Opera Română Timișoara a pregătit pentru melomani șase spectacole pentru ultima lună a anului. Acestea vor fi pentru toate gusturile și vârstele, respectiv un musical pentru copii, trei spectacole de operă, o operetă și un musical.
Joi, 6 decembrie 2018, în matineu, de la ora 11.00 va avea loc musicalul pentru copii Micuța Dorothy de Marius Țeicu. Spectacolul, o adaptare după Vrăjitorul din Oz, va fi interpretat în limba română.
Duminică, 9 decembrie, de la ora 18.00, va fi pusă în scenă celebra operă Aida de Giuseppe Verdi. Spectacolul va fi cântat în limba italiană și titrat în limba română.
Miercuri, 12 decembrie 2018, de la ora 19.00 se va cânta Scripcarul pe acoperiș de Jerry Bock, musical interpretat în limba română. O săptămână mai târziu, miercuri, 19 decembrie, de la ora 19.00 va avea loc spectacolul Elixirul Dragostei. Opera lui Gaetano Donizetti va fi cântată în limba italiană și titrată în limba română.
Pe 23 decembrie, de la ora 17.00, pe scena Operei timișorene va avea loc opera Văduva Veselă de Franz Lehar. Spectacolul va fi interpretat în limba română.
Anul se va termina, în mod tradițional, pe 31 decembrie 2018, de la ora 18.00 pe acordurile Liliacului lui Johann Strauss. Spectacolul de operetă va fi interpretat în limba română. Direcțiunea Operei își rezervă dreptul de a efectua unele modificări la programul prezentat.
Comentarii prin facebook