Marilen Pirtea nu mai este rector al UVT. S-a suspendat din funcție

Universitatea de Vest Timișoara nu are rector „plin” în această perioadă. Senatul a aprobat solicitarea de suspendare din funcție a lui Marilen Pirtea. Acesta a anunțat că pleacă, în următoarele trei săptămâni, în turneu diplomatic prin Asia.
pirtea
Senatul UVT a aprobat, în ultima ședință, nu doar acordarea titlului de Doctor Honoris Causa către numărul 1 WTA, Simona Halep, eveniment despre care deBanat.ro v-a informat în premieră. Pe ordinea zi s-a aflat și un punct care prevedea „aprobarea deplasării prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, la invitația Ministrului Afacerilor Externe (…) alături de delegația României, la turneul de promovare a candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, în intervalul 2020-2021, în state din regiunea Asiei de Sud-Est, și a cererii de suspendare a prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea din funcția de rector pe perioada participării în această misiune diplomatică, respectiv 27 octombrie – 20 noiembrie, cu revenirea în funcție începând cu data de 21 noiembrie”,

Pe perioada în care Pirtea va face oficii de diplomat pentru România, la UVT va fi ordonator de credit și, deci, va avea drept de semnătură prof. univ. dr. Dana Petcu, prorector responsabil cu strategia de cercetare, dezvoltare și inovare științifică.

În februarie 2016, Marilen Pirtea a solicitat, de asemenea, Senatului UVT să desemneze un nou ordonator de credite. Pirtea și-a câștigat al doilea mandat de rector, și ultimul la care dreptul, conform legii, în decembrie 2015. Acesta urma să înceapă la 1 martie 2016. Pirtea nu a avut drept de semnătură în ultimele 10 zile ale primului său mandat de rector. La vremea respectivă, se zvonea că se pregătea să intre în politică, însă universitarul nu confirmase informațiile. În decembrie 2016, el a câștigat primul mandat de deputat, sub sigla PNL.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

NoapteaMintii a spus: (noiembrie 7th, 2018 at 17:57 )

Citat de pe https://www.facebook.com/marilenpirtea/ :

„România este și vrea să rămână în Consiliul de Securitate al ONU. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, delegația României, din care fac parte, a avut astăzi o întâlnire cu ministrul de Externe al Republicii Uniunea Myanmar. A fost o onoare pentru mine să pot participa la discuțiile de atragere a sprijinului domniei sale pentru țara noastră în această competiție.” (postat acum 22 de ore)

Hai să vedem câtă ONOARE aduce României, membră UE și NATO, această halucinantă vizită diplomatică în Myanmar:

„Armata din Myanmar a fost acuzată de genocid împotriva statului Rohingya din Rakhine, într-un raport al ONU, care condamnă faptul că armata a fost responsabilă pentru crime de război și crime împotriva minorităților din întreaga țară, potrivit The Guardian.
Raportul ONU a constatat că există dovezi concludente conform cărora acțiunile forțelor armate ale țării, cunoscute sub numele de Tatmadaw, „au reprezentat, fără îndoială, cele mai grave infracțiuni în temeiul dreptului internațional” în Rakhine, precum și în Kachin și Shan, state stăpânite și de conflicte interne.
Anchetatorilor ONU li s-a refuzat accesul în Myanmar de către guvern, însă au fost intervievați 875 de martori care au fugit din țară. Ei au descoperit că militarii „ucideau fără discriminare, violau femeile, atacau copiii și ardeau sate întregi” în Rakhine.
De asemenea, Tatmadaw este suspectată de crime, dispariții forțate, torturi, violuri, sclavie sexuală și alte forme de violență sexuală, persecuție – toate acestea constituind crime împotriva umanității. „Acest raport ar trebui să elimine orice îndoială cu privire la urgența investigării persoanelor responsabile de atrocitățile în masă”, a declarat Brad Adams ”
28 august 2018, https://www.hotnews.ro/stiri-international-22673096-onu-acuz-armata-din-myanmar-genocid.htm
„Oficialii Uniunii Europene au anunţat că vor organiza o întâlnire săptămâna aceasta în Bruxelles pentru a discuta cu autorii raportului ONU privind situaţia din Myanmar, unde forţele armate au comis crime împotriva umanităţii, relatează Reuters.”
27 august 2018, https://www.mediafax.ro/externe/oficialii-uniunii-europene-se-vor-intalni-pentru-a-discuta-despre-raportul-onu-privind-myanmar-17486325

OK(?!) Cât de tâmpit/inconștient trebuie să fii ca să cerșești de la Myanmar, stat cu dictatură militară, acuzat de genocid, un vot contra Estoniei?!!!

Sigur, poate măreața delegație română e alcătuită din agenți sub acoperire, trimiși în locul agenților ONU, cărora li s-a interzis accesul….

NoapteaMintii a spus: (noiembrie 7th, 2018 at 19:32 )

Ca o cireașă amară de pe tort: Flaviu Iepan dă mereu like-uri și limbi șefului suprem, pe FB.
Individul e o neo-achiziție de mare valoare a UVT – „fost” SRI-ist, priceput la toate, deține arme în mod legal, fost specialist în flori, fost sfătuitor al lui Blaga, sărind ca greierașul din post în post (job) – doar pe poziții de șef, evident. Un CV mai vechi e descărcabil aici: http://www.horticultura.ro/files/CV–Iepan–Flaviu–Nelu.pdf

Acum e și mai mare șef, plătit pe funcție de șef, având un singur subaltern – tomberonistul UVT-ului.

În rezumat – individul ăsta slinos îl felicită pe Pirtea, pe FB, pentru vizita în Myanmar 🙁 Atât de penibili am ajuns. Vivat ACADEMIA?!!! Mâța-i moartă.

anteconbega a spus: (noiembrie 8th, 2018 at 07:33 )

Myanmar e fostul nume al Birmaniei (Burma), ex colonie britanică cam o sută de ani. Are vreo 52 milione de locuitori şi doar vreo 500 000 de abonaţi la internet. Nu ştiu când au avut loc crimele armatei împotriva populaţiei, recent, cumva, cert e că în 1988 armata a tras în demonstanţii birmanezi împotriva dictaturii militare precum armata română şi secu la Timişoara în Decembrie 1989. Cât despre dl Iepan, dl Pirtea îl ţine, probabil, pe post de detectiv particular, având în vedere calităţile fostului pirotehnist, specialist în talere, folosit de toţi preşedinţii C.J. Timiş după anul 2012…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.