În aşteptarea celei de a treia runde de negocieri, programate pentru astăzi, în noaptea trecută au avut loc mai multe bombardamente, în general în localităţi din sud-estul Ucrainei. Lupte dure au avut loc şi la periferia Kievului, ucrainienii aşteptându-se la un asediu total asupra capitalei ţării. Astăzi am ajuns în a 12-a zi de război…
Mamografii gratuite pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani
Medicul ginecolog Olimpia Oprea a anunțat că femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, cele mai expuse unui astfel de risc de boală, sunt invitate să participe la screening o dată la doi ani. „Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuța” din Cluj-Napoca împreună cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara implementează…
„Copiii nopții”, o nouă premieră la Teatrul Național din Timișoara
Miercuri, 9 martie, de la ora 19, Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara se deschide publicului pentru premiera spectacolului „Copiii nopții” de Andrei Radu, în regia lui Alexandru Weinberger-Bara. Cu luciditate și umor, „Copii nopții” este o poveste despre candoare și maturizare, despre acel univers unic al tinerilor sau al adolescenților care trebuie să…
Asociația Verde de Banat se implică pentru reabilitarea Insulei Cotu Mic
În perioada februarie – mai 2022, Asociația Verde de Banat derulează proiectul „Lugojenii își îngrijesc insula”, având ca scop reabilitarea cadrului natural de pe Insula Cotu Mic, aparținând de municipiul Lugoj. Insula, situată între cele două brațe ale râului Timiș, va beneficia de un proces complex de transformare, readucând în viața comunității bucuria timpului petrecut…
Mai puțin și își lua zborul! Un șofer băut și drogat, aproape de neoprit pe șosea
Duiminică în amiaza mare, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost surprins de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Hațeg, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 68, cu viteza de 222 km/h, în afara localității, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă de lege…
Punct muncit de Poli. Păduraru a salvat remiza pe final de joc
Politehnica Timişoara a obţinut astăzi o remiză albă în dificila deplasare de la Chiajna, joc din etapa a 18-a a Ligii 2. A fost 0-0 cu Concordia într-un meci în care echipa viola a evoluat circa 40 de minute cu un om mai puţin după eliminarea lui Balsa Rogosic, cel mai slab jucator al echipei…
Controale ale Poliției, sâmbătă seara, în Timișoara
42 de firme și 44 de autovehicule controlate, precum și 91 de persoane legitimate. Acesta este bilanțul raziei care a avut loc seara trecută la Timișoara, între orele 17:00 și 01:00. La controale a luat parte dispozitivul constituit la nivelul Poliției Municipiului Timișoara din echipajele de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, proximitate și lucrători…
În doar zece localităţi din Timiş rata de infectare a rămas mai mare de 10 la mia de locuitori
Rata de infectare în Timişoara a ajuns la 11,06 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 11,71. Rata de infectare la nivelul judeţului este 7,94, în scădere faţă de ziua precedentă, când a fost 8,49. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Ghiroda: 13,23. Astăzi, conform datelor furnizate de…
Doar 159 persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. 100 de cazuri în Timişoara
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 159 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate însă doar 904 teste, dintre care 435 teste rapide. În Timişoara au fost raportate 100 cazuri. În Timiş, 212 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 38 la ATI. În ultimele 24 de ore, la…
Bilanţ coronavirus: 3.092 persoane infectate și 30 de decese, dintre care unul anterior
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.092 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.745 mai puțin decât în ziua anterioară. 318 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de…
Aquatim întrerupe apa pe mai multe străzi din Timișoara și în Săcălaz
