Târgul de produse tradiționale din „Micul Medellin”

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Dacă firma germană Adidas ar fi avut un director ce-a înregistrat în anul 2018 cam 8,4 miliarde venituri cu 8,26 miliarde cheltuieli, adică totuși pe plus, poate că patronatului i-ar fi trecut o clipă prin cap să schimbe executivul. Poate că da, poate că nu. Dar dacă un an mai târziu ar fi venit o echipă nouă de conducere, cu planuri noi și ambiții pe măsură, să aducă 8,37 miliarde venituri și 9,25 miliarde cheltuieli, adică pe minus, cu siguranță directorul ăla zbura „schnell” din funcție. Adică repede, fără prea multe socoteli.

Deși neamțul poate avea o scuză. Cine știe, noul director ar fi fost un vizionar, a făcut investiții care peste ani să aducă mult mai mulți bani. Dar și-atunci nu i-ar fi fost ușor administratorului până să priceapă patronul ce-a reușit să facă cu deficitul acela. Este, oare, și la noi așa? Municipiul Timișoara are o societate Piețe SA care a trecut printr-o astfel de peripeție economică. Otilia Galescu de la știridetimișoara.ro: directorul vechi a avut profit 45.000 euro, în 2018, iar cel nou a venit cu pierderea de 183.000 de euro în 2019. Simplu.

Directorul nou? Nici nu vreau să-i pronunț numele, să nu se laude la lăutari că toată presa îl mușcă de cur pe el și pe edilul care l-a plantat pe funcție. Nici n-ar conta, nu persoana ne intersează, ci vorbim aici de un principiu. Fiind vorba de un deficit, ”Directorul” a cheltuit bani publici dacă acest deficit a fost alimentat sau garantat de municipalitate. Din acest motiv, este necesar să vorbim despre „Directorul” susținut la Piețe SA de un primar pe cât de neobosit, pe atât de liberal, „fanaticul muncii” Nicolae Robu.

Prin urmare, ne interesează cum funcționează lucrurile într-o comunitate care se vrea normală, în cel mai vestic mare oraș al României, cu cea mai puternică economie în această jumătate de țară, cu un grad de civilizație ce ne tot face să tot ne lăudăm că ni se zicea „Mica Vienă”. Cum funcționează lucrurile, domnule primar Robu? Merg „mai bine” la Piețe SA? OK, e suficient să ne spuneți, căci noi vă credem pe cuvântul de onoare oferit de dumneavoastră? Altfel, presa locală ne povestește de pierderi și de investiții de o calitate artistică și eficiență îndoielnice, cum a fost Târgul de produse tradiționale din Piața Traian, paranghelie finanțată cu aproape 70.000 de euro și care este amintită în raport printre cele trei mari realizări ale anului 2019.

Citând din acel raport al administratorului, tot presa locală aia care vă mușcă, dom primar, de turul pantalonilor vorbește de o investiție într-o piață volantă în Soarelui, confecțioarea unei copertine, sistem de iluminare nou, supraveghere video și de un „spațiu modern de colectarea gunoiului” în Piața 700. Pe bune, peste plata salarilor, asta a mai făcut societatea Piețe SA rulând atâția bani? Foarte bine. Nu le-am văzut dacă sunt frumoase, dacă sunt trainice, nu cunosc domeniul, prin urmare, să-l luăm de bun pe „Director”.

Însă, până să poată și procurorii să-l muște din același loc pe „Director” pentru modul cum a gestionat aceste fonduri, măcar tu primar e normal să-ți pui niște întrebări. Și nu numai privitor la acest raport de administrator din care deduci că societatea ta a cheltuit mai mult decât a încasat. Dar, oriunde în lume dacă te plimbi cu un frumos BMW al unei firme care are contracte cu primăria, tu ești angajat al primăriei, iar primăria plătește bani grei acelei firme, oriunde în lume cineva cu bun simț și-ar pune niște întrebări.

Dacă pleci în concediu în Jamaica și alte Caraibe cu primarul pe bani primiți de la „nașu din America”, că ești sărac, dar tu acasă pui bancnote pe fruntea maneliștilor, iar afacerile pe care le administrezi cad în cap, tu ca primar de Timișoara, nu de Medellin, la ce te gândești? Că totul merge „mai bine” sau că lumea începe să vorbească și se poate să-ți cauzeze și ție la imagine. Măcar din acest motiv să te alarmezi într-un an al naibii de electoral, dacă nu din iubire de lege și dreptate, din grijă pentru banii contribuabilului.

Te doare mintea când auzi argumentele pro „Director” venite din gura primarului Robu. Are încredere în el pentru că n-a fost implicat într-un caz de corupție atunci când făcea parte dintr-un organism al statului pentru retrocedarea proprietăților, instituție care, întradevăr, a dat sistemelor juridic și penitenciar mulți „clienți” din proximitatea politică. Iar el, „Directorul”, n-a fost nici arestat, nici cercetat, nici anchetat sau condamnat, prin urmare asta e proba vieții?!

Bună logică, dar edilul liberal nu-și mai pune întrebarea cum de acest „Director” a cam tot facut parte din astfel de cercuri dubioase? „Clica” de la ANRP, „clica” de „distruși” din PRM, adaugi „clica” unor cercuri de afaceri cliente la contracte municipale sau guvernamentale, mai pui și clica de „consumatori de droguri” cu care socializa în birturi, iar tu primar, președinte al PNL Timiș, nu te întrebi cum a ajuns omul ăsta să facă parte din toate aceste anturaje „onorabile”, printre care și al tău? Chiar în toate a fost trimis de SRI? Las-o dracu, și-n primărie?!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.