Clinica OncoHelp din Timișoara, unde li se asigură tratament, masă și cazare bolnavilor de cancer, a împlinit 10 ani. Povestea merge mai departe

Centrul de Oncologie OncoHelp a împlinit 10 ani. Este vorba despre centrul din Timișoara unde pacienților bolnavi de cancer asigurați li se asigură tratament gratuit.

Centrul a fost deschis în 1 octombrie 2009. Pe atunci avea 32 de paturi și o singură secție de oncologie. Astăzi are 161 de paturi și o serie de secții noi – hematologie, radioterapie, îngrijiri paliative și compartimente de imagistică medicală. La început au fost trei persoane angajate, iar astăzi sunt peste 250 de angajați și colaboratori, iar în anul 2019 au ajuns să fie realizate lunar in jur de 2.500 de internări.

Pentru a marca aniversarea celor 10 ani de activitate, Asociația OncoHelp, în colaboare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează în această seară, vineri, 4 octombrie, la Opera Națională Română din Timișoara spectacolul aniversar “Silvia”.

Istoria noastră, a OncoHelp, a început în 2004 într-un parter de bloc. Am organizat atunci un cabinet de oncologie și am visat să schimbăm felul în care erau tratați bolnavii de cancer în Timișoara. Un an mai târziu am mutat cabinetul în locația actuală și am început construcția unui mic spital lângă ambulatoriul existent deja. Am vrut să schimbăm ceea ce nu funcționa în altă parte, am vrut să eliminăm problemele cu care se confruntă medicii peste tot și să adăugăm servicii care lipseau la ora respectivă. Am încercat de-a lungul timpului să arătăm că se poate și altfel. Să oferim gratuit servicii de calitate. Am considerat și considerăm în continuare că este datoria noastră să ne respectăm chemarea. Am considerat ca este datoria noastră să practicăm medicina nu doar ca o știință ci și ca o artă a compasiunii şi o misiune a sufletului. Astăzi, la aniversarea a 10 ani de la inaugurarea Centrului de Oncologie OncoHelp, suntem încercați de sentimente amestecate. Pe de o parte este sentimentul de recunoștință față de toți cei care au făcut eforturi enorme pentru a ne sprijini. Pe de altă parte ne apasă sentimentul de responsabilitate, de a nu dezamăgi așteptările celor care au crezut în noi. În fine, dar nu în ultimul rând, e bucuria pe care o simțim, aceea de a sărbători împreună un deceniu de solidaritate în lupta contra cancerului“ a spus conf. dr. Șerban Negru.

Secția de oncologie medicală reprezintă cel mai mare departament al Centrului de Oncologie OncoHelp. Împreună cu secția de hematologie tratează zilnic peste o sută de pacienți, în regim de internare de zi sau continuă. În laboratorul de radioterapie zilnic sunt tratați 120 – 140 pacienți.

Îngrijirile paliative reprezintă un capitol special – oferă servicii de îngrijire pacienților terminali, care ajung aici în stare foarte gravă și de multe ori mor în spital. Pacienții din saloanele de paliație sunt adeseori oameni bătrâni și singuri, prea bolnavi pentru a se putea întreține și care își trăiesc ultimele clipe în solitudine.

Asigurarea demnității până în ultima clipă și confortul ameliorării suferinței în etapele ei finale sunt obiectivele noastre în această secție”, transmit reprezentanții clinicii.

În ultimii cinci ani aici a fost asigurată cazare și masă gratuită pentru un număr de peste 1.000 pacienți tratați în regim ambulator.

Povestea OncoHelp nu se încheie aici. În următorii ani se dorește extinderea prin construirea unor noi corpuri de clădire în care va crește numărul de paturi din zona de staționar. Se dorește lărgirea laboratorului de radioterapie și pornirea în următoarele luni a tehnologiei de brachiterapie. De asemenea, este planificată dotarea departamentului de imagistică cu aparatură de înaltă performanță.

Organizarea unui nou ambulatoriu este o prioritate pentru Centrul de Oncologie OncoHelp, unul din cele mai importante proiecte la ora actuală fiind construcția corpului de clădire în care secția de radioterapie își va putea desfășura activitatea în condiții mai bune. Acesta va fi finalizat în această iarnă, iar din luna martie a anului viitor se va asigura cazare gratuită pentru circa 100 pacienți zilnic, iar activitatea curentă de consultații va fi mai confortabilă și mai eficientă”, transmit cei de la OncoHelp.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

MARIA a spus: (octombrie 5th, 2019 at 00:54 )

Am beneficiat de serviciile oferite de Oncohelp si le sunt recunoscatoare medicilor si asistentelor care m-au ingrijit cu profesionalism, cu respect si cu OMENIE ! Recunostinta doctorului Serban Negru pentru rolul sau determinant in existenta Oncohelp

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


landscape-aerotim-1

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Razvan Burleanu

Coronavirusul produce austeritate şi în fotbal. Din aprilie, salarii mai mici la FRF

