Aventura skatepark-ului din Parcul Central a luat sfârşit cu un nou eşec pentru administraţia Robu, admite chiar primarul. Promis de mai mulţi ani, obiectivul nu se va mai face. Mai mult, niciun alt skatepark nu intră printre obiectivele pe termen scurt sau mediu ale municipalităţii. La Timişoara nu vom avea prea curând un nou skatepark.…
Vom avea fotbal din 12 iulie şi până în 8 august: Liga 1, Liga 2, Cupă, baraje
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, vineri, calendarul competiţional pentru încheierea sezonului 2019-2020 la Liga I, Liga a II-a şi Cupa României, informează site-ul oficial al FRF. Luând în considerare faptul că UEFA a acceptat solicitarea FRF de a prelungi termenul pentru comunicarea echipelor participante în competiţiile europene până la data…
Este nevoie de ajutorul vostru pentru punerea în siguranță a Băilor Neptun din Herculane
La clădirea Băilor Neptun din Herculane continuă seria intervențiilor executate în prima etapă a șantierului de punere în siguranță. Șantierul nu este gata! Tinerii arhitecți de la Asociația Locus încă au nevoie de ajutorul vostru pentru a începe etapa a doua a șantierului! Asociația Locus, prin Herculane Project, a strâns zeci de mii de euro…
Mai mulți doctori pentru pacienții asigurați! Casa de Asigurări de Sănătate Timiș semnează noi contracte cu medici de diferite specialități
Noi furnizori medicali sunt dispuși să semneze contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș. În urma semnării acestor contracte, pacienții asigurați vor putea apela la mai mulți medici pentru diferite specialități. În luna iunie, la CJAS Timiș se va desfășura o nouă sesiune de contractare pentru anul în curs pentru servicii medicale…
Microbuze electrice, transport gratuit și stație de încărcare la Jimbolia, din fonduri europene
Pe 1 martie 2019, orașele Jimbolia și Mórahalom – Ungaria, au pornit pe un drum nou: implementarea proiectului ”Transport verde – promovarea mobilității sustenabile în orașele înfrățite Jimbolia și Mórahalom”, acronim E-Transport, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria Şirul evenimentelor a fost deschis la Mórahalom – Ungaria, care a găzduit conferința de lansare a…
Un proiectil ce pare a fi din Al Doilea Război Mondial, descoperit între Liebling și Pădureni
Descoperire surprinzătoare pe un câmp din Timiș. O persoană a anunțat autoritățile că a găsit un proiectil ce pare a fi din Al Doilea Război Mondial. În această seară, o persoană a anunțat autoritățile că pe un câmp între comunele Liebling și Pădureni a găsit un proiectil ce pare a fi din Al Doilea Război…
Tragedie la Urseni. Un tânăr de 25 de ani a murit în timp ce făcea jogging
O adevărată dramă s-a întâmplat, în această seară, la Urseni, lângă Timişoara. Un tânăr de numai 25 de ani, care alerga în zonă, a căzut fulgerat la pâmânt. Persoanele care erau în apropiere au încercat să-l resusciteze, a fost chemată şi ambulanţa, dar din păcate nu s-a putut face nimic: tânărul a decedat. Circumstanţele şi…
Un nou „transfer” pentru senatorul traseist Adrian Diaconu: de la PSD la CNCD. Are şanse să ajungă şi preşedinte
Intrat de ceva timp într-un con de umbră, senatorul de Timiş Adrian Diaconu se va număra printre propunerile PSD la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). El are şanse să ajungă şi preşedintele acestei instituţii. Fost poliţist, Diaconu a “înşirat” până acum patru partide: PDL, PP-DD, UNPR şi PSD. Săptămâna viitoare vor fi desemnaţi noii…
Covid-19. Încă trei decese în România. A murit un bărbat de 51 de ani/ Update. România ajunge 1.316 decese
România ajunge la 1.308 decese ale persoanelor depistate cu Covid-19, conform Institutului Național de Sănătate Publică. A murit și un bărbat de 51 de ani, din județul Ilfov. A murit un bărbat de 67 ani, din județul Bacău, confirmat cu Covid în 6 mai. A murit în 5 iunie, suferind de boală cardiacă. A murit…
Acțiune de ecologizare pe malul Timișului. Voluntarii au strâns gunoiul de Ziua Mediului/FOTO
Începutul de weekend a însemnat o ieșire la iarbă verde pentru zeci de voluntari. Nu au aprins grătarele, ci au strâns gunoaiele împrăștiate pe iarba verde de pe malul Timișului. Este vorba despre acțiunea de ecologizare care s-a desfășurat astăzi, organizată de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, la care a participat și…
