Aflat încă la spital, între două intervenții, ca urmare a accidentului în care și-a fracturat ambele picioare, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, spune că încă nu a renunțat la viața politică. Speră să se însănătoșească și să poată activa din nou.
Vineri, înaintea alegerilor, Tabără a fost victima unui accident pe care l-a cauzat din neatenție. În timp ce se deplasa spre Lugoj a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor, într-un capăt de pod. Se afla într-un Logan, iar în urma impactului ambele picioare i-au fost fracturate în zona superioară.
Medicii au programat intervențiile una după alta. Alaltăieri lui Valeriu Tabără i-a fost montat un implant la femurul proximal, pe piciorul stâng, iar peste câteva zile i se va pune o proteză de șold la dreptul, potrivit ortopedului Dinu Vermeșan, cel care se ocupă de pacient. ”Am programat la câteva zile distanță intevențiile pentru că deși starea pacientului este bună, trebuie să ținem cpnt că recent a avut și o intervenție pe cord” a mai spus Vermeșan.
Potrivit medicilor, fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, nu va putea merge din nou singur decât peste mult timp. El va trebui să facă recuperare.
Comentarii prin facebook