Luni, 7 martie, între orele 9-13, în Săcălaz se vor efectua lucrări la rețeaua de distribuție. Pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei în cartierul Florilor și la unitatea militară. Marți, 8 martie, în intervalul orar 8 și 12, se va realiza cuplarea unor conducte pe străzile George Emil Palade și Grigore Alexandrescu. Pe…
Meteorologii au anunțat ninsori în Banat
Vremea este, duminică, în general închisă. În a doua parte a zilei și noaptea, pe arii extinse în Banat și local în Crișana vor fi precipitații mixte. La munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în cursul zilei în sudul Banatului și zona montană aferentă. Izolat vor fi condiții de ceață.…
Alin Nica anunță că a găsit o firmă din Dubai pentru hub-ul de transport de la Aeroportul Timișoara. Încă așteaptă teren pentru acesta
Preşedintele CJ Timiș, Alin Nica, dorește să aducă la Timișoara, pentru a realiza un hub logistic la Aeroportul Internațional Timișoara, o firmă din Dubai, prezentă cu activități pe piețele din Golf, Asia și Africa. El a discutat cu unul dintre directorii companiei, în speranța că Guvernul României va transfera 46 de hectare din zona aeroportului…
Studenții timișoreni prezintă viziunea lor asupra designului interior al viitorilor ani/Foto
Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara găzduiește din aceste zile expoziția “Growing Up”, organizată de Facultatea de Arhitectură și Urbanism, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare. Evenimentul prezintă lucrările de seminar ale studenților anului III de la specializarea Mobilier și Amenajari Interioare a Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, de la disciplinele Design Industrial și Luminotehnică.…
Se schimbă total spațiul din curtea Bastionului Theresia. Zona va găzdui o expoziție a personalităților bănățene
Unul dintre cele mai importate spații din incinta Complexului Maria Theresia, cel aflat la nivelul inferior al curții, rămas de ani de zile nefolosit, urmează să fie pus în valoare de Muzeul Național al Banatului, se arată în documentația pusă în licitație pe SEAP, la finalul acestei săptămâni. Se caută firmă care să realize ”Lucrări…
A 11-a zi de război. Situaţie crâncenă la Mariupol. 3.000 de americani s-au oferit voluntari să lupte cu ruşii
Situaţia cea mai dificilă este la Mariupol, oraş cucerit de ruşi şi care a rămas fără electriciate de cinci zile. Luni ar putea avea loc o treia serie de negocieri, intermediate de Israel. Primarul oraşului-port Mariupol din sudul Ucrainei, Vadim Boicenko, a declarat că oraşul se confruntă cu o „blocadă umanitară”, fiind lipsit de toate…
Se schimbă traseele autobuzului Expres 1 și a troleibuzului 18
Mijloacele de transport în comun de pe liniile E1 și L18 vor circula deviat, începând de luni, 7 martie, din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare ce vor avea loc pe strada Liege. Afectate vor fi traseele autobuzului Expres 1 și a troleibuzului 18. Iată care vor fi noile trasee: Expres 1 (tur-retur): pe traseul…
Copaia cu „idioți utili”
Cozmin Gușă a publicat o listă cu 44 persoane care ar putea deveni obiectul unei „vânători” în viitoarea perioadă, ca urmare a simpatiilor lor pentru Putin și puterea de la Moscova. Nu-i cunosc pe toți, dar grupul pare foarte amestecat. Mulți dintre aceștia sunt „idioți utili”, unii sunt doar idioți la propriu vorbind, printre putinofili…
Poli încearcă să mai urce în clasament, însă are o deplasare infernală
Politehnica Timişoara joacă duminică în penultima etapă a sezonului regulat. Adversarul, unul extrem de redutabil este Concordia Chiajna, echipă ce are ca obiectiv promovarea. Poli – salvarea de la retrogradare, după un campionat dezamăgitor. „Ne aşteaptă un joc dificil. Întâlnim un adversar care, pentru a prinde unul dintre locurile de play-off şi a rămâne în…
Bilanţ coronavirus: Scădere a numărului de infectări și a pacienților internați la ATI
Autoritățile eu emis vineri, 5 martie, un nou raport privind evoluția epidemiologică a pandemiei de coronavirus din România. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.837 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 765 mai puțin decât în ziua anterioară. 626 dintre cazurile noi din…