O nouă ediţie a Ligii AC Labs e gata de start

Un proiect deja tradițional la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara, Liga AC Labs, a ajuns la cea de-a 11-a ediție. În cadrul acestuia, studenții își pot testa cunoștințele dobândite în timpul anilor de studiu, le pot îmbunătăți și au șansa să își dezvolte abilitățile profesionale luând astfel contact cu mediul de business.

Deschiderea oficială a avut loc luni, 24 februarie 2020, începând cu ora 15:00, la Centrul de Conferințe al UPT. În cadrul proiectului, organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC), cu sprijinul Universității Politehnica Timișoara, marile companii de IT&C din Timișoara susțin laboratoare pe tot parcursul celui de-al doilea semestru al anului universitar.

Ediția de anul acesta aduce 22 companii și 35 de laboratoare susținute în cadrul proiectului unde pot participa studenții pasionați de domeniul IT, indiferent de facultatea la care studiază.

Liga AC LABS se va desfășura pe o perioadă de patru luni. Perioada de teste și interviuri e programată între 29 februarie – 12 martie, selecția participanților între 16 – 20 martie, iar perioada de desfășurare a laboratoarelor: 23 martie – 5 iunie.

Informații suplimentare se găsesc pe site-ul proiectului (https://labs.ligaac.ro/), iar cele mai noi activități pot fi urmărite pe  pagina de facebook (https://www.facebook.com/ligaaclabs) cât și contul de instagram (https://www.instagram.com/ligaaclabs/).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby

Meci intens, salvat de un final spectaculos. SCM USV Timişoara a învins mai greu decât o arată scorul pe Rapid Bucureşti în etapa a 5-a a sezonului regular. A fost 37-14 (11-3) pentru echipa bănăţeană. Per-total, meciul a avut încărcătură, s-a pus umărul serios, de ambele părţi, Rapidul a dat o replică bună, dar a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Ideea picnicului organizat în parcul din zona Dacia va fi repetată, de această dată în parcul Pădurice. Organizația de Management al Destinației Timișoara, în colaborare cu Asociația Patronală Horetim, organizează un nou eveniment în aer liber pentru toate vârstele. Picnic Atipic va avea loc duminică, 19 mai, între orele 11:00 și 15:00, când timișorenii sunt invitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În parcul Pădurice va avea loc un nou Picnic Atipic
Top