Author Archives: Alex Nestor

Prezența la vot

Referendumul, în drum spre dezastru. Prezența la vot la ora 19: 18,87%

Referendumul, în drum spre dezastru. Prezența la vot la ora 19: 18,87%

Biroul Electoral Central a anunțat că prezenţa la vot, la nivel naţional, la ora 19, la referendumul pentru familie, a fost de 18.87%. Consultarea populară se îndreaptă spre un dezastru. Timișul este spre în coada clasamentului.

dobrești

UPDATE: Prezența la vot a depășit 121%! Peste 106% prezență la vot în satul natal al Patriarhului Daniel

Secția de votare 307 din Timiș înregistra, la ora 13, o prezență la vot de 106,6% și aceasta ar putea să crească! Este vorba despre secția din Dobrești, satul natal al Patriarhului Daniel, unde jumătate din votanți sunt pe liste suplimentare.

Grupurile de Acţiune Locală

Un milion de euro de la UE, pentru locuințe sociale. Primăria trebuie să facă proiecte, GAL-urile au banii

O parte din problemele zonei Piața Traian, unde sunt mai multe locuințe sociale în care stau romi, ar putea fi rezolvate cu bani europeni. Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Freidorf spun că Primăria Timișoara poate accesa un milion de euro pentru locuințe sociale.

lanț internațional

Încă un lanț internațional de hoteluri vine la Timișoara. Din 2019

Apropierea anului 2021, în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, trezește investitorii în industria hotelieră. Încă un lanț internațional anunță că va deschide primul său hotel în orașul de pe Bega. Se va întâmpla chiar în 2019, conform estimărilor oficiale.

flaviu cernescu

Flaviu Cernescu, pedalare în tandem cu soția pe… podul de la Cernavodă / VIDEO

La bine și la rău, dar mai ales la înălțime! După ce s-au căsătorit în vârful celui mai înalt coș de fum din România, Flaviu „Der Balaur” Cernescu și soția sa au ieșit la o plimbare cu bicicleta în tandem. În drum spre mare, dar nu pe stradă, ci… pe podul de la Cernavodă!

centura de sud

Centura de Sud ajunge, în sfârșit, în instanță. Procesul s-ar putea termina

Procesul firmelor care au contestat licitația de atribuire a lucrărilor de la Centura de Sud a Timișoara se judecă joi, 27 septembrie, la Curtea de Apel București. Ar putea fi ultimul termen, dar asta nu înseamnă că lucrările pot începe imediat. Pentru finalizarea șantierului până în 2021 ar fi nevoie de o minune.

referendum

Dacă nu votezi la referendum, doi bărbați îți vor putea adopta copilul! Un panou publicitar a iscat stupoare la Timișoara

Un panou publicitar pro-referendum pentru modificarea Constituției frizează ridicolul, în centrul Timișoarei. Amplasat în Piața Operei, acesta îi îndeamnă pe oameni să iasă la vot, fiindcă altfel doi bărbați ar putea să le adopte… copiii! Timișorenii au sancționat imediat aberația.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.