Jurnal de campanie (10). Nicolae Robu, umilit prin ignorare de „haterii” din conducerea naţională a PNL

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Oculta Mondială, “haterii”, Soros şi statul paralel au pus stăpânire, se pare, şi pe conducerea centrală a PNL. Fiindcă o altă explicaţie nu găsesc, pentru cele ce urmează. În aceste zile, în media naţională a apărut un advertorial electoral, asumat de Partidul Naţional Liberal, în care sunt glorificate realizările primarilor liberali din întreaga ţară. Titlul este sugestiv: “Miza alegerilor locale. Modelul PNL al dezvoltării: Cluj-Napoca, Reșița sau Sinaia. În 3 ani, Reșița a atras 160 milioane euro fonduri europene”.

Lăsăm însă puţin acest articol publicitar asumat de conducerea PNL, pentru a face un scurt popas la Timişoara. Acolo unde primarul (tot PNL-ist, mai puţin liberal) Nicolae Robu se laudă în fiecare zi că e campion mondial, nu doar naţional, la atras fonduri europene, iar cu el edil, Timişoara s-a dezvoltat în opt ani, cât cu alţii într-un secol.

Chiar zilele trecute, într-o postare în care se războia cu Oculta Mondială şi statul paralel, Robu scria pe Facebook:

Sunt convins că sesizați, cu toții, cum mobilizarea grupurilor de interese pentru acapararea Timișoarei atinge noi și noi cote! De ce oare?!

Pentru că Timișoara de astăzi e numai bună de pus mâna pe ea, așa, adusă DE DV. ÎMPREUNĂ CU MINE, CA PRIMAR, la cotele foarte înalte la care se situează, sub multiple aspecte:
•oraș dintre cele mai râvnite din Europa pt trăire în el -așa se explică faptul că cetățeni germani, francezi, italieni, austrieci etc. au optat să-și petreacă restul vieții în Timișoara!-
•oraș cu bani mulți la bugetul local, din care deja de 8 ani nu se mai poate “suge” și e “sete” mare
•orașul cel mai dinamic din România
•orașul cu cele mai mari investiții străine din România
•orașul cu cele mai mari exporturi
•orașul capitală culturală europeană
•orașul frumos, modern, calm, sigur, toate, repet, realizate de noi, ÎMPREUNĂ, DE DV., CU MINE CA PRIMAR, ALES DE DV.!”.

Aţi înţeles, Nicolae Robu a făcut din Timişoara cel mai şi cel mai oraş din întreaga galaxie.

Culmea, dar nu doar haterii nu sunt de acord cu el, ci chiar conducerea naţională a PNL. Şi revin la advertorialul amintit. În care “eroii”  sunt, aşa cum ne-am obişnuit, Emil Boc şi Ilie Bolojan. Cât e de lung articolul – şi e foarte lung – nu se pomeneşte niciun cuvânt despre Robu. În schimb, Boc şi Bolojan, la fiecare pas. Dar nu numai atât, la categoria edili competenţi e trecut şi primarul Reşiţei, Ioan Popa alias “Nelu Tăieţelu”. Care explică cum a reuşit să aducă 160 de milioane de euro din fonduri europene în oraş. Credeţi că a luat lecţii de la Robu şi Culiţă Chiş? Nici vorbă! Şi-a trimis mai mulţi angajaţi din primărie la Oradea, să deprindă acolo scrierea de proiecte. Culmea, ca să ajungă la Oradea, au trecut prin Timişoara mega-performantă la atras fonduri, dar nu au oprit. Dar nu doar atât.

“Succesele de la Cluj, Alba Iulia sau Oradea, pot și chiar vor fi înmulțite și răspândite în toată țara”, se mai arată în articol, şi se mai dă o listă cu oraşe conduse de primari PNL-işti competenţi: Piatra Neamț, Botoșani, Suceava, Călărași sau Măgurele. Timişoara apare într-o singură frază în întregul articol: “Ideea de „patrimoniu viu” dată de festivalurile de la Sibiu și Cluj, însuflețește de acum și vechi citadele ori cetăți restaurate la Alba Iulia, Timișoara, Oradea, Râșnov sau Feldioara, iar amenajarea de succes a canalului Bega din Timișoara este sursă de inspirație pentru un „coridor verde” al Someșului în Cluj.”. Despre Robu, nimic. E clar că Oculta Mondială şi grupurile de interese au pus mâna şi pe conducerea centrală a PNL.

 

 

 

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Dragoș Vasile a spus: (august 16th, 2020 at 13:24 )

Unii vorbesc mult alții fac. Este cazul Domnului Robu. S-au făcut multe, sa mai lăsăm rautacismele. Omul este corect și își da silința pt oraș.

Mihai a spus: (august 16th, 2020 at 13:54 )

Tic tac tic tac Robu este pe fraras.
Aroganta, minciuna si incompetenta administratiei Robu este binecunoscuta!
Prezenta masiva la vot si scapam de primarul „drujba’

Nelu a spus: (august 16th, 2020 at 14:19 )

@Dragos Vasile si eu imi dau silinta pentru oras. eu, un nimeni. Te incanta? :)))) ca am acelasi rezultate ca Robu.
una e sa-ti dai silinta, alta e sa fii si competent. Sau sanatos psihic pentru inceput.

serbanescu a spus: (august 16th, 2020 at 15:17 )

… (Timisoara) oraș dintre cele mai râvnite din Europa …. se explică faptul că cetățeni germani, francezi, italieni, austrieci etc. DE ETNIE ???? ai diasporei ac br s.a. au optat să-și petreacă restul vieții în Timișoara!-

Anubis a spus: (august 16th, 2020 at 16:48 )

@Dragos Vasile esti din alta lume, cetatene. Cetatean al orasului, angajat in primarie, Colterm sau poate doar angajat intr-o societate abonanata la contracte cu statul? Nu conteaza, conteaza doar dezinformarea si manipularea pe care o incerca un influencer de 2 lei.