Trei luni de la declanșarea pandemiei. Peste 2.300 probe recoltate de DSP Timiș și triaj pentru peste 70.000 de persoane în vamă, gară și aeroport
La trei luni de la declanșarea pandemiei de coronavirus, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș face bilanțul. Au fost zeci de mii de persoane la trierea cărora reprezentanţii DSP au fost prezenți în vamă, aeroport și în gară, iar probleme recoltate trec de 2.300. Din luna aprilie, cei de la DSP Timiș au făcut triajul…
Se poate semna contractul pentru reabilitarea Căii Bogdăneştilor din Timişoara. Executant e un consorţiu de zece firme
Vineri, Primăria Timişoara a semnat contractul de execuţie al proiectului de reabilitare a Căii Bogdăneştilor. Vor fi în total zece firme, incluse într-un consorţiu, care vor executa lucrarea din fonduri europene. Într-un nou spectacol media-Facebook, primarul Timişoarei a aflat în direct în cadrul videoconferinţei de presă de vineri, de la directorul său fidel Culiţă Chiş,…
Licitaţia pentru studiul de fezabilitate al Centurii de Vest a Timişoarei se va lansa săptămâna viitoare
Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a anunţat că a fost asigurat de conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) că marţi va fi lansată licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent centurii de vest. Această parte a centurii va închide inelul Timişoarei Cătălin Drulă afirmă că acest segment va rezolva mare parte…
Un șofer băut conducea pe „valurile Dunării” din Giroc. A fost prins de polițiști
Polițiștii au depistat un bărbat în timp ce se afla la volanul unei mașini sub influența băuturilor alcoolice. S-a întâmplat pe strada Dunărea, din Giroc În 4 iunie, la ora 20:17, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Dunărea din localitatea Giroc, un autoturism, condus de un bărbat, de 36 de ani, care se afla…
Microbuze electrice și stație de încărcare la Jimbolia, din fonduri europene
În data de 1 martie 2019, Orașele Jimbolia și Mórahalom – Ungaria, au pornit pe un drum nou: implementarea proiectului ”Transport verde – promovarea mobilității sustenabile în orașele înfrățite Jimbolia și Mórahalom”, acronim E-Transport, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, iar șirul evenimentelor a fost deschis la Mórahalom – Ungaria, care a găzduit conferința…
Cristian Moş, şeful USR Timiş, doreşte un hub industrial medical la Timişoara
Candidaţii PSD şi PNL se joacă de-a competiţia când de fapt sunt „pe blat”, a spus din nou Cristian Moş, liderul USR Timiş şi candidatul partidului la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Situaţia nu e doar la nivel de Timişoara, ci e o practică naţională, mai spune acesta. Războiul permanent al celor două partide…
Se redeschid terasele de la Iulius Town
Cel mai important centru comercial din Timişoara anunţă redeschiderea teraselor din cadrul complexului. De asemenea, clienţii au acces la parcul din incintă. Terasele de la Iulius Town sunt pregătite să întâmpine clienţii cu responsabilitate și măsuri de protecție. Ei vor putea să consume bucate tradiționale, un brunch londonez sau o cină rafinată, la terasa perfectă,…
Peste 20.000 de cazuri de SARS-Cov2 în România. Timiș – zero cazuri noi
Până astăzi, 5 iunie, în România au fost confirmate, conform Institutului Național de Sănătate Publică, 20.103 de cazuri de coronavirus. De joi până vineri, conform Grupului de Comunicare Strategică, în România au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de Covid-19, iar la secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 152 de pacienți. Dintre persoanele confirmate pozitiv,…
Maternitatea Bega se redeschide săptămâna viitoare. Vor fi internate și pacientele care nu au Covid-19
De săptămâna viitoare, Maternitatea Bega din Timișoara se va redeschide și pentru pacientele fără coronavirus. De peste două săptămâni, maternitatea dedicată exclusiv pacientelor cu Covid-19, stă goală. Maternitatea Bega este în prima linie în lupta cu Covid-19 de peste două luni de zile. Aici au fost vindecate 15 paciente, dar de peste două săptămâni doctorii…
Doi oameni de „onoare”: Nicolae Robu şi Dorin Epure
Între municipalitatea timişoreană şi clubul Heaven există un aparent război, care a izbucnit şi în spaţiul public. Şi spun aparent, fiindcă multă lume se îndoieşte de determinarea primăriei de-a prelua terenul ocupat de club din urmă cu 17 ani. Şi asta dincolo de tot felul de litigii aflate pe rolul instanţelor. O mutare halucinantă de…