La sediul Consiliului Județean Caraș-Severin a avut loc o întâlnire între reprezentanții Universității de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara și conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin în vederea realizării unui parteneriat în domeniul învățământului superior. USVT și-a exprimat intenția de dezvoltare academică prin înființarea unei extensii universitare în orașul Reșița. Au fost discutate direcțiile comune…
De la schiță, la show pe catwalk: absolvenţii secţiei Modă – Design Vestimentar, și-au prezentat colecţiile în cadrul unei gale spectaculoase, la Iulius Congress Hall
Creativitate, originalitate, idei îndrăznețe și cel mai important, visuri îndeplinite, despre toate acestea a fost vorba la Gala absolvenților MDVTM 2025, care a avut loc în Iulius Town. Studenții și masteranzii programului de studiu Modă – Design Vestimentar din cadrul Facultății de Arte și Design – Universitatea de Vest din Timișoara – și-au prezentat colecțiile…
Timișoara lansează revoluția în colectarea deșeurilor de la populație. Cetățenii vor trebui să utilizeze cartela sau mobilul pentru acces în sistem
Selectare pe (cel puțin) patru fracții a deșeurilor și depunerea acestora la noile insule ecologice, plus utilizarea unei cartele speciale sau a aplicației de mobil pentru deschiderea containerelor sunt principalele noutăți pe care timișorenii, deocamdată cei din Calea Aradului și Calea Torontalului, vor trebui să le învețe din această lună odată cu montarea sistemelor moderne…
Echipa de baschet a Timișoarei se întărește pentru noul sezon. Vezi cine a venit la echipă
Aproape 40 de ani la rând în prima ligă… o performanță demnă pentru orice echipă, bifată însă de gruparea de baschet a orașului, care deși se află în vacanță, lucrează la conturarea unui lot mai puternic, cu care să atace play-off-ul. „Leii din Banat” au oficializat o achiziție importantă și și-au asigurat serviciile lui Devon…
Evaluarea Națională 2025: au mai crescut puţin notele după contestații
Ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) se situează la 83,2%, după soluţionarea contestaţiilor, fiind în creştere cu 0,1% faţă de rezultatele iniţiale. În anul 2024, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 74,5%. De asemenea, a crescut numărul elevilor cu media generală 10: de la 75…
Ca la Radio Erevan! Firma care administrează baza Heaven a intrat în insolvenţă de atâtea victorii împotriva Primăriei Timişoara
“Primăria Timişoara a pierdut definitiv procesul cu Heaven”, a fost o ştire difuzată în urmă cu două zile pe reţelele de socializare şi de unele site-uri. O ştire care aduce izbitor cu cele de la Radio Erevan, în condiţiile în care propietarii Heaven au câştigat doar anularea dispoziţiei de demolare, un proces pe care nici…
Sâmbătă, PNL îşi alege noua ehipă de conducere. Din aceasta va face parte şi Marilen Pirtea, ales deja membru în viitorul Birou Executiv
Sâmbătă, 12 iulie, la Bucureşti va avea loc Congresul PNL pentru desemnarea noii conduceri a partidului. O mare parte a conducerii a fost aleasă deja la nivel regional. Printre cei care vor face parte din noua conducere a partidului se numără şi preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, ales membru al Biroului Executiv. Numărul…
Încă un parteneriat internațional important pentru UPT
UPT și British Council dau mâna pentru Circular Cultures Design School 2025. Până atunci s-au acordat premiile „The Scott-Gădeanu Travelling Scholarship”. La sediul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a avut loc miercuri, 9 iulie 2025, semnarea contractului de parteneriat între UPT și British Council Romania pentru realizarea unor activități educaționale și culturale de interes comun, document…
Primăria caută constructor pentru un megacentru de colectare cu aport voluntar a deșeurilor. Suma alocată, 26 milioane de euro
Primăria Timișoara oferă aproape 26 de milioane de euro, majoritatea bani europeni primiți prin PNRR, pentru amenajarea unui megacentru de colectare voluntară a deșeurilor destinat aglomerării urbane Timișoara. Speranța municipalității este ca prin acest centru să fie adunate anual mii de tone de deșeuri care nu sunt colectate de la ”deținători”, și care, altfel, ar…
CCIA Timiș, promotor al parteneriatului pentru dezvoltare cu Africa de Sud
