Panti, „ambasador” pentru Politehnica!

Divizionara secundă Politehnica Timișoara încearcă să atragă în continuare în proiectul Politehnicii oameni de calitate care înţeleg spiritul Timişoarei. După Paul Codrea, tot din această vară, un alt nume important din istoria recentă a fotbalului bănăţean va colabora cu Centrul de copii şi juniori alb-violet. E vorba de goalkeeperul Costel Pantilimon.

“Panti” va fi responsabil relaţii internaţionale pentru Centrul de copii şi juniori al Politehnicii. „Am vrut să mă implic strict pentru ceea ce înseamnă copii şi juniori. Să acord sprijinul meu Politehnicii şi domnului preşedinte Viorel Şerban. Mă pot implica în perfecţionarea aptitudinilor antrenorilor, dacă există şansa ca aceştia să meargă în Anglia sau în altă zonă în care pot ajuta prin relaţiile mele. Cu privire la ce înseamnă lucrul la copii şi juniori, dacă sunt copii talentaţi care considerăm că pot ajunge la un club sau într-un mediu mai puternic în străinătate, încercăm să-i trimitem la trialuri sau poate vom organiza competiţii între cluburi, cu grupe de la academiile echipelor la care am jucat”, a spus Costel Pantilimon despre noul său “job”. Fane e în continuare jucător activ, portarul în vârstă de 33 de ani a evoluat în prima parte a anului în Cipru, la Omonia, sub formă de împrumut de la Nottingham Forest, clubul de care aparţine în continuare.

Costel Pantilimon a fost atras în proiectul Politehnicii în mod natural după ce s-a lansat în fotbalul mare din oraşul nostru. “Eu am jucat la Timişoara. Parteneriatul acesta cu suporterii şi Universitatea Politehnica e modul meu de a ajuta. În general dacă mi se cere ajutorul din acest oraş eu accept. Ei mi l-au cerut şi de refuzat nu aveam cum să refuz. Plus că am mai avut discuţii cu domnul preşedinte Viorel Şerban… Plus că sunt ataşat de anumiţi băieţi cu care am jucat (n.n. Scutaru, Mera, Axente). Am fost colegi de-a lungul anilor. Am spus cu mare drag, nu o să mă dau niciodată înapoi dacă Politehnica va avea nevoie de un sprijin”, a precizat “Panti”.

Internaţionalul e convins că Timişoara menţine un potenţial imens pentru o construcţie solidă. “Atâta timp cât se cere ajutorul oamenilor care sunt sau au fost implicaţi în fotbal, cred că nu o să se lovească de un refuz. Toţi sunt dornici să ajute, important e să fie proiecte solide, serioase şi să ştii că oamenii vor într-adevăr să facă ceva. Este ceea ce am văzut eu personal, mai ales că am stat foarte aproape în ultima perioadă de oamenii implicați în organizarea academiei, care mi-au explicat şi am văzut despre ce este vorba… În mare parte eu spun că lucrurile se îndreaptă spre bine. Dacă vrei să găseşti oameni pasionaţi şi chiar profesionişti, sunt destul de mulţi. Cum s-a întâmplat cu aducerea lui Paul Codrea la Centru. În oraş încă se pot găsi oameni competenţi care pot sări în sprijinul proiectului. Toate vin încetul cu încetul”, a concluzionat Costel Fane Pantilimon.

Costel Fane Pantilimon s-a născut în data de 1 februarie 1987, la Bacău. Şi-a început cariera la localnica Aerostar, de unde a fost transferat la FC Politehnica Timişoara. După evoluţiile excelente pe Bega, inclusiv în preliminariile Champions League, longilinul goalkeeper (2,03 metri) a ajuns la Manchester City în vara lui 2011. Cu “cetăţenii” a fost campion în două rânduri, a cucerit Cupa Ligii o dată şi de două ori Super Cupa. A mai jucat în Premier League pentru Sunderland şi Watford. De aici următoarea sa bornă a fost elita Spaniei, evoluând pentru Deportivo La Coruna în prima parte a stagiunii 2017-18. A urmat apoi mutarea la Nottingham Forest, în Championship (L2 Anglia), club de mare tradiţie de care aparţine şi acum. În prima parte a anului a fost împrumutat la Omonia, în Cipru. Pentru echipa naţională a României “Panti” a înregistrat 27 de selecţii, făcând de asemenea parte din lotul pentru Euro 2016!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.