Klaus Iohannis după şedinţa CSAT: “Corupția și incompetența distrug statul”

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), că situația de la Caracal este rezultatul campaniei duse de actuala guvernare privind salvarea şi protejarea infractorilor. Iohannis a mai spus că s-a ajuns aici fiindcă ţara a fost umplută de incompetenţi care au luat locul profesioniştilor.

La finalul şedinţei CSAT, organizată pe marginea tragediei de la Caracal, preşedintele Klaus Iohanis a avut o declaraţie de presă, în care a pus din nou tunurile pe actuala guvernare PSD-ALDE. “Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții, au dat afară prea mulți profesioniști, au pus în schimb slugi și oameni incapabili. Corupția și incompetența distrug statul, deprofesionalizează instituții. Garantarea siguranței cetățeanului trebuie să fie prioritatea zero a întregii clase politice”, a declarat președintele.
Alte declaraţii făcute de Iohannis:
• Această dramă ne arată unde este dus statul, cu instituțiile lui, atunci când pe primul loc sunt puse salvarea și protejarea infractorilor şi când deschiderea porților închisorilor devine grija decidenților politici.
• Modificările aduse legilor justiției, valul de pensionări din sistemul de ordine publică și siguranță națională, recursul compensatoriu, toate acestea au generat grave vulnerabilități la adresa securității naționale, cu efecte dintre cele mai dramatice pentru siguranța oamenilor.
• Dreptul la viață este cel mai important drept al omului și este obligatoriu ca întregul proces de reparare a legilor și a instituțiilor distruse în ultimii ani de guvernarea PSD-ALDE să pornească de aici.
• Cetățeanul trebuie să-și recâștige încrederea în stat și în instituții, să se simtă protejat în țara sa, iar un prim pas obligatoriu este eliminarea definitivă din sistem a celor care nu își fac această datorie.

Strict în privinţa cazului de la Caracal, Iohannis a amintit mai mute deficienţe grave:
• întârzieri nejustificate în declanșarea investigațiilor; deși dispariția a fost raportată în data de 24.07, ora 20:30, acestea au debutat în dimineața zilei de 25.07, ora 08:30;
• nerespectarea procedurilor interne privind raportarea și monitorizarea evenimentelor și a aspectelor de interes operativ, nerespectarea Metodologiei de lucru privind declanșarea și funcționarea mecanismului național ”Alertă Răpire Copil”, precum și a protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind declanșarea și funcționarea mecanismului național ”Alertă Răpire Copil”;
• atitudinea refractară a lucrătorilor din cadrul Poliţiei față de victimă, aceştia neimplicându-se în obținerea de date care să conducă la identificarea locului unde se afla aceasta;
• problemele de sistem şi cooperarea interinstituţională, începând cu relaţionarea operatorilor din Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă cu apelanţii acestui sistem, pe fondul pregătirii deficitare a acestora şi al unei proceduri care nu prioritizează apelurile în funcţie de gravitatea lor;
• lipsa dotărilor, atât cu mijloace de deplasare, comunicaţii, cât şi cu privire la tehnica în domeniul IT;
• dimensionarea deficitară a structurilor operative şi încadrarea necorespunzătoare cu specialişti, precum şi lipsa pregătirii continue a acestora
• una dintre cauzele principale de deprofesionalizare a instituţiilor a fost numirea pe criterii politice în funcţii, nu pe competenţă profesională.

Preşedintele a mai declarat că a a solicitat Guvernului ca, până la finalul lunii august, să elaboreze o serie de măsuri, norme și proceduri de reacție rapidă și corelare a tuturor instituțiilor implicate, inclusiv parchete, astfel încât în situații precum cea de la Caracal să nu mai existe.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Timișoara devine, sâmbătă și duminică, punctul principal de atracție al chinologiei românești. La Muzeul Satului Bănățean, în organizarea Asociației Chinologice Române a județului Timiș, au loc mai multe concursuri de frumusețe, la care vor participa câini din 146 de rase. Cele două zile vor fi pline de evenimente. Orarul în care acestea au loc este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean au loc, sâmbătă și duminică, mai multe expoziții de frumusețe chinologice
Stadionul Lego, pe care Primăria Timișoara îl ridică în zona Buziașului cu bani de la bugetul local, a ajuns în faza turnării fundațiilor pentru peluza 2. Urmează pregătirea zonei unde va fi tribuna VIP. Primăria a anunțat că s-a ajuns deja în etapa de realizare a fundațiilor tribunelor. În această perioadă, în zona viitoarei peluze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Stadionul Lego, constructorul lucrează la fundațiile uneia dintre peluze și la o tribună/Foto
Top