CCIA Timiș vine în sprijinul antreprenorilor care caută diversificare și potențial de creștere pe piețe cu economii emergente, aflate în plină expansiune, prin organizarea unei misiuni economice multisectoriale exotice în Africa de Sud, la Johannesburg și Cape Town, în perioada 8-20 noiembrie 2025. În prezent, Africa de Sud se află într-o fază de redresare progresivă,…
Zarurile au cam fost aruncate. La tomberon
Orice om cu scaun la cap cred că ar accepta un program de sacrificiu pentru redresarea economiei unei țări în anumite condiții. Să i se spună clar ce urmează să pățească, să știe cam pe ce durată se desfășoară această strângere de curea, să împartă corect și echitabil acest efort și, dacă se mai poate,…
Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XXI-a. Digital mindset: Gândește digital & acționează inteligent în era #SmartAccounting
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, la 13 iulie, Ziua Națională a Contabilului Român. 2025 este al 21-lea an în care este sărbătorit cel mai important eveniment din România dedicat profesiei contabile. Mesajele partenerilor instituționali ai profesiei – instituții și autorități de reglementare, mediul de afaceri și mediul…
Emblematicul festival de jazz de la Gărâna îşi deschide porţile
Gărâna Jazz Festival ajunge în această vară la ediția cu numărul 29 și aduce pe scena din Poiana Lupului artiști din peste 12 țări, printre care Norvegia, Danemarca, Franța, Polonia, Grecia, Olanda, Turcia, S.U.A. și România. Timp de patru zile, între 10 și 13 iulie 2025, jazzul contemporan se va auzi, ca în fiecare an,…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 iunie 2025
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.07.2025, după care se vor executa activități specific serviciului de: „Semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara”: În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de…
Echipele masculine şi feminine ale României au debutat cu dreptul la Europeanul de padel din Madrid
Pentru prima dată, lotul național de padel al României participă la prestigiosul turneu internațional FIP Euro Padel Cup, desfășurat în perioada 7 – 13 iulie 2025, la Madrid, Spania. Această participare la ceea ce înseamnă Europeanul de Padel marchează un pas important în recunoașterea internațională a padelului românesc și reflectă progresul constant al acestui sport…
Au fost turnați ultimii metri cubi de beton la placa de pe pasajul Solventul/VIDEO
Lucrările efectuate la Pasajul Solventul au ajuns la finalizarea plăcii de beton realizată deasupra pasajului. Miercuri s-a realizat ultima parte a betonării. Urmează ca după finalizare să se realizeze accesul auto de pe cele două console laterale, iar constructorul să treacă la efectuarea fundațiilor pentru drum și pentru liniile de tramvai. ”Suntem la Solventul, unde…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile a reabilitării Podului Muncii
ADR Vest a semnat cu Primăria Timișoara contractul de finanțare pentru o nouă investiție importantă în infrastructura din Timișoara. Podul Iuliu Maniu, de lângă fosta Fabrică de ţigări, va fi complet modernizat, cu ajutorul fondurilor europene. După mai bine de patru decenii în care a susținut traficul rutier, pietonal și de transport public, Podul Iuliu…
Lovrin – Stație de epurare finalizată de Aquatim, cu fonduri europene
Lovrin – Stație de epurare finalizată de Aquatim, cu fonduri europene Zilele trecute a fost semnat procesul verbal de recepție al stației de epurare din Lovrin, care deservește o populaţie echivalentă de 6.405 P.E. Investiția, în valoare de 33.188.911,10 RON (fără TVA), a presupus construirea unei staţii de epurare clasice, cu treaptă mecanică, biologică şi…
Primăria Timișoara din nou la raport. Au fost renovate incintele la mai multe școli din oraș/FOTO
Primăria Timișoara ne arată că se lucrează în continuare la reparații în școlile și grădinițele din Timișoara. Pentru ca cetățenii să știe că se lucrează, aflăm cu au fost finalizate primele patru săli de clasă din clădirea Liceului Lenau, situată lângă Parcul Botanic, precum și jumătate din fațada Școlii Gimnaziale 21. Din fericire, și alți…
Colterm și-a asigurat o bună parte din cărbunele necesar perioadei de iarnă. A semnat cu Complexul Energetic Oltenia
Societatea de termoficare Colterm a reușit semnarea unui contract care va asigura mare parte din necesarul de cărbune pentru sezonul viitor de iarnă, cu unul dintre principalii producători de pe piața românească. Cărbunele va fi furnizat de Complexul Energetic Oltenia, acesta fiind necesar pentru CET Sud. începând din 1 august 2025 și până în 30…