Lucrările efectuate de primărie în mai multe zone din oraș vor duce la impunerea a mai multe restricții de trafic în Timișoara. Sâmbătă se va restricționa traficul în pasajul Michelangelo timp de mai multe ore, iar săptămâna viitoare vor fi restricții pe strada 1 Decembrie, respectiv pe strada Romulus. Primăria Timișoara anunță că se va…
Se reiau licitațiile pentru anveloparea blocurilor din Timișoara. Costurile au crescut, iar soluția tehnică a fost schimbată
Municipalitatea timișoreană se chinuie în continuare să cheltuie banii europeni obținuți pentru anveloparea termică a blocurilor din Timișoara. Sunt 60 de asemenea clădiri, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar licitațiile se reiau după ce a fost revizuită documentația tehnică, a fost scumpit devizul și unele soluții tehnice au fost schimbate. Deocamdată sunt…
Investiția în ridicarea de noi spații medicale la Spitalul “Victor Babeș” continuă. S-au realizat 35% din lucrări
Lucrările de construcție efectuate pentru extinderea spațiilor de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. V. Babeș” au ajuns la 35% din total. Începută în decembrie 2020, investiția vizează realizarea unui nou ansamblu, format din trei clădiri. Până în prezent, s-au realizat demolări ale unor construcții foarte vechi și degradate și au fost realizate…
Derby de tradiție. Poli întâlnește Minaur
Prim-divizionara de handbal masculin SCM Politehnica Timișoara înfruntă una dintre reprezentantele României în cupele europene, Minaur Baia Mare. Meciul va avea loc sâmbătă, 26 martie, ora 11,00, la sala Constantin Jude și contează pentru etapa a XXII-a a Ligii Naționale. La aproape 3 zile de la victoria cu Steaua (34-26), handbaliștii bănățeni vor întâlni o…
Un turc, călăuză pentru alți conaționali. Surprize la frontieră
În cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat, în zona de competenţă, zece cetăţeni turci, care au încercat să intre ilegal în Romania din Serbia. În acţiunea ilegală, migranţii au fost sprijiniţi de un cetăţean turc și un cetăţean…
O sperietură zdravănă și un rănit pe A1, după un incident rutier între Timișoara și Arad
Un microbus de transport persoane a ieșit în afara părții carosabile pe autostrada, km 523+200, Șagu (AR), sensul de mers Timișoara – Arad. La fața locului au venit mai multe echipe de salvatori, însă o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. „Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conduceți cu prudenţă sporită și adaptați viteza la…
Stresul din trafic face victime: un șofer STPT a făcut infarct în M35
O tragedie s-ar fi putut întâmpla joi la Timișoara, dacă șoferul de pe autobuzul M35 suferea infarctul în timp ce se afla pe traseu. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce era „garat” la capăt de linie în stația de la Bastion. A fost chemată Ambulanța, care a acordat primul ajutor și l-a transportat…
Timișoara ar putea avea un velodrom, în zona de nord a orașului
În viitorul plen al Consiliului Local Timișoara va fi depus un proiect de hotărâre care va prevedea demararea procedurilor pentru realizarea unui velodrom în orașul de pe Bega. Pentru finanțarea acestei baze sportive va fi lansată o solicitare către Compania Națională de Investiții. Viceprimarul Cosmin Tabără, spune că a fost găsită o locație posibilă pentru…
S-a găsit soluția pentru distribuirea la Timișoara a tichetelor valorice pentru cei care s-au vaccinat
După mai multe zile de incertitudine s-a găsit o soluție pentru distribuirea tichetelor valorice pe care cei care s-au vaccinat trebuie să le primească. Primăria Timișoara a refuzat să preia aceste tichete pentru a le da mai departe cetățenilor, așa că s-a căutat o soluție alternativă: Spitalul modular de la stadionul CFR. Autoritățile responsabile cu…
Smart Iron Kids: o competiție inedită rezervată juniorilor
Clubul Sportiv Timișoara Noua Generație organizează la Timișoara, sâmbătă, 26 martie, prima ediție a competiției sportive Smart Iron Kids, dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 14 ani. Juniorii vor avea de parcurs 3 probe diferite, prima dintre ele fiind „Traseul cu obstacole”, apoi „Row” și proba finală, cea de „Înot”. Fiecare copil va…
