„1 Mai”, ”El Monumental”, „Dan Păltinișanu” ne-a găzduit duminică pentru ultima oară în forma pe care a primit-o în anii 60, ridicat din munca „patriotică a mulți timișeni și arădeni. Proprietarul, Consiliul Județean Timiș, bine a făcut că a organizat o astfel de emoție colectivă. Unii și-au luat bucăți de gazon, alții, scaune, cine știe unde ajunge instalația de nocturnă, tabela de marcaj… Unii au vărsat lacrimi ca și cum cineva ți-ar dărâma casa părintească. Așa bătrână și inconfortabilă cum era ea, dar era casa unde ai învățat fotbalul de mic, unde te-ai bucurat de performanțe, nu multe la Poli, apoi ai sperat în titluri, în parcursuri sportive care să-ți hrănească mândria de bănățean, în victorii cu UTA și Dinamo, chiar dacă apoi pierdeai jenant cu Gloria Bistrița.
Acum guvernul și proprietarul, administrația județeană, ne propun o casă nouă. Va fi mai frumosă, mai luminoasă, modernă, cu magazine sub tribune, oportunități pentru petrecerea timpului dincolo de momentul sportiv, o bună gazdă pentru spectacole, concerte poate cu zeci de mii de participanți, dar cu toate că știm lucrurile astea, tot am vărsat o lacrimă pentru ce s-a dus. Tinerețea, pentru mulți. Ce urmează? Căci dacă nu urmează, degeaba se mai ridică un nou ”Dan Păltinișanu”. Poate nu se va mai chema așa, poate noul nume va fi scos la vânzare marilor sponsori.
Cel mai probabil, în acest moment se lucrează la structura juridică. O asociere între Universitatea Politehnică, Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara în prima fază. Clubul va fi finanțat din cât stabilesc cotizația anuală proprietarii. La început nu va fi așa de mult, căci decizia a fost ca din toamnă să se pornească din liga a treia, pentru ca o perioada de reconstrucție sportivă să aibă loc într-o competiție mai ușoară, la costuri mai mici și cu energie venită din creșterea de jucători, nu din transferuri sonore. În vara lui 2026 se va bifa promovarea în liga a doua. Este pasul cel mai mic, n-ar trebui să ne temem că-l ratăm.
Ideal ar fi ca în vara lui 2027 să curgă șampania pentru promovarea în Superligă. Dacă și în curtea primăriei toate merg normal, stadionul din Buziașului (10.000 de locuri), „Lego”, „Eroii Timișoarei”, cum vreți să-i ziceți, va fi gata la final de 2026, chiar spre 2027, dacă ne luăm rezerve. Ar fi o sincronizare bună. În toamnă am merge la primele meciuri pe un nou stadion care va fi casă lui Poli pentru câteva ediții de campionat. Nu știm câte, poate nu multe, dacă guvernul va aloca fără pauze Companiei Naționale de Investiții banii necesari reconstrucției stadionului mare, cel de 30.000 de locuri, de pe actuala locație a arenei DP.
Pentru tot acest parcurs însă, administrația județeană și cea municipală ar trebui să se înțeleagă pe termen lung, nu un an, iar mai apoi să vină alegerile și să se spargă distracția. Categoric, un astfel de traseu ar pune capăt istoriei lui Poli. Și-așa e greu de explicat unor tineri de 20 de ani cine este Poli, ce reprezintă pentru timișoreni alb- violetul, imnurile și istoricul tifoseriei, pasiunea pentru spectacolul tribunelor, iar Druckeria, chiar ținută aproape de acționariat, trebuie să-și asume în continuare rolul predării în „școala vieții” a „disciplinei Poli”, mult mai apăsat decât misiunile sale „sindicale”.
Nici președintele Simonis, nici primarul Fritz nu-și doresc calitatea de „patron-jucător” în fotbal, nu vor să se complice – așa spun acuma – iar pentru asta ar trebui să se asigure de un management profesionist. Că va fi unul local, confirmat prin rezultate bune în eșaloanele inferioare, sau vor fi aduși figuri cunoscute în fotbalul românesc, rămâne de văzut, dar este clar că banul asigurat de „acționari” nu este suficient. Un lucru este clar, ceasul a pornit pentru „noua Poli”. Adio, bătrân stadion.
Comentarii prin facebook