica publicul larg în dezbateri asupra societății de azi și de a crea o platformă dinamică pentru schimbul cultural între scena artistică din România și cea internațională. „Abordarea curatoarelor bienalei, Maria Lind și Anca Rujoiu, se bazează pe convingerea că arta contemporană este o formă de cunoaștere care, împreună cu știința, politica, literatura și filosofia, ne ajută să înțelegem complexitatea vieții de azi. Numele Bienalei – Art Encounters – reprezintă o sursă de inspirație pentru dialog și reflecție. Fiecare lucrare de artă va fi produsul unor întâlniri și va miza pe stimularea dezbaterilor care au loc între grupuri și indivizi cu privire la artă și la contactele ei cu societatea. De-a lungul acestei ediții a Bienalei Art Encounters, preocupări și idei diverse, care vor fi vizibile în lucrările și activitățile artistice, își vor pune amprenta asupra acestei părți a proiectului”, au anunţat organizatorii.

Formatul bienalei de anul acesta este diferit față de edițiile anterioare, devenind un eveniment extins, dincolo de cele cinci săptămâni de expoziție. Bienala a început în luna ianuarie și va continua pe tot parcursul anului. În pregătirea expozițiilor care se deschid pe 20 septembrie 2019, lunar au loc întâlniri și prezentări, cursuri și ateliere, toate parte integrantă a bienalei. Lucrările de anul acesta vor forma un traseu ramificat în diferite zone ale orașului, ieșind din locurile convenționale centrale și inserându-se în diferite spații expoziționale sau publice, unele utilizate pentru prima dată în acest scop. Artiștii care au venit la fața locului în cercetare au regăsit la Timișoara, subiecte și situații pe care le-au integrat în demersul lor artistic, iar „geografia” bienalei Art Encounters s-a extins, incluzând artiști din Amsterdam, Barcelona, Belgrad, Berlin, București, Guangzhou, Ho Și Min, Ljubljana, Londra, Manila, Montreal, Phnom Penh, Oslo, Singapore, Stockholm, Timișoara, Tromsø etc.

Componentele programului din acest an sunt: Dialogurile bienalei / Biennial Talks, realizate în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design și Facultatea de Arhitectură și Urbanism, cu ocazia vizitelor la Timișoara a artiștilor invitați și a altor colaboratori; Atelierele cu artiști / Artists Workshops, care oferă participanților o introducere în domeniul producției, cercetării și experimentării artistice; Serile Ambasada / Ambasada Gatherings, gândite cu scopul de a crea premisele pentru un schimb cu actori culturali din Timișoara în vederea cercetării multidisciplinare în care sunt angrenați artiștii invitați; Programul de voluntariat / Volunteer Program, util pentru studenți și tineri absolvenți interesați să cunoască și să însoțească parcursul realizării unei lucrări; Proiecțiile de film / Film Screenings, realizate în colaborare cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara și CEAU Cinema!; Lecturi colective/ Collective Readings, susținute de invitați din diferite zone culturale; Platforma de publicații independente / Publishing Platform, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, platformă situată în continuitatea cartografierii scenei culturale independente începută la ediția bienalei din 2017 și axată de data aceasta pe inițiativele editoriale independente.

Bienala Art Encounters este un eveniment situat la intersecția dintre un festival de artă experimentală și o bienală de artă contemporană, axat pe un program de cercetare curatorială care încurajează dialogul cu moștenirea istorică locală și cu mediul socio-cultural al orașului Timișoara. Misiunea bienalei este de a deveni un punct de întâlnire pentru artiști, comunități, instituții și idei.

Fundația Art Encounters este o inițiativă culturală independentă, înființată în 2015 cu scopul de a susține scena artei contemporane din România. Activitățile fundației urmăresc trei direcții principale: organizarea bienalei Art Encounters și a programului permanent de expoziții; promovarea educației și a dezvoltării publicului prin programe dedicate acestuia; dezvoltarea unei platforme variate de rezidențe artistice și curatoriale.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Top