Brazii au apărut și prin piețe, în Timișoara, deși mulți oameni fie fac drumul la magazin pentru a-și lua un pom de Crăciun „de pe raft”, fie aleg unul de plastic. Prețurile în piețe variază în funcție de… client.
Dacă dai o raită în piețele din Timișoara găsești brazi mai „bogați”, mai argintii, cum dorești, la prețuri care mai de care. Vânzătorii se orientează și ei după client. Prețul este unul variabil. Un brad de înălțimea ta (cu condiția să nu fii prea înalt), așa, cam pe la 170 de centimetri, puțin peste, ai șansa să îl iei cu o sută de lei, iar dacă haina pe care o porți este una „de firmă” nu îl iei sub 120.
Un brad ce trece de doi metri, bogat, frumos și „veșnic verde” îl găsești la 200 de lei. Dar este un brad cu care îl faci puțin invidios pe vecinul de peste drum și, poate, nervoasă soția care va mătura acele zi de zi.
Comentarii prin facebook