Încă supărat pentru căderea la vot a transmiterii ștrandului Uszoda către Plai, viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat totuși că în o lună vor începe o serie de lucrări la baza sportivă ultracentrală rămasă de ani buni în paragină. Nu va fi cu Plai, dar va fi cu Ambulanța pentru Monumente.
Oficialul a vorbit despre tot felul de interese imobiliare spunând că în Consiliul Local ”îi apucă din când pe unii îi apucă fantasmele – un hotel acolo, un bloc sau două” . Totodată, i-a acuzat pe cei care nu au fost de acord cu planul propus de primărie, unde proiectul a picat la vot, că ”ieri i-a apucat campania electorală”, referindu-se la consilierii locali.
Deocamdată, la Uszoda se vor face lucrări de punere în siguranță și restaurare. ”La mijlocul lui august încep lucrările la Uszoda. Facem lucrări de punere în siguranță și restaurare alături de Ambulanța pentru Monumente. E un partener serios cu expertiză, o echipă de specialiști și de voluntari care a salvat sute de monumente din România și a fost recompensată inclusiv cu Premiul European pentru Patrimoniu. Orașele nu se dezvoltă doar din bani publici, ci și prin parteneriate cu organizații care au dovedit că livrează rezultate. Când există organizații care au experiență, credibilitate și capacitatea de a mobiliza oameni, administrația trebuie să le deschidă ușa, nu să le țină la distanță”, transmite Lațcău.
El a reiterat ideea expusă în plen, că bazinul de la Uszoda nu se poate face util în actualele condiții și că trebuia extinsă pe spațiul verde din Parcul Scudier, că deconcetratele nu vor da autorizații de funcționare și că, de aceea, era bine ca baza să fi fost dată la Plai.
”Uszoda nu poate fi deschisă pe modelul de acum 100 de ani, când a fost construită. DSP, ISU, DSV nu ar emite autorizații. Iar adaptarea întregului ansamblu la standardele din 2026, dincolo de banii necesari, ar însemna extinderea unor zone tehnice într-un parc istoric. Dar poate fi activată și se întâmplă deja seară de seară la terenul de baschet. Unii vânează Uszoda de după Revoluție pentru teren. Din când în când, în Consiliul Local, pe unii îi apucă fantasmele – un hotel acolo, un bloc sau două. Ieri i-a apucat campania electorală. Am propus încă un parteneriat pentru amenajarea unui campus sportiv și educațional împreună cu Asociația Centrul Cultural Plai. Am căzut de acord că e necesar și că partenerul are expertiză și rezultate. Până la vot…când consilierii PSD, AUR și PNL au votat împotrivă. 2 s-au abținut”, a continuat Lațcău.












































Comentarii prin facebook