Care sunt, ma, marile realizari? Doua pasaje, un sens si 1000 de semafoare? Din bugetul ala imens? Care sunt realizarile?

Poli 21 a spus: (august 16th, 2020 at 18:22 )

Se pare ca de pe terasa unde iti faci veacul lucrurile se vad cu tenta rosie ( si nu de la tomate), chiar daca orbul are multe bube in cap. Din pacate debanat a ajuns sa fie trimbita psdului sau a rezervelor acestora de la usr.

Rumburak a spus: (august 16th, 2020 at 21:52 )

In Romania 65 de ani e virsta de pensionare…
Ce putere de munca mai are un senior?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doi sportivi de la CSM Timișoara aduc trei medalii de aur de la Europenele de canotaj

România a dominat categoric Campionatul European de Tineret de la Kruszwica, Polonia, acolo unde tricolorul a urcat de cele mai multe ori pe catarg. Doi sportivi legitimați la CSM Timișoara s-au aflat printre protagoniști, iar imnul țării noastre s-au auzit și pentru ei. Așadar, avem un aur pentru Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitrița Ursaciuc, Iuliana Irina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi sportivi de la CSM Timișoara aduc trei medalii de aur de la Europenele de canotaj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A sunat clopoțelul pentru aproape 3 milioane de elevi și preșcolari din toată țara! Structura anului școlar

Circa 2.900.000 de elevi și preșcolari încep luni noul an școlar – 2026-2027, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile anului școlar încep pe 7 septembrie și se vor încheia pe 18 iunie 2027. Vor fi 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A sunat clopoțelul pentru aproape 3 milioane de elevi și preșcolari din toată țara! Structura anului școlar

Economic vezi arhiva Economic

cciat

CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Circa 2.900.000 de elevi și preșcolari încep luni noul an școlar – 2026-2027, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile anului școlar încep pe 7 septembrie și se vor încheia pe 18 iunie 2027. Vor fi 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A sunat clopoțelul pentru aproape 3 milioane de elevi și preșcolari din toată țara! Structura anului școlar
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Europa, concluzionează Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara. El analizează sistemul educațional, vorbește despre salariile în scădere ale personalului didactic, ceea ce duce la greutăți în păstrarea dascălilor. Iar acestea duc la un sistem care întâmpină dificultăți atât în atragerea și păstrarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea, rectorul UVT, analizează sistemul educațional: „Între deficitul de profesori și cea mai scăzută pondere a tinerilor cu studii superioare din UE”
Un șofer care transporta 14 elevi la școală a fost prins băut la volan, în această dimineață, în județul Timiș. Bărbatul a fost oprit de polițiști pe raza orașului Gătaia și s-a ales cu o amendă uriașă, dar și cu permisul suspendat. Incidentul a avut loc astăzi, 7 septembrie 2026. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Revoltător! Șofer care transporta copii în prima zi de școală, prins băut, dis-de-dimineață
Cu 23 de zile înainte de-a părăsi scaunul de primar al Timişoarei, într-un mesaj transmis odată cu deschiderea noului an şcolar, Dominic Fritz s-a referit mai mult la cele două creşe care se deschid astăzi. El afirmă că, pentru prima oară după 1989, de azi vor fi primii copii care merg la creșe nou construite....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, mesaj la începerea noului an şcolar:  “Copiii și tinerii sunt parte a potențialului incredibil pe care Timișoara îl are”
România a dominat categoric Campionatul European de Tineret de la Kruszwica, Polonia, acolo unde tricolorul a urcat de cele mai multe ori pe catarg. Doi sportivi legitimați la CSM Timișoara s-au aflat printre protagoniști, iar imnul țării noastre s-au auzit și pentru ei. Așadar, avem un aur pentru Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitrița Ursaciuc, Iuliana Irina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi sportivi de la CSM Timișoara aduc trei medalii de aur de la Europenele de canotaj
Începând de miercuri, 9 septembrie, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, un eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara, în colaborare cu Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș, salonul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide o nouă ediție a Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara
Un accident rutier grav a blocat complet traficul pe drumul național DN 68A în această după-amiază, duminică, 6 septembrie 2026. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unei coliziuni violente între un autoturism și o motocicletă. Potrivit primelor date furnizate de autorități, un bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav pe DN 68A: Trafic blocat complet între Coșava și Coșevița. UPDATE: Motociclistul nu a supraviețuit
Înaintea partidei de la Bacău, CSC Dumbrăviţa nu era cotată cu mari şanse la un rezultat pozitiv în Moldova. Până la ora meciului, bănăţenii nu câştigaseră în deplasare, iar moldovenii n-au pierdut acasă. Iar calculele hârtiei au fost confirmate, FC Bacău impunându-se lejer cu scorul fluviu de 6-1. Meci fără istoric la Bacău, acolo unde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa pierde la scor la Bacău şi se afundă în nisipurile mişcătoare ale ligii secunde
Un accident rutier grav a avut loc în dimineața zilei de duminică, 6 septembrie 2026, pe Calea Lugojului din municipiul Timișoara. Un tânăr în vârstă de 24 de ani a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina în sensul giratoriu. Verificările polițiștilor au scos la iveală detalii revoltătoare: acesta nu deținea permis de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav la intrarea în Timișoara: Un tânăr fără permis s-a răsturnat cu mașina și doar intervenția „descarcerării” i-a salvat viața
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.