Premierul Viorica Dăncilă a ajuns la Timişoara. S-a cazat la un hotel al fraţilor Cristescu, iar dimineaţă s-a dus la Mitropolie/Program

Asteptand-o pe Dancila

Asteptand-o pe Dancila

 

Premierul demis Viorica Dăncilă a juns de joi seara în vizită electorală în Timişoara. Candidatul PSD şi suita sa s-au cazat la Hotelul Timişoara, al cunoscuţilor fraţi Cristescu, iar astăzi au intrat deja în program cu o vizită la Mitropolie. De menţionat că programul vizitei nu a fost făcut public, probabil pentru a o scuti pe Dăncilă de „dragostea” timişorenilor.

Viorica Dăncilă  a ajuns la Timişoara însoţită de mai mulţi lideri PSD şi miniştri demişi, printre care Mihai Fifor şi Sorina Pintea. Prima escală, după o noapte la hotelul fraţilor Cristescu, a avut-o la ora 9.00, la Mitropolia Banatului, unde se întâlneşte cu mitropolitul Ioan Selejan, aşa cum a făcut-o şi în primăvară. Atunci i-a promis mitropolitului realizarea mai multor obiective din care s-a ales doar praful pnă acum. La ora 10.00 Dăncilă şi alaiul ajunge la Palatul Administrativ, unde va avea o conferinţă de presă. Este şi unul din puţinele puncte ale vizitei care au fost anunţate publice şi tocmai de aceea, de la orele dimineţii a fost aşteptată de mai mulţi timişoreni.

La ora 11.30, Dăncilă şi compania vor ajunge la Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului, unde este stabilită o întâlnire cu dascălii şi studenţii instituţiei. La ora 13.00 Dăncilă este aşteptată la Spitalul Militar, iar la ora 14,30 la Institutul de Boli Cardiovasculare. La ora 16.00, candidatul PSD la fotoliul de preşedinte se va întâlni la CRAFT cu dascăli din învăţământul preuniversitar. În fine, la ora 17,30 este programat un miting electoral, în afara oraşului, la Senator, unde sunt aşteptaţi 1.200 de PSD-işti din Vestul ţării. Tot la Senator este programată şi masa de seară.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

ary a spus: (noiembrie 1st, 2019 at 10:32 )

Nu stiam de ce pute in centru.

Beni a spus: (noiembrie 1st, 2019 at 10:57 )

Dobra pupoooooo !

MmV a spus: (noiembrie 1st, 2019 at 21:27 )

Incredibil, azi seara era ocupata banda pe câțiva km de la hotel Senator,acum am aflat de ce.. S-au adunat PSD istii sa chefuiasca, sa va fie de bine, mai sărbătoriți cât puteți,sper sa ieșiți de la guvernare cât mai curand

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
Top