Parteneriatul Poli – LPS Banatul e doar de ochii lumii

Declaraţiile de dragoste dintre conducerile LPS Banatul şi Poli Timişoara, prin vocile oficialilor Marius Cociu şi Călin Rosenblum, ultimul aflat atât pe statul de plată al echipei de fotbal, cât şi pe cel al liceului, au fost făcute de ochii lumii. Cei mai talentaţi juniori din curtea LPS Banatul nu ajung la Poli.

Marius Cociu și Călin Rosenblum (foto) promiteau, nu cu mult timp în urmă, că juniorii cei mai buni pregătiți la LPS Banatul vor fi îndreptați spre Poli. A fost semnat chiar și un parteneriat, mai ales că Rosenblum este atât oficial polist, cât şi subaltern al lui Cociu la liceul sportiv.

În realitate, totul a rămas doar la stadiul de poveste. La începutul anului, LPS Banatul l-a transferat pe Alexandru Ţugui, un mijlocaş care nu a împlinit încă 17 ani, la AS Roma, unde este coleg cu un alt fost junior al liceului, Deian Boldor. Portarul Vlad Ristea şi atacantul Alexandru Rus, ambii colegi de generaţie cu Alexandru Ţugui, vor lua şi ei drumul Italiei, unde vor evolua pentru juniorii Sienei.

Generaţia din care fac parte cei trei fotbalişti este pregătită de Claudiu Arba, care mai are în lot câţiva juniori extrem de talentaţi. Unul dintre ei este mijlocaşul de picior stâng Mădălin Livan, despre care se spune că nu va mai face prea mulţi pui la LPS Banatul, fiind ochit de câteva echipe din Liga I.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

luca a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 13:41 )

lps = afacerea personala a lui marius cociu.

PRIMARIA - DESTEPTAREA !!! a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 13:59 )

Totul a fost pt. fraiereala primariei , a primarului si mai ales a lui Titu Bojin!

jean a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 15:33 )

cei mai fraieriti sunt timisorenii. totul se face pe banii lor, fara sa-i intrebe cineva de sanatate. cand robu si bojin isi vor da seama ca au fost pacaliti va fi prea tarziu sa mai poata sa faca ceva. dar vorbim de fotbal, unde totul este posibil si unde gasesti tot felul de oameni dubiosi.

Pop a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 15:57 )

Cum drak sa.l pui pe Jidanu sef la Poli???Cat de prost poti sa fi Robule??

@PRIMARIA - ... a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 16:25 )

de primarie nu ma mir ca sunt fraieriti, dar ca Titu Bojin pune botu….nu ma asteptam

romeo a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 16:41 )

cireasa de pe tort cu rosenblum o sa fie peste cateva zile cand o sa-l aduca si pe fecior la poli.

timisoreanul a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 18:07 )

ROBU e bine intentionat da este inconjurat de smecherasi si lingai . ACS POLI pentru unii este un ciolan de ros . Rosenblum asta nici in liga 4-a nu era bun de conducator . Domnule primar daca tot tineti echipa pe banii nostrii va rugam punrti PERSOANE COMPETENTE IN FUNCTII DE CONDUCERE SI NU FRIPTURISTI si angajati cu norma dubla .

un parinte lps a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 20:53 )

LPS a fost si este o afacere pentru amandoi,(SOTIA LUI ROSEMBLUM = CASERITA LA LICEUL SPORTIV)…asta se stie clar!ma surprinde faptul ca primarul nu s-a interesat pe cine numeste la Poli.Sper odata sa se autosesizeze autoritatile competente si sa demareze o ancheta la liceu.Rezultatele ar fii interesante!

Frica de EXPLOZIE ! a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 22:51 )

le e frica ca explodeaza buboiul si se imprastie puroiul…

viola a spus: (ianuarie 14th, 2013 at 12:15 )

Atata timp cit marele antrenor Velcea nu pune baza pe juniorii din pepiniera proprie si nici din cea de la LPS nu vad ce rost ar mai avea acesti copii sa se gindeasca ca cineva din ,,faimoasa”conducere alb-neagra le va oferi o sansa.Totdeauna la echipa timisoareana au fost buni cei care au fost adusi pe bani multi din alta parte decat cei de aici si atunci ne miram de ce pleaca toti copiii de perspectiva in alte parti.Comisioanele primite la transferuri le iau cei care semneaza actele si atunci jucatorii adusi din alte parti totdeauna vor fi mai bine vazuti decat cei locali,doara trebuie justificata investitia.Oare cati jucatori din centrul de copii au fost promovati la echipa mare?Nu avem rabdare cu ei ,avem mereu obiective de realizat dar de promovat tineri nu ne intereseaza.RUSINE

bissi a spus: (ianuarie 14th, 2013 at 20:32 )

MAFIE clara cu kkt asta de Velcea,Rosemblum si Cociu (Director LPS Banatul).Cei de la PRIMARIE pun botul si astia trag de bani.In TM nu o sa mai fie fotbal cit timp asa nenorocitzi sint la puterea fotbalului din TM.Degeaba este public care iubeste fotbalul pt k cei din conducere iubesc mai mult banii.De ce credetzi ca nu vine la TM Contra …etc ,,acasa,,!?Fiecare care doreste ceva bine fotbalului din Tm sint respinsi sau da-tzi afara.KKT mare deocamdata la TM. Mai dureaza vreo 25 ani….pina vine un investor ca IANCU sa arate banatzenilor cum se face o echipa redutabila…Cu ,, JIDANUL ,, de Rosemblum cu sigurantza nu!!!

pop a spus: (ianuarie 15th, 2013 at 14:35 )

De Iancu nu va placut”cica papa bani publici”,lasa ca papa banii timisorenilor jidanu cu „femeia”velcea!!!

@pop a spus: (ianuarie 15th, 2013 at 15:23 )

dar a cui sluga a fost velcea? nu a lui iancu? pe velcea l-am mostenit de la marian iancu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.