Federaţia Română de Fotbal a anunţat marţi că, începând cu 1 aprilie, salariile tuturor angajaţilor, inclusiv din zona tehnică, vor fi diminuate cu 20%, din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19. „Având în vedere situaţia actuală din fotbalul românesc, situaţie cauzată de evoluţia pandemiei COVID-19, în spiritul solidarităţii întregii familii a fotbalului românesc, Federaţia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coronavirusul produce austeritate şi în fotbal. Din aprilie, salarii mai mici la FRF
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

galaxia-imaginarului-728x90

Economic vezi arhiva Economic

Magazinul online realizat de GAL Timişul de Centru pentru producătorii de alimente locali a devenit funcţional

Numărul comenzilor realizate de la distanţă de către oamenii rămaşi la  domiciliu din cauza pandemiei de coronavirus a crescut spectaculos. Iar cei de la Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru au reuşit să realizeze în scurt timp un magazin online, pentru producătorii timişeni de produse alimentare în gospodăria proprie, devenit funcţional în scurt timp....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul online realizat de GAL Timişul de Centru pentru producătorii de alimente locali a devenit funcţional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conform Grupului de Comunicare Strategică, a murit un bărbat de 70 de ani, din județul Sibiu, internat în 26 martie în Spitalul Clinic de Urgență Județean Sibiu, care a decedat în 30 martie, testul de coronavirus fiind confirmat pozitiv în data de 31 martie. Bărbatul avea comorbidități: insuficiență renală cronică cu dializă, boală cardiovasculară. Acesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost înregistrate alte două decese ale unor persoane cu COVID-19. România ajunge la 82 de decese
Federaţia Română de Fotbal a anunţat marţi că, începând cu 1 aprilie, salariile tuturor angajaţilor, inclusiv din zona tehnică, vor fi diminuate cu 20%, din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19. „Având în vedere situaţia actuală din fotbalul românesc, situaţie cauzată de evoluţia pandemiei COVID-19, în spiritul solidarităţii întregii familii a fotbalului românesc, Federaţia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coronavirusul produce austeritate şi în fotbal. Din aprilie, salarii mai mici la FRF
Maternitatea Odobescu din Timișoara este în carantină, ne-a anunţat un angajat al unităţii. Aici, cinci asistente au fost depistate cu COVID-19 și sunt internate la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeş”. Peste 80 de persoane, pacienți și personal medical, intră în carantină. Acestora li se fac teste, pentru a vedea dacă au constactat virusul. „Avem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maternitatea Odobescu din Timișoara intră în carantină!
În plină pandemie de coronavirus, de la Spitalul CF Timișoara au demisionat 13 asistente și infirmiere. Directorul caută o soluție pentru a le înlocui, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș transmite că unitatea sanitară face față acestei situații. Totuși, DSP Timiș transmite că directorul a făcut o cerere preventivă pentru detașarea altor asistente și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DSP Timiș transmite că Spitalul CF Timișoara face față situației, după ce au plecat 13 asistente și infirmiere
Autorităţile judeţene au decis, în această după amiază, să izoleze complet localitatea Sacoşu Turcesc aparţinând de comuna cu acelaşi nume. Decizia vine după ce, la finalul săptămânii trecute, a fost închisă şi primăria comunei. La Sacoşu Turcesc au fost confirmate şapte cazuri de coronavirus, înregistrându-se şi un deces. La Sacoşu Turcesc sunt confirmate pozitiv cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sacoşu Turcesc, prima localitate din judeţul Timiş închisă din cauza coronavirusului/ Update. Se instituie zonă de protecţie pentru comunele limitrofe
În locul fotbalului real, suporterii înfrăţiţi ai echipelor Poli Timişoara şi Rapid au decis să organizeze un altfel de meci, pe consolă. Scopul este generos, banii încasaţi din eveniment urmând să fie canalizaţi spre Spitalul “Victor Babeş”, aflat în prima linie a luptei cu coronavirusul. Vremurile dificile pe care le traversăm nu ne pot șterge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli și Rapid se iubesc la infinit și sprijină spitalul “Victor Babeș”, printr-un joc special
Au fost raportate alte trei decese ale unor persoane cu diverse acțiuni, care au fost confirmate și cu infecție COVID-19, conform Grupului de Comunicare Strategică. Numărul deceselor în România ajunge la 72, în ceea ce privește persoanele cu coronavirus. Este vorba despre o femeie de 60 de ani din județul Ialomița, cu insuficiență renală cronică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost raportate încă trei decese ale unor persoane care aveau COVID-19 și alte afecțiuni
În județul Timiș sunt marți, 31 martie, 401 persoane în carantină, un număr mai mare de oameni față de luni, când erau 359. Pentru persoanele aflate în carantină se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat coronavirusul. În Timiș sunt și 1.355 persoane în autotizolare la domiciliu mai puține ca marți, când erau 2.106....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de persoane în carantină, în Timiș
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul de ministru privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de COVID-19 și Lista spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2. În Timișoara, spitale de suport, adică locurile unde vor ajunge pacienții cu COVID-19 când Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministrul Sănătății a emis Ordinul pentru pregătirea spitalelor unde vor ajunge pacienții cu COVID-19, după ce actualele unități sanitare unde sunt internați vor fi pline
Top