O ședință pe tema gripei și a coronavirusului a avut loc la Prefectura Timiș. Aici s-a decis ca vizitele în spitale să fie restricționate și s-a discutat și despre situațiile în care se pot suspenda cursurile în școli, în funcție de numărul elevilor bolnavi. Se iau mai multe măsuri prevenție.
În ceea ce privește școlile din Timiș, a fost instituit un sistem de supraveghere a îmbolnăvirilor care presupune un triaj zilnic al elevilor și s-a decis ca în cazul în care apar mai mult de trei cazuri într-o colectivitate, fie clasă de școală sau grupă de grădiniță sau dacă peste 20 la sută dintre elevi sau preșcolari lipsesc fiind bolnavi să se suspende cursurile.
În Timiș, până la ora actuală au fost înregistrate nu mai puțin de 138 de cazuri de gripă clinică, din care 41 în unitățile școlare. În 28 de cazuri a fost nevoie de internarea pacienților în spital. Au fost diagnosticate și patru cazuri de SARI (sindrom respirator acut).
Sunt restricționate și vizitele în spitale, iar vizitatorii primesc echipament de protecție.
Pe Aeroportul Internațional Timișoara, călătorii care vin din zonele de risc sunt consultați și există o evidență clară a lor.
În ceea ce privește grupul de muzicieni de la Filarmonica Timișoara, aceștia se află, în continuare, sub monitorizare la domiciliu, până în data de 4 februarie.
„Prefectul Liliana Oneț a cerut Direcției de Sănătate Publică să facă o informare continuă a populației, în ceea ce privește măsurile de prevenție, mai ales unde sunt colectivități de copii (săli de sport, bazine, locuri de joacă), inclusiv la nivelul vămilor terestre de la nivelul județului Timiș. În plus, în cazul în care există companii care au schimburi de experiență sau alte întâlniri de afaceri cu cetățeni din zonele de risc, sfatul este să se anunțe de urgență Direcția de Sănătate Publică”, transmit cei de la Instituția Prefectului Timiș.
Comentarii prin facebook