Suntem în a doua săptămână de boală COVID-19. Nu s-a pus niciodată problema să fim ocoliți. Coronavirus nu știe carte, n-are gps, n-are simpatie sau antipatie, ci merge drept ca Armata Rosie, nu iartă pe nimeni și nu contează pierderile. Totul e cum o primești. Dacă îți păstrezi luciditatea vei ști că sunt măsuri care pot limita (ne)șansele de îmbolnăvire. Sfaturile transmise prin informări publice de autorități e bine să fie respectate. Apoi sunt chestiuni banale de responsabilitate. Pleci de acasă doar dacă e musai, nu mai pleci la văru să joci rummy, încerci să-ți faci cumpărăturile dacă se poate nu în buricul mall-ului, îți vezi de muncă, acolo unde se poate, și încerci să gestionezi cu calm și rațional situația.
Calmul ăla fatalist „fie ce-o fi” nu e bun, dar nici să isterizăm prin magazine, cum se întâmplă de ieri și-n Timișoara. Nu se poate să vă fi apucat vreo nevoie pe lângă un WC public. Am pățit-o cândva în parcul Botanic. Înăuntru era o epidemie de fecale, era mama coronavirusului moale și cu moț pe jos, pe colac, până aproape de chiuvetă. Ce puteai face? Tragi aer în piept și treci prin „problemă”. Dacă nu te mai ține respirația, vei ceda. Așa și cu COVID-19. Vom avea cunoscuți cu boala asta. Unii vor greși undeva sau vor greși alții pentru ei. Mulți nu vom fi știut nici că am avut-o, cum și de la cine am luat-o sau dacă am dat-o cuiva. Nici nu vei sesiza cum au trecut 14 zile și gata cu boala. Cei mai multi, peste 90%, vor trece peste corona ca printr-o răceală banală. Alții vor avea forme mai severe, iar vreo 5 procente ajung să fie spitalizați. Bătrânii sunt mai expuși, acolo apar și cele 3-4 procente de decese.
Simptomele, evoluția, cam toate ne-au fost explicate de autorități. Omul se îmbolnăvește și după 14 zile are două variante: să meargă mai departe sau, în număr mic, să aibă ghinionul decesului. Dar nu toți suntem bolnavi în același timp, ca după 14 zile să deschidem țara, revenind la viață. Câteva sute, poate mii se vor îmbolnăvi în etapa controlabilă a bolii, după care statul pierde evidența bolnavilor. Vom fi acasă, pe stradă și progresia geometrică ar mări numărul de contaminați până nu mai contează. Cancelarul german Angela Merkel spunea că 70% dintre nemți vor avea la un moment dat coronavirus. Dacă noi nu suntem mai breji ca ei, asta ar însemna că și la noi vreo 12 milioane am ajunge să fim infectați. Adică doi din trei. Va deveni normalitate, ceea ce n-ar trebui să mai sperie, iar de invidia românului nici nu mai poate fi vorba de vreme ce o avem aproape toți.
Când și ce va provoca apariția punctului de inflexiune, reducerea numărului de îmbolnăviri? Căldura ridicată, apariția verii, ce așteptări au specialiștii de la asta? Se mută în emisfera sudică. Pot prietenii lui Dragnea de la Teldrum să meargă la scaldă în Fortaleza, în Brazilia? Bun, ne trece, dar boala poate recidiva la un pacient vindecat? Unii zic că da, chiar mai virulent. Oare iarna viitoare o luăm de la capăt, fără panică, intrând într-o rutină? Lipsa unui scenariu pe termen lung și povestea incertă a finalului mă îngrijorează mai tare ca un cărucior murdar la Kaufland sau 14 zile state acasă, uitându-mă la Netflix.
Nesimțirea. Ne va enerva mai tare decât contaminarea nesimțirea multora, lipsa de responsabilitate, egoismul celor care fac un titlu de glorie din faptul că se descurcă în viață, fentează, calcă pe semeni vii sau chiar și pe cadavrele lor. Mă refer aici în primul rând la cei care încearcă să păcălească anchetele epidemiologice, inconștienții care îți pun ție sănătatea în pericol pentru că ei au mari probleme de etică, de educație, de cultură generală, de igienă. Despre ce vorbim? De la calculele politice și până la cei ce presează forțele de ordine pentru a scăpa de carantină, venind din Italia, cei care refac rutele pentru a păcăli poliția de frontieră. Da, planurile politice au fost făcute pentru alte condiții, iar acum acestea sunt profund schimbate. Parlamentul trebuie să dea României un guvern, iar toți actorii politici trebuie să-ți refacă calculele. Dar nu acum, ci după criză.
P.S.: Relaxantă atitudinea primarului Nicolae Robu. Habar n-am dacă e prea bine sau prea rău așa, în plină pandemie. Omul ăsta muncește și când lumii îi stă capul numai la Apocalipsă. El taie cabluri și bine face că le taie, iar când îl vezi prin presă cu casca aia albă de protecție pe cap mi-l și imaginam cu costumul ăla alb anti-corona umblând cu dezinfectantul prin primărie să „parfumeze” funcționarele de Paștele catolic. Nu va fi așa. Nicolae Robu a devenit serios, brusc. Un sfat, totuși: să nu mai vorbească în public de listele de candidați PNL, de pacea cu primarii, de racolări etc. Dacă vrea să facă politică, să o facă, dar pentru opinia publică nu mai contează asta, ba chiar ar putea să enerveze.
Comentarii prin facebook