“Marcel Ciolacu încearcă din nou să aducă PSD la conducerea României, după 20 de ani. Dar, din postura unui apărător al intereselor oamenilor, PNL va face tot ce îi stă în putință pentru a împiedica acest lucru.”. L-am citat aici pe preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, o declaraţie făcută imediat după Congresul PSD, acolo unde liderii social-democraţi s-au întrecut într-un concurs de înjurături la adresa colegilor de guvernare. O declaraţie care arată a mia oară cât de inadecvat este Ciucă pentru politică, cât de paralel este cu acest domeniu. Nu de alta, dar Ciolacu nu trebuie să aducă PSD la conducerea ţării. PSD este la conducerea ţării adus chiar de PNL, Iohannis şi… Ciucă. Iar atunci când joci într-un domeniu cu care n-ai nici cea mai mică legătură se numeşte impostură în cel mai bun sens al cuvântului.
Într-o ţară în care multă lume îi detestă pe politicieni, nu puţini vor fi cei care o să spună că nu e deloc grav faptul că omul nu se pricepe la politică. Problema e că nu se pricepe la nimic. La absolut nimic. Nici la economie, nici la finanţe, nici la educaţie, nici la trasporturi, nici la nimic. Singurul lucru la care a performat întreaga viaţă a fost să execute ordine. Fără să-şi pună problema vreodată despre legitimitatea sau oportunitatea acestora. Ca un adevărat Moş Teacă.
În caracterizarea lui Nicolae Ciucă, chiar de către adversari politici, obsedant a fost cuvântul “cumsecade”. L-au folosit, printre alţii, Elena Lasconi şi Crin Antonescu, ultimul în momentul în care a pus tunul pe actuala conducere PNL. Da, cu figura sa bucălată (dacă ar fi femeie, i-ai spune rubensiană), cu privirea tâmpă şi împiedicat în “ă”-uri în puţinele cuvinte pe care le stăpâneşte, Ciucă pare într-adevăr un om cumsecade. Poate fi poştaşul care îţi aduce pensia, bucătarul care serveşte la popotă, măcelarul de la băcănia de cartier, portarul de la poarta şcolii. Dar chiar aşa o fi?
Faptul că, aşa cum am arătat mai sus, a intrat în politică, deşi nu are nici cea mai mică legătură, amintind de vorba populară “baba şi mitraliera”, nu caracterizează un om cumsecade, ci un impostor. Unul şi fără onoare, dacă tot face tapaj de acest cuvânt. „Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Nu voi face politică”, spunea Ciucă în urmă cu vreo cinci ani, dar iată că s-a răzgândit. Fireşte, la ordin, că doar de capul lui.
Am observat că s-a vorbit foarte puţin, dar reamintesc aici că “mitul fondator” al “bravului ostaş” Nicolae Ciucă este o plăsmuire de proporţii gigantice. Mă refer la episodul “eroul de la Nassiryah”. “Ciucă al nostru” nu a fost niciodată în bătălia cu pricina, nu l-a văzut nimeni, nu apare în nicio sursă externă. (Aici, de exemplu, varianta Wikipedia a acelei bătălii, dar puteţi căuita oriunde.) Uriaşa mistificare („prima luptă a trupelor române după cel de-al doilea război mondial”), aparţine unui un fost corespondent al TVR şi Radio România Actualităţi. Ce să vezi, ulterior acesta a devenit finul lui Ciucă şi consilier al acestuia în perioada în care a fost şef al Marelui Stat Major şi ministru al Apărării. Dincolo de-a veni în faţa naţiunii şi a lămuri cum a fost cu “eroismul” său de la Nassiryah, se pare că acest fake de proporţii va apărea şi în mult aşteptata carte a lui Ciucă. Ce impostură pentru un militar ar putea fi mai mare decât de-a te lăuda cu o bătălie la care nu ai participat? Nu mai discut de interminabilele lecţii despre “onoare” şi “demnitate”, pe care Ciucă le predă de dimineaţa până seara.
Tot de o imensă impostură ţine şi episodul doctoratului, care a condus la o imensă operaţiune de muşamalizare cu implicarea unor procurori şi s unui judector apropiat de PNL şi care s-a pensionat imediat după acest scandal. În timp ce procurorii cu pricina au fost numiţi de colega de partid Alina Gorghiu în fruntea DNA. În fine, cum se cheamă faptul că un individ cu un lexic de maxim 100 de cuvinte şi care transpiră tot până duce o propoziţie la capăt, ţine morţiş să-şi vadă numele pe coperţile unei cărţi? Că de scris nu se pune problema. Onoare şi demnitate sau impostură? Dincolo de faptul că e vorba de un volum căruia i s-a făcut cea mai mare publicitate pe bani publici din întreaga istorie a literaturii mondiale.
Evident că o imensă impostură este şi faptul că a ajuns preşedintele istoricului Partid Naţional Liberal. Aici am însă o dilemă. A executat un ordin pentru a distruge PNL? Sau atât s-a putut?
Comentarii prin facebook