„Abramburica” a fost demisă vorbind de pe site-ul Poliției Timiș

Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Timiș postează pe site-ul instituției un cod de comportament al familiilor cu copii menit să evite creșterea numărului de minori victime pe durata vacanțelor. Astfel, specialiștii din poliție, că n-or fi făcut șefii de post o astfel de lucrare, recomandă copiilor, printre altele, să ceară întotdeauna voie când vor să plece undeva, să anunțe părinții și bunicii unde pleacă la joaca, să nu-și lase la vedere cheia de la casă atârnată la gât, obiecte de valoare, să nu intre în scara blocurilor sau în lift cu persoane necunoscute, să nu plece niciodată cu persoane străine și să nu se urce în autoturisme cu acestea. Ce sunt, la urma urmelor, aceste sfaturi? Un program de educare al minorilor derulat în familie sau în școală pentru a fi limitate infracțiunile împotriva celor tineri. Lucruri de bază, bine de știut și foarte cicălitoare pentru copii când sunt spuse de părinți sau bunici, însă atât de valoroase pentru a nu mai ajunge în situații gen Caracal. Dacă sunt cuminți și ascultă de bătrâni sau de IPJ Timiș vor fi mai protejați și se spune că au primit o educație din familie și apoi de la școală. Că așa au învățat ei „de-acasă”.

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Nu cred să existe părinte pe lumea asta să nu-i fi spus copilului măcar o dată să nu se urce în mașina unui străin, iar după nonorocirea de la Caracal numai dacă minți nu recunoști că ți-au luat pruncul deoparte să-l avertizezi despre astfel de riscuri. Pentru aceste sfaturi (cine știe de când or fi fost ele postate pe site-ul IPJ Timiș) nimeni din poliția locală nu a fost dat afară, nu a fost nici măcar o ședință cu șefii, cu prefecta, cu ministrul Administrației și Internelor sau cu ditamai premierul Dăncilă să fie vreunul certat și destituit că a îndrăznit să scrie așa ceva pe o pagină oficială. Să fiu bine înțeles, în niciun caz nu mă încearcă vreun sentiment de simpatie față de Ecaterina Andronescu. Ba cred că a fost ținută de PSD excesiv pe o funcție care i-a permis să facă mult rău educației din România. Pentru scoaterea ei de la comanda învățământului românesc o grămadă de premieri aveau de ales dintre suficientele motive adunate de-alungul vremii, fie să nu o pună ministru, fie să o demită mai din vreme. Dar nu, Viorica Dăncilă și-a exersat autoritatea tocmai când femeia a spus ce spune toată lumea, din bătrâni sau din codurile de conduită preventivă ale poliției.

„Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc în nicio maşină străină”. Sună rău? Poate că nu era momentul să zici ceva ce-ar aduce a reproș spus unor părinți și-așa nenorociți de complicitatea criminală dintre brută și statul român. Dar luat cuvânt cu cuvânt, Ecaterina Andronescu nu face decât să spună ce recomandă și inspectoratele de poliție județene, ce noi toți am transmis copiilor noștri, nimic altceva. Ministru Ioan Rus a fost demis în 2015 tot pentru o inabilitate a sa când afirma că bărbații români se duc la muncă în străinătate pentru a trimite acasă bani unor copii tentați să cadă pradă unor apucături vicioase, iar mamele lor, soțiile, să devină curve. Evident că omul n-a ales bine cuvintele, dar fenomenul abandonului de familii din considerente economice exista și atunci și există și acuma. Să spui că nu e bine ca un părinte să își abandoneze copilul, în unele cazuri ambii părinți făcând asta, lăsând sarcina creșterii minorilor pe umerii bunicilor, asta nu e o treabă principial nesănătoasă, indiferent cât de bine sau prost este comunicată. 

Ecaterina Andronescu și Ioan Rus nu au greșit atât de adânc spunând ce au avut de spus, ci au greșit când au ales convenabil să facă parte din aceste guverne ce au lăsat România în această dramă demografic-economică. Tu poți educa un copil să nu plece cu autostopul, dar nu mai bine îți dai demisia din guvern dacă vezi că clica politică din care faci parte nu asigură condiții de navetă și de educație copiilor în localitățile de unde provin? Poți crede că nevasta rămasă în România a unui migrant economic ar fi rea de muscă, dar supără-te că guvernele din care ai făcut parte nu pot reține acasă, lângă nevastă și copii, românii cu capacitate de muncă, care să contribuie aici cu taxe și impozite. Altfel, nu va rămâne nimeni cu nicio învățătură de minte. Guvernul Dăncilă are sentimentul misiunii împlinite când a dat afară șeful poliției ca să-l pună apoi mare comandant la Frontieră, iar pe ministrul Educației l-a tratat cu maximă severitate tocmai când a spus adevărul. „Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reprezintă poziția Guvernului…”, spunea premierul Dăncilă despre ieșirea Ecaterinei Andronescu. Alo, Poliția Timiș, sunteți în afara atitudinii de maximă responsabilitate a guvernanților PSD și asta e grav! Dați repede foc la site!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.