25 martie – Buna Vestire! Tradiții și obiceiuri
În fiecare an, la data de 25 martie, creştinii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum mai este cunoscută în popor. În această zi Fecioara Maria a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, Buna Vestire este una dintre sărbătorile pentru care…
Meteo, 25 martie: vremea se răcește pentru scurt timp, de sâmbătă se încălzește din nou
Astăzi, vineri 25 martie, meteorologii anunță că vremea se va răci doar pentru o zi în unele zone ale țării, urmând un weekend cu temperaturi ridicate. Meterologii anunță o zi cu temperature ușor mai scăzute decât cele înregistrate în zilele precedente, cu unele înnorări și precipitații în câteva zone ale țării. Precipitațiile și temperaturile scăzute…
Maia şi Klaus, luptătoarea şi indolentul
În urmă cu două zile, chiar în preziua în care se împlinea exact o lună de la începutul sălbaticei invazii ruse în Ucraina, Avangarde a dat publicităţii un sondaj privind percepţiile românilor faţă de războiul de la graniţele ţării. Un astfel de război, unic în secolul XXI, schimbă în mod evident mentalităţi, percepţii, răstoarnă sisteme…
CROSS-BORDER NETWORK FOR EDUCATION AND RESEARCH OF NATURAL RESOURCES
CROSS-BORDER NETWORK FOR EDUCATION AND RESEARCH OF NATURAL RESOURCES e-MS Code: RORS-279 ACRONYM: NeteRNR TOTAL FUNDS CONTRACTED: € 1 124 337.90 LEAD PARTNER: Banat’s University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine “King Michael I of Romania” from Timisoara – BUAS PROJECT PARTNER: Regional Development Agency Juzni Banat from Pancevo – RDAJB Obiectivul general al…
Nou sistem la rugby: 15 echipe împărţite în două serii. Timişoara, în grupă cu Baia Mare şi U cluj
Biroul Federal al Federației Române Rugby a decis astăzi reorganizarea primelor două divizii. Practic, se va forma o singură ligă, denumită Divizia Națională de Rugby și care ar urma să reunească 14 sau 15 echipe. SCM USAMVB Timișoara a fost repartizată într-o grupă cu Știința Baia Mare, Universitatea Cluj, Știința Petroșani, CS Universitatea Arad, CSU…
Copiii şi timişoreni simpli s-au bucurat de Ziua Porţilor Deschise la IPJ Timiş
Joi, 24 martie, pe durata a patru ore, la sediul IPJ Timiș, poliţiştii timișeni au fost onoraţi de prezenţa a sute de cetăţeni, la manifestările prilejuite de aniversarea a 200 de ani de la legalizarea funcționării Poliției Române. Poliţia Română aniversează, la data de 25 martie, 200 de ani de atestare documentară. A devenit deja…
Din nou probleme la Colterm. Administratorul judiciar cere de urgenţă Primăriei trei milioane de lei, municipalitatea n-are bază legală să facă plata
Printr-o adresă trimisă Primăriei, consorţiul care asigură administrarea judiciară a SC Colterm solicită plata urgentă a trei milioane de lei, pe motiv că societatea nu mai are bani şi s-ar putea sista din nou gazul. În replică, primarul Dominic Fritz afirmă că nu are nicio bază legală pentru a achita aceşti bani, în lipsa unei…
DSP Timiș a primit peste 1 milion de comprimate cu iod
Direcția de Sănătate Publică Timiș a recepționat și depozitat, joi, 1.036.000 de comprimate cu iod. Pastilele au fost distribuite de către Ministerul Sănătății. Medicamentele se administrează doar în caz de contaminare radioactivă, după o schemă prestabilită de medici. „Iodura de potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca o serie de afecțiuni și…
Padel de înaltă calitate. Etapa a II-a a Ligii Cluburilor
După o primă etapă cu număr record de participare, peste 50 de echipe, Liga Cluburilor va continua cu runda a II-a, după ce între aceste etape şi la Râşnov s-a organizat un puternic turneu. Aşadar, noua etapă a Ligii Cluburilor de Padel va avea loc între 25 și 27 martie, în organizarea Asociației Club Sportiv…
Rectorul UPT, Florin Drăgan, cere guvernanților să creeze condiții favorabile atragerii firmelor care părăsesc Rusia
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, cere responsabililor de la București să lanseze de urgență o serie de măsuri care să ducă la atragerea investitorilor care părăsesc Rusia în această perioadă. Invazia Rusiei în Ucraina are deja consecințe asupra întregului mediu de afaceri european, iar numeroase companii s-au retras deja de pe piața rusă. Majoritatea…