Mii de români s-au întors în ţară prin Cenad şi Nădlac. Operaţiunea s-a produs fără incidente/Foto

Vama Nadlac II

Vama Nadlac II

Ultimul mare val de români care s-au întors din ţările europene lovite de coronavirus a ajuns, la primele ore ale dimineţii, la frontiera României. Formalităţile de intrare în ţară sunt încă în derulare şi s-au produs fără incidente. Ulterior, cu toţii sunt duşi în judeţele unde îşi au domiciliul, urmând să fie plasaţi în carantină.

Ungaria a făcut o excepţie de la decizia de-a închide frontierele ţării, permiţînd tranzitarea ţării de un masiv grup de români şi bulgari, care a fost blocat la graniţa cu Austria. În total au fost în jur de 7.000 de persoane, dintre care 5.500 de români şi 1.500 de bulgari. Cei mai mulţi veneau din Italia, Spania şi Germania. Pe teritoriul Ungariei s-a făcut un aşa-zis culoar umanitar de trecere, supravegheat de polițiștii din țara vecină. În România s-a intrat prin vămile din Borş, Nădlac şi Cenad. La Nădlac primii români au ajuns la ora 2.00 noaptea.

Polițiștii de frontieră au făcut controlul specific la intrarea în țară, iar ulterior persoanele au fost preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic. La Nădlac s-au deschis zece artere pentru verificarea celor intraţi, dar cu toate acrestea timpul de aştepare a fost foarte mare. Efectivele Poliţiei de Frontieră au fost triplate, în vâmi ajungând şi reprezentanţi ai Poliţiei naţionale şi jandarmilor. Zeci de medici ajunşi la faţa locului au făcut triajul epidemiologic. Pe la Nădlac au intrat 2.200 de persoane, iar prin Cenad în jur de 500. Mai sunt însă mulţi români care aşteaptă să intre în ţară, iar autorităţile speră ca până după-amiază să fie finalizate toate formalităţile.

După ce au trecut de frontieră, însoţiţi de zeci de jandarmi şi poliţişti, românii sunt trimişi în judeţele în care îşi au domiciliul, pentru a intra în autoizolare timp de 14 zile sau în carantină.

Conform autorităţilor, nu au fost semnalate incidente la PTF Nădlac II şi Cenad pe parcursul nopţii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Voleiul bănăţean la nivel de junioare, în plin avânt

CSS Bega Timişoara şi-a calificat toate echipele de fete la turneele finale naţionale, iar la ultima competiţie de gen, Lugojul a luat medalie. Voleiul este un sport de mare succes în această parte de ţară şi la junioare, şi la senioare. Zilele trecute, Craiova a fost gazda turneului final al Campionatului Național U13 la volei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Voleiul bănăţean la nivel de junioare, în plin avânt
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Nicolae Ciuca

Nicolae Ciucă, la Timișoara: ”Decizia este luată pentru mărirea salariului minim”

Salariul minim va crește din această vară cu 400 de lei, la pachet cu menținerea unei sume neimpozabile de 300 de lei, ca sprijin pentru mediul de afaceri, a declarat, marți, la Timișoara, Nicolae Ciucă. El a spus că a discutat cu liderul partenerului de coaliție, Marcel Ciolacu, de abia luni, după ce mărirea fusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Ciucă, la Timișoara: ”Decizia este luată pentru mărirea salariului minim”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Totul pentru spectacol, totul pentru spectatori. În premieră națională, principala instituție muzeală din vestul României își deschide larg porțile și așteaptă publicul oferind acces fără costuri grație unui parteneriat strategic cu compania timişoreană CONSTRUCTIM SA. Prima lună de vară este una specială la Muzeu. Iunie este Luna CONSTRUCTIM SA la Muzeul Național al Banatului (MNaB),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timp de 30 de zile, accesul la toate expozițiile și evenimentele Muzeului Național al Banatului din Timișoara va fi gratuit, pentru toate categoriile de public datorită CONSTRUCTIM
Devenită noul subiect al zilei (zilelor) disputa ”imobiliară” dintre două familii, una de tip ”clan” și vecinii lor români, din cartierul Fabric, care s-a lăsat cu o prezență a primarului Dominic Fritz la adresa disputei, a adus o luare de poziție și din partea deputatului de Timiș, Alfred Simonis. Președintele interimar al Camerei Deputaților, candidat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis schimbă legea pentru protecția cetățenilor amenințați de clanuri pentru a-și vinde locuințele către acestea
Nicolae Robu, candidatul PNL Timiș la funcția de primar al Timișoarei, are parte de o nouă conferință de presă… inedită. După episodul Olimpia Oprea și RMN-urile pentru o familie ”clan”, el a aflat că Nicolae Ciucă, președintele PNL, a purtat discuții cu actualul primar pentru a-l susține în cursa pentru un nou mandat, dacă trece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propunere ”indecentă” de la PNL: Dominic Fritz a fost ofertat de liberali pentru a fi susținut în cursa electorală
Potrivit sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în mai 2024, AUR a căzut pe locul III la alegerile europarlamentare şi pe IV la locale. SOS-ul lui Şoşoacă s-a prăbuşit sub pragul de 5 procente. Alianța PSD-PNL continuă să conducă în preferințele electoratului pentru alegerile europarlamentare, cu o intenție de vot de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOOP. Partidele “suveraniste” pierd teren. Alianţa PSD-PNL se menţine la peste 40%  la alegerile europarlamentare
Așa cum anunțam în această dimineață, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost anunțat despre un caz în care o familie din cartierul Fabric este terorizată de reprezentanții unei alte familii cu care locuiesc în aceiași curte și care funcționează pe principiu de … ”clan imobiliar”. La doar câteva ore, acesta s-a prezentat personal la adresa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz, din nou în descindere la un ”clan”/FOTO
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elevilor din întreaga țară, prin care aceștia își pot analiza interesele, abilitățile și aptitudinile, prin completarea unor teste specifice, cu scopul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ești pregătit să te înscrii pentru a urma un program de studii universitare, dar nu știi care dintre acestea ți se potrivește? Accesează platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara
Top