Vremea bilanțurilor. Mii de persoane au devenit șoferi în Timiș, în 2018

Ca în fiecare sfârșit de an, vremea bilanțurilor vine în luna decembrie. În Timiș, anul acesta, conform unui raport al serviciului public Regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, 7800 de persoane au reușit să obțină râvnitul și aproape indispensabilul carnet de șofer.

carnet de șofer

De departe, anul 2018, ca și anul trecut, a fost cel mai productiv în ceea ce privește numărul de solicitări de înmatriculare. Au fost emise nu mai puțin de 58.170 de certificate de înmatriculare. Un scurt calcul redă realitatea că un angajat al serviciului public Regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în cele șapte ore petrecute la locul de muncă, a soluționat în regim de programare online o cerere în aproximativ 5-7 minute.

În 2018 au fost emise 36.812 permise de conducere, atât proaspeților șoferi, cât și celor care le-au preschimbat. Față de anii anteriori, volumul a crescut cu aproximativ 10%. Examinatorii, polițiștii care le dau „undă verde” persoanelor ce-și doresc să devină șoferi, din 19.425 de candidați trecuți prin mâna lor, au admis mai puțin de jumătate, 7800. Bătaie de cap pentru mulți care-și doresc să fie purtători al permisului de conducere nu reprezintă doar „orașul”, dar și „sala”, adică proba teoretică. Din 31.263 de candidați programați, admiși au fost declarați doar 11.227, persoane care au putut, grație promovării testului, să participe la proba practică. De asemenea, au existat 1153 de cereri de radiere din circulație a autovehiculelor.

Serviciul public Regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor este axat pe trei activități: emiterea de documente și organizarea concursurilor de examinare a candidaților în vederea obținerii permisului de conducere, dar și menținerea în actualitate a bazei de date în ceea ce privește posesorii de permise de conducere și a evidenței vehiculelor înmatriculate.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Costel a spus: (decembrie 24th, 2018 at 07:25 )

Câți dintre ei conduc preventiv?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Drumul Boilor și bulevardul Sudului, puse în acord de CJ Timiș și Primăria Timișoara

Cele mai importante drumuri de acces spre și dinspre Timișoara, din zona de sud a orașului, vor intra în lucru. Vestea bună este că CJT și Primăria s-au înțeles și vor lucra împreună pe Drumul Boilor și pe bulevardul Sudului. Cele două instituții administrative par să fi ajuns în acord pe noile drumuri de acces...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul Boilor și bulevardul Sudului, puse în acord de CJ Timiș și Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.