Tinerii timişoreni sunt total dezinteresaţi de politică. „Contrareforma”, dezbaterea publică organizată, joi, de deputatul PNL Adriana Săftoiu şi Corina Dragomirescu, la Centrul Regional de Afaceri, a avut o audienţă sub aşteptări.
Doar aproximativ 20 de tineri s-au arătat interesaţi de proiectul civic care susţine în special implicarea lor în politică. Discuţiile cu participanţii au fost vii şi tinerii au avut curajul să-şi exprime punctele de vedere. „Vreau ca mai ales tinerii să se implice în schimbarea deciziilor politice, conştienţi de drepturile lor şi nu numai de obligaţiile de votant. Trebuie schimbat ceva, în ultimii 20 de ani se vede o lipsă de implicare în politică atât a tinerilor, cât şi a societăţii civile. Eu am decis să încep o contrareformă, sătulă de cei ce spun că fac reforme. Vreau să mă opun acestui sistem nereformat, ale cărui eşecuri se cheamă reformă”, a spus Adriana Săftoiu. Cum pot tinerii şi nu numai ei să influenţeze decizia politică? Cum pot ei trimite un om în parlament sau în consilile locale? Cum pot cetăţenii să schimbe deciziile politice? Care sunt drepturile lor cetăţeneşti şi cum pot să le exercite? – acestea au fost întrebările care, în parte, şi-au găsit răspuns, joi, la CRAFT.
Comentarii prin facebook