Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația.
Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo.
”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm toți cum s-a circulat ani de zile. Nu întâmplător, e una dintre străzile cu cele mai multe sesizări din oraș și cele mai multe solicitări pentru refacerea din temelii. Știu că nu e deloc ușor să circulăm printr-un șantier, dar nici să lăsăm acest bulevard încă vreo 10 ani în aceeași stare nu e deloc o soluție. Am gândit lucrările etapizat ca să păstrăm circulația atât cât condițiile din șantier ne permit și cât putem păstra siguranța pentru șoferi, călători, pietoni și bicicliști”, a anunțat Lațcău.
Vestea bună e că intervenția pentru refacerea utilităților subterane e mai ușoară în această parte a orașului, pentru că ceea ce există în datele furnizorilor se confirmă pe teren.
”E prima etapă a regenerării urbane din zona Mocioni, iar acum refacem și ce e în subteran – rețelele de utilități. Până acum nu am avut surprize mari, ca în Traian, să găsim rețele pe alt traseu decât cel din avizele operatorilor, și dacă nu apar probleme majore, până de Crăciun închidem rețelele dinspre Maria spre Șagului. E o etapă în care transportul public nu e oprit, iar traficul rutier e sub restricții și devieri.”, a mai spus Lațcău.











































Comentarii prin facebook