Author Archives: Alex Nestor

Descarcarea de la Sinandrei e doar praf in ochi: nu e aprobata si n-are nici fila de buget in 2018. Asta sustine deputatul USR Catalin Drula

Premierul Mihai Tudose a făcut, la Timișoara, noi promisiuni legate de descărcarea de pe autostradă de la Sînandrei, dar, practic, această investiție nu este prevăzută nici în bugetul pe 2018! E vorba iarăși doar despre praf în ochii timișenilor.

Amendamente de peste 221 de milioane de euro pentru Timis, depuse de PNL la legea bugetului

Reprezentanții PNL Timiș au depus luni amendamentele la legea bugetului pe 2018 și cer sprijinul tuturor parlamentarilor de Timiș pentru promovarea acestora. Este vorba, printre altele, de trei investiții în Lugoj, dar și de Centura de Sud sau Gara de Nord din Timișoara.

Ignat in Banat. Incep pregatirile de taiatul porcului / FOTO

Se apropie Crăciunul și bănățenii, oameni gospodari, își pregătesc cămările, astfel încât pe masa de sărbătoare să fie de toate. Pe 20 decembrie, de Ignat, la Jimbolia, se întâlnesc, pentru a tăia porcul, gospodari din trei țări. Puteți merge să vedeți cum se face și să gustați din „porcăriile” preparate.

Din categoria „ce mai promitem, ca nu ne doare gura”: Porci gratis, pentru romani

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunțat, joi, la Alba Iulia, că este în avizare, pe la diverse ministere, un proiect de act normativ prin care fermierii vor primi gratuit purcei din rasele Bazna și Mangalița. Daea spune că jumătate din godaci vor avea cumpărător de la bun început.

Repetitii de parada, la Timisoara. Program de Ziua Romaniei

Militarii, pompierii, jandarmii, poliția și cei care vor defila prin fața Palatului Administrativ de Ziua Națională a României, au făcut repetiții cu o zi înainte. Dacă rămâneți acasă de 1 Decembrie, iată ce puteți face. La parada de 1 Decembrie, care va avea loc pe Bd. Revoluției, prin fața Palatului Administrativ, vor defila 462 de

TVR Timisoara are un nou director. Andrei Borosovici i-a luat locul lui Dite Dinesz

Înlocuirea Irinei Radu de la șefia TVR a avut efecte și la Timișoara. Dite Dinesz, cea care a fost, în ultimii ani, directorul studioului teritorial, a fost schimbată. În locul ei a fost numit Andrei Boroșovici, coordonator cu atribuții de producător executiv al Compartimentului minorități de la TVR Timișoara.

Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva bate pasul pe loc. 1% progres in octombrie / FOTO+VIDEO

Cei puțin peste 21 kilometri ai lotului 3 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva se dovedesc o nucă extrem de tare. CNAIR și constructorul încă nu au ajuns la o înțelegere privind descărcarea Holdea și al doilea ecoduct, așa că nici măcar cele mai optimiste estimări nu văd finalizat acest tronson mai devreme de toamna lui 2018.

PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii

Organizațiile județene ale PNL organizează luni, 20 noiembrie, în toată țara, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acestea fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva demiterii Guvernului Tudose.

Se lucreaza bine acum, dar lotul 4 Lugoj – Deva nu va fi gata mai devreme de 2019 / FOTO

Pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva s-au făcut progrese importante. iar între nodul Ilia și cariera de la Bretea Mureșană șoseaua e gata. E însă dificil de lucrat pe „dealul liliecilor” și sunt încă porțiuni pe care nu există asfalt. Asociația Pro Infrastructură estimează că nu vom putea circula pe tronsonul Ilia – Deva mai devreme de 2019.

Esti penal? Esti bun de parlamentar. Senatul nu vrea interzicerea candidaturilor pentru condamnatii definitiv

Plenul Senatului a respins luni, cu majoritate de voturi, inițiativa legislativă depusă de senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu, care prevede interdicția de a candida pentru Camera Deputaților sau Senat a persoanelor cu condamnări penale definitive.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.