Ai nevoie de permis sau vrei să-i prelungeşti valabilitatea? Te ajută Centrul Medical „Orthopedics”

Centrul Medical „Orthopedics” din Timișoara este unul dintre cele mai eficiente centre de profil, fiind un partener pentru cei care doresc să-şi devină șoferi sau să prelungească dreptul de a conduce.

Centrul pune la dispoziția celor care vor să obțină permisul sau să îl prelungească, toate specializările medicale de la care sunt solicitate avize. Astfel, candidatul nu este obligat să se plimbe de la un cabinet la altul. Centrul Medical Orthopedics se află pe strada Arieș, nr. 7, fiind foarte aproape de zona centrală a orașului și ușor accesibilă. Orarul centrulu este de luni până vineri, de la ora 8.00 la ora 18.00.

„Clinica noastră are autorizația de a realiza evaluări și de a oferi avize, pentru eliberarea certificatului medical necesar pentru obținerea sau prelungirea permisului Auto Categoria B.

Pacienții trebuie să prezinte următoarele documente:

🔸Actul de identitate + Permis Auto

🔸Adeverință de la medicul de familie, care să ateste bolile cronice cu care persoana se află în evidență.

🔸Purtătorii de ochelari sunt rugați să-i aibă asupra lor

🔸Persoanele care suferă de alte afecțiuni medicale cronice și urmează un tratament medicamentos, trebuie să prezinte un aviz (Scrisoare medicală) de la medicul specialist.”, transmit reprezentanții centrului medical.

Pentru programări puteți apela numărul de telefon +40 753 621 849.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar și cu cei de la restaurantul din Complex, spune primarul Dominic Fritz. Alte dispute sunt în primă instanță, mai spune acesta. ”Săptămâna asta am câștigat procesele împotriva celor care au cerut anularea dispozițiilor de demolare pentru recuperarea străzii Cezar transformată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi. A fost 3-0 pentru trupa bănățeană (14, 22, 19) în fața unei echipe ce în campionat nu a obținut punct. Echipa pregătită acum de Dragan Grbic nu le-a mai dat nicio speranță gazdelor, așa cum se întâmplase în Cupa României....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

CRAFT

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Timiș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează seminarul de informare a agenților economici, având ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Economic vezi arhiva Economic

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii de la Pesa, achiziționate de România, cu fonduri europene. Acestea se adaugă curselor care vor fi efectuate cu graniturile Alstom Coradia. În urma contractului respectiv, un număr de 62 de trenuri realizate de cei de la Pesa Bydgoszcz vor ajunge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Timiș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează seminarul de informare a agenților economici, având ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT
În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) sărbătorește 70 de ani de la înființare. Facultatea marchează momentul aniversar printr-o serie de inițiative dedicate comunității academice și publicului larg, propunând, pe tot parcursul anului, evenimente cu impact în plan cultural și social. Prin aceste inițiative, facultatea își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi. A fost 3-0 pentru trupa bănățeană (14, 22, 19) în fața unei echipe ce în campionat nu a obținut punct. Echipa pregătită acum de Dragan Grbic nu le-a mai dat nicio speranță gazdelor, așa cum se întâmplase în Cupa României....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj
Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să creeze, în jurul lor, contexte reale de dezvoltare pentru oameni și comunități. Activity Foundation aparține acestei a doua categorii. Încă de la început, fundația și-a propus să fie mai mult decât un furnizor de programe educaționale sau sociale. A devenit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile
  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât pe teren, dar în cele din urmă într-un derby contează mai mult rezultatul, decât spectacolul și jocul oferit de fotbaliști. Așadar, pe arena Emilian Pavel, Ghiroda a întâlnit într-un meci de totul sau nimic Politehnica, într-un adevărat clasic dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda
Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă echipamentele cu care lucrează, au loc demonstrații de prim-ajutor, intervenții de salvare la înălțime și multe alte exerciții interactive. Până la ora 16:00, sunteți așteptați în Piața Operei, unde au fost pregătite activități pentru întreaga familie. ”Celebrăm, alături de colegii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO
Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru toate operațiunile care necesită interacțiunea cu agenții și de aceea clienții sunt rugați să se programeze online sau telefonic, putând astfel alege ziua/intervalul de timp cel mai avantajos pentru ei. Programarea în magazin are rolul de a organiza eficient timpul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare
Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și să le ofere sprijin real în parcursul lor educațional. Printr-o varietate de activități și evenimente, instituția își propune să încurajeze performanța, curiozitatea și dezvoltarea academică a tinerilor. În acest sens, UVT a creat programul pentru elevi, un pachet complex de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.