Bănăţenii şi oltenii o dădură la pace în Turcia. Ripensia – FC U Craiova 1-1

Ripensia

Ripensia

În al treilea meci de verificare din Antalya, Ripensia a întâlnit un adversar din liga a 3-a, FC U Craiova 1948. Roș-galbenii au început cu un prim ”11” cu șase jucători U21. Din păcate, Benea a fost schimbat în minutul 43 din cauza unei accidentări, o lovitură la tibie.

Un joc echilibrat, la mijlocul terenului în prima repriză, fără șuturi pe poartă de ambele părți. Ripensiștii au avut două ocazii de gol. O lovitură liberă laterală, centrarea a ajuns la Tînc, a reluat cu capul, dar mingea nu a prins spațiul porții. A doua ocazie a pornit de la un corner executat lung, pe colțul de 6 metri, dar Burdeț nu a reușit să reia balonul. Oltenii au deschis scorul prin Dragu în minutul 19. Golul a venit dintr-o lovitură liberă indirectă, cu zidul pe linia porții, iar mingea a prins colțul lung. A fost și singura situație a adversarului în prima parte.

În repriza a doua, jocul s-a deschis și au apărut și ocaziile mai clare. S-au consemnat câte 2-3 situații pentru fiecare echipă. Formația bănăţeană a egalat în minutul 81. O intercepție a lui Urvantev în careul advers, o deschidere pentru Popovici, care trece printre fundașii centrali, driblează portarul și înscrie cu stângul în poarta rămasă goală. Cea mai mare ocazie a adversarului: un jucător al craiovenilor a scăpat singur în zona centrală, Păduraru a ieșit și a închis bine unghiul.

Iată formația din prima repriză:
Dobre (min. 46 – Păduraru) – Popa (cpt), Tînc, Țieranu, Benea (min. 43 – Gavrilă) – Călin, Burdeț – Neagu, Vasluian, Chera – Golda.

Cu excepția lui Păduraru și Gavrilă, din minutul 58 s-a făcut schimbul:
Păduraru – Macrițchii A., Hecsko, Apro, Gavrilă – Macrițchii V., Stoi – Monea, Sîrbu, Ivan – Popovici.

Următorul meci este programat pe 4 februarie. Adversarul timişorenilor va fi FK Kit Go Pehcevo, echipă ce joacă în liga a 2-a macedoneană.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top