Teatrul German are o nouă premieră în data de 18 decembrie, de la ora 19.30: spectacolul „Leonce și Lena”, de Georg Büchner, în regia lui Niky Wolcz.
Decorurile sunt semnate de Helmut Stürmer, iar costumele de Ioana Popescu.
Din distribuție fac parte: Niko Becker/Richard Hladik (distribuție dublă), Boris Gaza, Silvia Török, Harald Weisz, Isa Berger, Olga Török, Oana Vidoni, Rareș Hontzu, Franz Kattesch, Tatiana Sessler-Toami, Aljoscha Cobeț, Daniel Ghidel, Simona Vintilă, Daniela Török și Radu Brănici.
Comedia „Leonce și Lena”, scrisă în anul 1836, a fost prima dată publicată într-o revistă în 1838, ceva mai mult de un an după moartea prematură a autorului ei, Georg Büchner. Sub formă de carte a apărut doar în 1850. Până la prima reprezentație însă, în 1895, urma să treacă încă o dată aproape o jumătate de secol. Cum se explică totuși că această piesă, care în secolul al XX-lea a făcut o carieră fabuloasă pe scenele spațiului cultural germanic și care este considerată ca fiind una din cele mai importante comedii clasice ale literaturii germane, a fost lăsată atâta timp deoparte, cu toate că este spirituală cum nu e alta și în care jocurile de cuvinte se țin lanț precum perlele de șampanie?
Unul din motive este faptul că o astfel de satiră politică până la acea vreme nu exista în literatura germană. Într-o Germanie alcătuită din mai multe regate și din și mai multe ducate, ridiculizarea unei curți regale nu avea cum să fie primită cu entuziasm. Leonce e prințul regatului Popo, iar Lena prințesa regatului Pipi! Pare a fi o glumă inocentă, dar în spatele ei se află un autor care a făcut parte la fondarea unei Societăți secrete pentru Drepturile Omului, care scrisese un pamflet cu parola „Pace bordeielor! Război palatelor!” și pe care autoritățile l-au pus sub urmărire, el fiind nevoit să se refugieze în străinătate. Lui Johann Wolfgang von Goethe, în rang de ministru la curtea din Weimar, nu i-ar fi trecut prin cap nicicând, să critice clasa politică conducătoare.
Multă vreme „Leonce și Lena”, comedia melancolică despre doi tineri care nu-și găsesc locul, a fost considerată ca eșuată. I se reproșa lipsa de acțiune și absența unei construcții clasice. Faptul că cineva avea dificultăți cu sine însăși precum cele enunțate de Leonce – „Oh, dacă cineva ar reuși să fi altul. Doar pentru un minut.” -, oboseala față de lume, care pe cei doi protagoniști îi face să fie ființe sufletește înrudite, veneau în contradicție cu imaginea existentă despre chipul uman de atunci. Leonce și Lena sunt doi străini într-o lume irațională, în care doar ironia și autoironia mai puteau oferi o consolare. Melancolia lor provine din lipsa iluziilor și din refuzul viziunilor idealizante. Cu întrebări referitoare la identitate și la sensul vieții, cu percepția grotescă pe care o proiectează asupra clasei politice, Büchner de fapt a fost cu mult înaintea vremurilor sale. Doar moartea prematură l-a împiedicat să devină un Shakespeare al literaturii germane.
Actorul, regizorul, coreograful și profesorul de teatru Niky Wolcz s-a născut la Timișoara și în anul 1966 își încheie studiile de actorie la București. Doar cu doi ani mai târziu joacă în filmul „Reconstituirea” al lui Lucian Pintilie, considerat azi ca fiind una din capodoperele cinematografiei românești. În 1970 Liviu Ciulei, care deja atunci se bucura de un renume de prim rang în lumea teatrului și al cinematografiei, îi propune rolul maestrului de ceremonii în piesa „Leonce și Lena”. Montarea, cu un mare succes atât în țară cât și în străinătate, a fost după cunoștințele noastre prima transpunere pe scena în limba română a piesei lui Georg Büchner.
Deoarece cenzura în dictatura lui Ceaușescu devine din ce în ce mai dură, mulți artiști părăsesc țara, în 1975 și Niky Wolcz împreună cu soția sa Ursula Nussbächer. Ca actor Wolcz lucrează mai întâi la teatrul din Bochum, condus de Peter Zadek, unul din reprezentanții teatrului german de regie modern. Urmează angajamente la Berna, apoi Frankfurt, unde Wolcz predă actoria. Ca regizor lucrează printre altele la Basel, Geneva, Ulm, Freiburg, Regensburg. În 1996 Ursula și Niky Wolcz pleacă la New York, unde vor preda actoria la Columbia University. Wolcz colaborează și cu teatrul newyorkez La MaMa și cu renumita Metropolitan Opera.
După prăbușirea dictaturii Wolcz lucrează din nou în România, în 1991 montează piesa „Păsările” a autorului clasic Aristofan la Teatrul Național din București. În 2008 se întoarce pentru prima dată la Teatrul German de Stat Timișoara, pentru a conduce un workshop. În anul 2012 montează spectacolul „Ținuturile de jos” după texte ale lui Herta Müller, laureată cu premiul Nobel pentru literatură.
Biletele pentru cele patru reprezentații din luna decembrie se pot achiziționa de aici: https://bit.ly/3oG5iDm
Comentarii prin facebook