Surse din cadrul Primăriei Timişoara susţin că Pantheon, un cunoscut club de pe malul Begăi, îşi trăieşte ultimele zile. Administratorii acestuia sunt acuzaţi că au construit ilegal, pe un teren aflat în litigiu. După ce au fost amendaţi anul trecut, acum s-au ales cu plângere penală. În plus, ar putea primi cât de curând decizia de demolare.
Participare restransa si la al treilea miting de sustinere pentru IPS Nicolae
Mitingul de susţinere a Înalt Prea Sfinţitului Nicolae, din faţa Catedralei Mitropolitane, a adunat mai puţini credincioşi decât se aşteptau organizatorii. Comunicatul mitropoliei, prin care credincioşii erau rugaţi să stea acasă, pare să fi avut efect.
Liberalii stau cu ochii pe impozite ca pe butelie
Consilierii locali liberali se vor concentra mai mult ca de obicei la şedinţa ordinară de marţi a Consiliului Local Timişoara. Liberalul Ciprian Bogdan susţine că una scrie în referatul ce priveşte taxele şi impozitele locale pentru 2012 şi cu totul altceva spune Adrian Bodo.
Aqua Park-ul de la Dudestii Noi, lovit de indiferenta guvernantilor
Primarii din afara alianţei care guvernează România nu au nicio şansă de a-şi vedea proiectele transpuse în realitate. S-a convins de acest lucru şi liberalul Alin Nica, edilul din Dudeştii Noi. Niciunul din cele patru mari proiecte depuse în urmă cu un an şi jumătate nu a fost aprobat.
Mitingul pentru IPS Corneanu, boicotat de Mitropolia Banatului!
Situaţia de la Mitropolia Banatului este din ce în ce mai ciudată. Printr-o hârtie oficială, Consiliul Eparhial întrunit luni dimineaţa le cere timişorenilor să nu iasă în stradă pentru a-şi susţine mitropolitul. Unul dintre semnatarii documentului este chiar… Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu.
Boagiu promite autostrada spre Arad pana la finele anului
Mobilizare exemplară pe tronsonul viitoarei autostrăzi Timişoara-Arad, la vizita de sâmbătă a ministrului Transporturilor, Anca Boagiu. Constructorii au calculat totul cu lux de amănunte. Zeci de camioane, parcă programate, descărcau pământ sau piatră chiar în momentele în care trecea coloana oficială.
Mii de semnaturi împotriva deciziei Sfantului Sinod
Primul miting oficial pentru susţinerea Înalt Prea Sfinţitului Nicolae, mitropolitul Banatului, are loc luni, de la ora 17.30, în faţa Catedralei Mitropolitane. Enoriaşii au obţinut vineri, de la primărie, aprobarea pentru un miting de 90 de minute.
Pact pentru Poli
Principalii lideri politici s-au întâlnit vineri, la Primăria Timişoara, pentru a stabili câţi bani ar trebui să verse CJ Timiş în conturile lui Poli. Preşedintele CJT şi liderul PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, primarul PNŢCD Gheorghe Ciuhandu, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, şi liderul social-democraţilor timişeni, Titu Bojin, au fost pe aceeaşi lungime de undă.
Banatul Mare, reunificat de camerele de comert din Serbia si Timisoara
Un centru de afaceri, o platformă de informare şi înlesnirea tranzacţiilor economice în perimetrul Banatului istoric. Acestea sunt principalele obiective ale celui mai recent proiect derulat de camerele de comerţ din Timişoara, Pancevo şi Zrenianin, în parteneriat cu o serie de instituţii culturale şi de învăţământ.
Adversarii politici, total dezinteresati de soarta lui Ostaficiuc
Liderii principalelor partide politice din Timiş nu prea sunt interesaţi de soarta preşedintelui CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, după ce ANI a stabilit că este incompatibil cu funcţia pe care o deţine. Ostaficiuc este acuzat că a încredinţat un contract unei firme la care acţionari sunt fiica, soţia şi ginerele său.
Doliu in PRM Timis
Vivian Savu, preşedintele PRM Timişoara, a murit fulgerător, joi dimineaţa, în urma unui infarct, la numai 44 de ani. El va fi înmormântat sâmbătă, la ora 13, la Cimitirul din Calea Şagului.
Victimele guvernarii Boc se pot plange pe site-ul tinerilor liberali
Idee inedită a tinerilor liberali din Timiş care şi-au inaugurat în forţă, vineri, site-ul www.tnltm.ro. Ei au început o campanie adresată celor ce se consideră victime ale guverenării Băsescu – Boc.
Crin Antonescu vine sa-l sustina pe Robu pentru Primaria Timisoara
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, vine vinerea viitoare, pe 3 iunie, la Timişoara. Liderul liberalilor se va întâlni cu membri de partid din Banat şi va da un semnal clar privind importanţa capitală pe care o are, pentru PNL, câştigarea Primăriei Timişoara.
Ostaficiuc: „Ma veti vedea la CJ Timis si in 2012”
Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, va ataca decizia ANI şi este convins că va câştiga procesul. El este acuzat de conflict de interese de către inspectorii de integritate, din cauza unor contracte încredinţate unei firme ai cărei acţionari sunt soţia, fiica şi ginerele său.
Borbely nu e ingrijorat de praful din Timisoara
Uniunea Europeană ameninţă cu amenzi usturătoare din cauza poluării cu praf, timişorenii sunt exasperaţi din cauza aerului pe care trebuie să-l respire în fiecare zi, dar ministrul Mediului, Laszlo Borbely, susţine că sancţiunile sunt departe.
Contrareforma lui Saftoiu a ajuns la Timisoara
Tinerii timişoreni sunt total dezinteresaţi de politică. „Contrareforma”, dezbaterea publică organizată, joi, de deputatul PNL Adriana Săftoiu şi Corina Dragomirescu, la Centrul Regional de Afaceri, a avut o audienţă sub aşteptări.
Andronescu: „Modul in care se aplica Legea educatiei este eronat”
Fostul ministru al Educaţiei, vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, a „plâns” la Timişoara după tinerii intelectuali care sunt forţaţi să plece din ţară.
Inalt Prea Sfintitul Nicolae, „lucrat” de la cel mai înalt nivel
Surse din imediata apropiere a mitropolitului Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa, Nicolae Corneanu, susţin că Sfântul Sinod a încercat până în ultimul moment să ascundă faptul că pe ordinea sa de zi ar fi retragerea dreptului de semnătură al acestuia.
Sondaj exploziv la PRM Timis
Sondajul PD-L Timiş, prezentat recent de Alin Popoviciu, a adunat mulţi fani în teritoriu. Grigore Trif, preşedintele PRM Timiş, susţine că are rezultatul celui mai proaspăt sondaj de opinie pentru Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş.
PSD vrea sa blocheze comisiile din CJ Timis
Pesediştii din Timiş sunt negri de supărare după ce au aflat că banii din programul derulat de Ministerul Dezvoltării pentru drumurile comunale şi străzile din Timiş se duc exclusiv către primarii portocalii. Ei vor să instaleze un blocaj la nivel de CJ și vor încerca să amâne toate proiectele ce prevăd bani pentru drumurile judeţene din Timiş.