Author Archives: Mihai Oancea

Timisul are subprefect, dar prefect inca nu

Mircea Băcală a fost eliberat oficial din funcție, iar Marossy Zoltan a fost numit inspector guvernamental. Pe site-ul guvernului au fost publicate, vineri, hotărârile cu eliberările și numirile în funcții decise în prima ședință a executivului lui Victor Ponta. Lipsește însă numirea noului prefect de Timiș.

Un bau-bau pentru Orza: studentii cu vize de flotant

Adrian Orza, candidatul UPT (PNŢCD+FDGR) la Primăria Timişoara, lansează o ipoteză neașteptată. El a constatat că, în ultimele trei luni, peste 2.000 de studenţi au primit vize de flotant, deci vor putea vota în Timișoara la alegerile locale din 10 iunie. Deşi nu dă nume, atacul îl vizează pe favoritul principal la funcţia de primar al Timişoarei, senatorul liberal Nicolae Robu.

Jean Cojocari mai sta cinci ani la primarie

Un zvon a circulat insistent prin Primăria Timișoara, dar și prin unele medii politice. Conform acestuia, legendarul secretar al municipalității, Ioan Cojocari, și-ar fi dat demisia din funcție. Zvonul nu părea deloc deplasat, atâta timp cât se știe că „nea Jean” a fost mâna dreaptă a primarului Gheorghe Ciuhandu, care nu mai candidează pentru un nou mandat.

Ostaficiuc a vrut s-o ia pe urmele lui Ciuhandu, dar s-a razgandit

Constantin Ostaficiuc, președintele Consiliului Județean Timiș, nu se consideră baron local și și-ar dori o alianță cu PNL, dar numai dacă liberalii revin la doctrina de dreapta. Crede că Marius Dugulescu e băiat bun, dar inconsecvent, și l-a felicitat pe Ghiță Ciobanu de ziua numelui. Ostaficiuc vorbește despre ce așteaptă de la alegerile locale, viitorul primar al Timișoarei și redresarea PD-L.

Ponta a schimbat prefectii!

Premierul Victor Ponta a schimbat, marți după-amiază, toți prefecții și subprefecții. Decizia a fost luată în prima ședință de guvern de după învestirea executivului. Măsura a fost anunțată, de altfel, de Ponta săptămâna trecută.

Liberalii nu renunta la postul de prefect

Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, e supărat pe lupta de culise care se duce, în aceste zile, pentru postul de prefect. Liberalii au propus-o pe Liliana Oneţ, în timp ce social-democraţii au contratacat cu Eugen Dogariu. Ultima variantă pare să fie agreată de liderii USL de la Bucureşti. Conform protocolului, social-democraţii nu ar trebui să aibă pretenţii pentru această funcţie.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.