Un meci de gală între echipele de „bătrâni” ale Politehnicii și Rapidului au punctat sfârșitul arenei „Dan Păltinișanu” în forma sa de la inaugurare, anul în 1963. Atunci tot amicalele dintr-un turneu câștigat de UTA au făcut botezul, pentru ca acum primul buldozer care va intra în dealul de pământ al marelui stadion o va face după „miuța” dintre Marcel Baban, Țurcaș, Bălace, Vlaicu, Macavei și alții, în alb-violet, Dulca, Herea, Bundea și compania, la rapidiști, frații de galerie ai poliștilor.
Cum mai fac legile uneori, și la meciul de vineri organizatorii au fost încurcați de normele de securitate care au ținut stadionul departe de competiții în ultimii doi ani. Astfel că nu au primit acceptul proprietarului pentru o participare a galeriei în Peluza Sud sau măcar în vreuna dintre tribunele lui „El Monumental”, spectacolul druckerilor s-a mutat în spatele porților și pe pista de atletism. Acesta a fost sfârșitul arenei, ceva vreme după sfârșitul de etapă al echipei.
Părerile sunt împărțite în Timișoara despre câtă Poli mai avem. Universitatea Politehnica din Timișoara a jucat rolul unei bănci de celule stem, menținând numele instituției pe una dintre echipele păstrate în viață în ligile inferioare, cu urcușuri vremelnice până în liga a doua, după cum reușeau să încropească bugete împreună cu puținii sponsori și eforturile Druckeriei de a-i atrage. Dar nu mai mult.
Tot așteptam ca din criogenia asta să ieșim odată cu venirea unui patron puternic și serios, căci patroni am mai avut, dar, în ciuda rezultatelor bune în vremea lui Marian Iancu, totul s-a sfârșit după ce legea ne-a trimis proprietarul de club în pușcărie. N-a venit nimeni nici dintre miliardarii locali, măcar ca efort de recunoaștere a faptului că orașul i-a făcut bogați, la urma urmelor. Am trăit cu Armașu, cu Iancu – cum naiba se face? – oameni cu legături temeinice în sistemul penitenciar.
Am avut un patron local, fostul șef de galerie Eugen Seracin, dar dacă omul n-a prins pușcăria, nici echipa n-a avut vreun rezultat care să ne amintească cu plăcere de acea perioadă. Patronul italian Claudio Zambon, și el într-o cochetărie veșnică cu instanțele de judecată, a lăsat echipa în liga a treia, după niște mizerii cumplite făcute cu tinerii jucători de la echipă. Mai toate aceste combinații au fost facilitate de vectorul politic de pe Bega, fie că el a fost PSD, PDL sau PNȚCD, iar acum tot de la administrativul politic așteptăm salvarea, pentru că realitatea ne-a arătat că altfel nu vine. Dacă vine.
Fotbalul timișorean de după revoluție a avut lipici la oameni de afaceri ce-au încurcat lanțurile cătușelor cu cele din colecția de bijuterii, aici putem să-l amintim și pe Georgică Cornu, gestionar o vreme al performanțelor CFR-ului, ca să nu mergem până la memorabilul Sava Simcelescu, Dumnezeul să-l ierte! Firește că nu toate aceste culpe ce au făcut obiectul dosarelor respectivilor au avut legătură cu fotbalul, dar imaginea fotbalului a avut de suferit.
În acest peisaj, ce ne-ar mai rămâne de făcut? Nu apuci să propui o investiție comună a instituțiilor administrației locale, sub umbrela unui ONG, de pildă, căci imediat îți sare cineva în cap să spună că nu acesta e fotbalul adevărat, că nu banul public trebuie să țină în viață echipe și performanțe. Iar dacă ne mai amintim că Druckeria avea pe limbă lozinca „fotbal fără patron”, sigur ne întrebăm dacă echipei ăstei nu-i stă scris să moară de-a binelea.
Să o lăsăm așa? Noi, care mai bâzâim autoritatea să se implice, microbiștii, patronatul UPT… Pe de altă parte, cei așteptați de fiecare dată să intervină ca instituții emanate electoral ori nu au fost lăsați de Curtea de Conturi să o facă, ori nu au avut nicio apetență în direcția asta. Va fi acum altfel? Ni se spune dinspre președintele CJT, Alfred Simonis, poate și dinspre Primăria Timișoara, că administrația locală va revigora fotbalul alb-violet, dar că supraviețuirea și dezvoltarea ulterioară trebuiesc susținute din bani privați.
Prezent la aniversarea a 100 de ani de la prima promoție de ingineri ai Universității Politehnica din Timișoara, primarul Dominic Fritz a vorbit despre brandul Poli și despre mândria cu care iubitorul de fotbal din acest oraș trăiește alături de această marcă. Nu e suficient să remarce acest lucru. Poate contribui la bugetarea clubului sau chiar la mijlocirea găsirii unui patron care să investească în acest brand. Poli nu mai poate trăi mult timp fără o astfel de așezare firească a lucrurilor. Cine va fi patronul într-un târziu patronul lui Poli și cine îl va aduce? Politicul, administrația, infrastructura, galeria ce-a oferit acele momente minunate în Peluza Sud, dar care s-a transformat într-o struțocămilă sindicat-patron la Poli?
Arena „Dan Păltinișanu” se va face una cu pământul. Da, mult pământ se va căra de acolo pentru a elibera locul pentru un mult mai modern stadion, care se va ridica în trei-patru-zece ani de acum încolo. Poate nu se va mai numi „Dan Păltinișanu”. Poate ajungem și noi să vindem numele arenei unei firme care să asigure o bună parte din bugetul clubului. Poate. Dan Păltinișanu ne iartă, dacă nu putem altfel.
Comentarii prin facebook